Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 2229/2003 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 se renumerotează 3, iar articolul 3 se renumerotează 4. 2. Se inserează următorul articol: „Articolul 2 (1) Produsele importate în vederea punerii în liberă circulație de către societățile care au oferit un angajament care a fost acceptat și care sunt menționate de Decizia 2004/445/CE a Comisiei (4) sunt scutite de drepturile antidumping instituite la articolul 1 în cazul în care sunt fabricate, expediate și facturate direct de către societățile în cauză primului client independent din Comunitate, cu condiția să fie însoțite de o factură comercială care să includă cel puțin elementele menționate de anexă și de un certificat care să indice analiza chimică a fiecărei calități a produsului în cauză menționată de această factură. (2) Scutirea de drept este condiționată în plus de declararea și de prezentarea la vamă a unor produse care să corespundă exact descrierii din factura comercială și din certificatul de analiză chimică. 3. Se adaugă următoarea anexă: „ANEXĂ Următoarele informații apar pe facturile comerciale care însoțesc vânzările de siliciu metalic în Comunitate, efectuate în cadrul angajamentului: 1. titlul «FACTURĂ COMERCIALĂ CARE ÎNSOȚEȘTE MĂRFURILE CARE FAC OBIECTUL UNUI ANGAJAMENT»; 2. denumirea societății menționate la articolul 2 alineatul (1) care emite factura comercială; 3. numărul facturii comerciale; 4. data emiterii facturii comerciale; 5. codul adițional TARIC sub care mărfurile care figurează pe factură trebuie vămuite la frontiera comunitară; 6. descrierea exactă a mărfurilor, în special: — codul numeric al produsului (PCN), — descrierea mărfurilor care corespund codului produsului, — codul numeric al produsului societății (CPC), — codul NC, — cantitatea (în tone); 7. descrierea condițiilor de vânzare, în special: — prețul pe tonă, — condițiile de plată, — condițiile de livrare, — suma totală a reducerilor și rabaturilor; 8. numele primului client independent din comunitate căruia i se emite factura direct de către societatea care vinde; 9. numele responsabilului societății care vinde însărcinat cu emiterea facturii comerciale și următoarea declarație semnată de această persoană: «Subsemnatul, certific că vânzarea directă la export către Uniunea Europeană a mărfurilor care figurează în prezenta factură se efectuează în cadrul și în conformitate cu termenii angajamentului oferit de către [denumirea societății] și acceptat de către Comisia Europeană prin [Decizia …]. Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte.»”