Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 752/93 al Comisiei se modifică după cum urmează: 1. la articolul 3 alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text: „(3) Formularele sunt tipărite sau întocmite prin mijloace electronice și completate într-una din limbile oficiale ale Comunității desemnate de autoritățile competente ale statului membru emitent.”; 2. la articolul 6 alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text: „(1) Solicitantul completează casetele 1, 3, 6-21, 24 și, după caz, 25 ale cererii și ale celorlalte exemplare, cu excepția casetei sau a casetelor a căror tipărire în prealabil a fost autorizată.”; 3. articolul 8 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(1) Biroul vamal competent pentru acceptarea declarației de export se asigură că datele din declarația de export sau, după caz, din carnetul ATA, corespund celor din autorizația de export și că se face trimitere la aceasta din urmă în caseta 44 a declarației de export sau pe cotorul carnetului ATA.”; (b) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) După completarea casetei 23 din exemplarele nr. 2 și 3, biroul vamal competent pentru acceptarea declarației de export înmânează declarantului sau reprezentantului acestuia exemplarul destinat titularului.”; (c) la alineatul (3), ultima teză se înlocuiește cu următorul text: „Acest birou își pune ștampila în caseta 26 a acestui exemplar și îl returnează autorității emitente.”; 4. la articolul 16 alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text: „(3) Formularul de autorizație se tipărește sau se întocmește prin mijloace electronice într-una din limbile oficiale ale Comunității.”; 5. anexa I se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.