Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 823/2000 se modifică după cum urmează: 1. Se elimină articolul 7. 2. Articolul 9 se modifică după cum urmează: (a) se elimină alineatul (4); (b) alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) Orice consorțiu care dorește să se prevaleze de beneficiul prezentului regulament trebuie să fie capabil, în momentul în care i se acordă un preaviz pe care Comisia sau autoritățile de concurență ale statelor membre îl stabilesc pentru fiecare caz în parte și care nu poate fi mai mic de o lună, să demonstreze, la cererea Comisiei sau a autorităților de concurență ale statelelor membre, că sunt îndeplinite condițiile și obligațiile prevăzute la articololele 5-8 și la alineatele (2) și (3) din prezentul articol. Acesta trebuie să prezinte acordul de consorțiu în cauză Comisiei sau autorităților de concurență ale statelor membre, după caz, în perioada respectivă.” 3. La articolul 11, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Informațiile obținute ca urmare a aplicării articolului 9 alineatul (5) se folosesc numai în sensul prezentului regulament.” 4. Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 12 Retragerea exceptării în cazuri individuale (1) Comisia poate retrage beneficiul prezentului regulament, în conformitate cu articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (5) al Consiliului, în cazul în care constată că, într-un anumit caz, un acord, o decizie a unei asociații de întreprinderi sau o practică concertată, care intră sub incidența articolului 3 sau a articolului 13 alineatul (1) din prezentul regulament, are anumite efecte care sunt incompatibile cu articolul 81 alineatul (3), în special dacă: (a) pe un anumit trafic comercial concurența din afara conferinței în cadrul căruia funcționează consorțiul sau din afara unui anumit consorțiu nu este efectivă; (b) un consorțiu nu își îndeplinește în mod repetat obligațiile prevăzute la articolul 9 din prezentul regulament; (c) astfel de efecte rezultă dintr-o sentință arbitrală. (2) Atunci când, într-un anumit caz, un acord, o decizie a unei asociații de întreprinderi sau o practică concertată la care se face referire la alineatul (1) are efecte care sunt incompatibile cu dispozițiile articolului 81 alineatul (3) din tratat pe teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia care prezintă toate caracteristicile unei piețe geografice distincte, autoritatea de concurență a statului membru în cauză poate retrage dreptul de a beneficia de dispozițiile prezentului regulament pe teritoriul în cauză. 5. La articolul 13, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) O notificare făcută în temeiul articolului 7, pentru care perioada de șase luni prevăzută la alineatul (1) al doilea paragraf din articolul în cauză nu a expirat, este caducă începând cu 1 mai 2004.”