Începe proba gratuită

Directiva 2004/82 · CELEX 32004L0082

Directiva 2004/82/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind obligația operatorilor de transport de a comunica datele privind pasagerii

Data act
29.04.2004
Intrare in vigoare
05.09.2004
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2004_261_R_NS004
Status
In vigoare
companie de transport control de frontieră date personale furnizare de informații migrație ilegală pedepse transport de pasageri

Articolul 1

Obiectiv Prezenta directivă urmărește să amelioreze controalele la frontiere și să combată imigrația ilegală, prin transmiterea în prealabil, autorităților naționale competente, de către operatorii de transport, a datelor privind pasagerii.

Articolul 2

Definiții În sensul prezentei directive: (a) „operator de transport” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional, transportul persoanelor pe calea aerului; (b) „frontiere externe” înseamnă frontierele externe ale statelor membre cu țările terțe; (c) „control la frontieră” înseamnă un control efectuat la frontieră numai în cazul în care există o intenție de trecere a respectivei frontiere, independent de orice alte considerente; (d) „punct de trecere a frontierei” înseamnă orice punct de trecere autorizat de către autoritățile competente pentru trecerea frontierelor externe; (e) „date cu caracter personal”, „prelucrarea datelor cu caracter personal” și „sistem de evidență a datelor cu caracter personal” au sensul prevăzut la articolul 2 din Directiva 95/46/CE.

Articolul 3

Transmiterea datelor (1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a stabili obligația pentru operatorii de transport de a transmite, la cererea autorităților responsabile cu controlul persoanelor la frontierele externe, înainte de sfârșitul înregistrării (check-in), informațiile privind pasagerii pe care îi vor transporta către un punct autorizat de trecere a frontierei prin care respectivele persoane vor intra pe teritoriul unui stat membru. (2) Aceste informații includ următoarele: — numărul și tipul documentului de călătorie utilizat; — cetățenia; — numele complet; — data nașterii; — punctul de trecere a frontierei utilizat pentru a intra pe teritoriul statelor membre; — codul transportului; — ora de plecare și ora de sosire a transportului; — numărul total de persoane transportate; — punctul inițial de îmbarcare. (3) În nici unul dintre cazuri, transmiterea datelor menționate în alineatul anterior nu exonerează operatorii de transportde obligațiile și responsabilitățile care le revin în temeiul dispozițiilor articolului 26 din Convenția Schengen, astfel cum sunt completate prin Directiva 2001/51/CE.

Articolul 4

Sancțiuni (1) Statele membre iau toate măsurile necesare în vederea aplicării sancțiunilor operatorilor de transport care, ca rezultat al unei greșeli, nu au transmis datele sau au transmis date incomplete sau eronate. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că aceste sancțiuni sunt cu efect de descurajare, eficiente și proporționale și că sunt după cum urmează: (a) fie valoarea lor maximă nu este mai mică de 5 000 EUR sau decât echivalentul în moneda națională la cursul de schimb publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data intrării în vigoare a prezentei directive, pentru fiecare călătorie efectuată fără comunicarea datelor privind pasagerii sau în cazul comunicării incorecte a acestor informații, (b) fie valoarea lor minimă nu este mai mică de 3 000 EUR sau decât echivalentul în moneda națională la cursul de schimb publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data intrării în vigoare a prezentei directive, pentru fiecare călătorie efectuată fără comunicarea datelor privind pasagerii sau în cazul comunicării incorecte a acestor informații. (2) Prezenta directivă nu împiedică statele membre să adopte sau să mențină, în ceea ce privește operatorii de transport care încalcă grav obligațiile care le revin în temeiul prezentei directive, alte sancțiuni, precum imobilizarea, sechestrul sau confiscarea mijlocului de transport ori suspendarea temporară sau retragerea autorizației de funcționare.

Articolul 5

Acțiuni Statele membre se asigură că actele lor cu putere de lege și actele administrative prevăd că operatorii de transport împotriva cărora s-a intentat o acțiune în scopul aplicării unor sancțiuni dispun de dreptul la apărare și de dreptul de a intenta acțiuni în mod efectiv.

Articolul 6

Prelucrarea datelor (1) Datele privind persoanele menționate la articolul 3 alineatul (1) se transmit autorităților responsabile cu efectuarea controlului persoanelor la frontierele externe prin care pasagerul va intra pe teritoriul unui stat membru, pentru a facilita realizarea acestui control în scopul combaterii mai eficiente a imigrației ilegale. Statele membre se asigură că datele sunt colectate de operatorii de transport și transmise, pe cale electronică sau, în caz de eșec, prin orice alte mijloace adecvate, autorităților responsabile cu efectuarea controalelor la punctul autorizat de trecere a frontierei prin care pasagerul va intra pe teritoriul unui stat membru. Autoritățile responsabile cu efectuarea controlului persoanelor la frontierele externe păstrează datele într-un fișier temporar. După intrarea pasagerilor, autoritățile menționate în paragraful anterior șterg datele în următoarele douăzeci și patru de ore de la transmiterea lor, cu excepția cazului în care aceste date sunt necesare ulterior pentru a permite autorităților responsabile cu efectuarea controlului persoanelor la frontierele externe să își exercite competențelor legale în conformitate cu dreptul intern și sub rezerva dispozițiilor privind protecția datelor prevăzute de Directiva 95/46/CE. Statele membre iau măsurile necesare pentru a stabili obligația operatorilor de transport de a șterge, în următoarele douăzeci și patru de ore de la sosirea mijlocului de transport prevăzut a articolul 3 alineatul (1), datele cu caracter personal pe care le-au colectat și le-au transmis autorităților responsabile cu controlul la frontiere în temeiul prezentei directive. În conformitate cu dreptul lor intern și sub rezerva dispozițiilor privind protecția datelor prevăzute de Directiva 95/46/CE, statele membre pot de asemenea utiliza datele cu caracter personal menționate la articolul 3 alineatul (1) în scopul aplicării legii. (2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a stabili obligația operatorilor de transport de a informa pasagerii, în conformitate cu dispozițiile Directivei 95/46/CE. Această obligație are ca obiect și informațiile prevăzute la articolul 10 litera (c) și la articolul 11 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată anterior.

Articolul 7

Transpunerea (1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 5 septembrie 2006. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 8

Intrarea în vigoare Prezenta directivă intră în vigoare în treizeci de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 9

Destinatari Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.