Articolul 1
(1) În conformitate cu condițiile stabilite de Rezoluția 1532 (2004) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, se îngheață toate fondurile și resursele economice aflate în posesia sau sub controlul direct sau indirect al fostului președinte liberian Charles Taylor, al rudelor apropiate acestuia, în special Jewell Howard Taylor și Charles Taylor Jr., al înalților funcționari ai fostului regim Taylor, precum și al oricărei persoane fizice asociate cu aceștia, inclusiv fondurile, alte active financiare și resurse economice deținute de entități care aparțin sau sunt controlate direct sau indirect de una din aceste persoane sau de orice persoană care acționează în numele sau la ordinul acestora, identificată de comitetul creat în conformitate cu alineatul (21) din rezoluția 1521 (2003) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare „comitetul”). (2) Se interzice punerea fondurilor sau resurselor economice de orice fel la dispoziția persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau organismelor menționate la alineatul (1), direct sau indirect, și utilizarea acestor fonduri sau resurse în beneficiul acestora. (3) Se pot acorda derogări pentru fondurile sau resursele economice care: (a) sunt necesare pentru cheltuielile de bază, inclusiv cele destinate alimentelor, chiriilor sau rambursărilor de împrumuturi ipotecare, medicamentelor sau cheltuielilor medicale, impozitelor, primelor de asigurare și serviciilor publice; (b) sunt destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor pentru servicii juridice; (c) sunt destinate exclusiv plății taxelor sau cheltuielilor de păstrare sau gestionare curentă a unor fonduri sau resurse economice înghețate, după ce comitetului îi este notificată, de către autoritatea competentă, intenția de a autoriza, în scopurile menționate, accesul la aceste fonduri și resurse economice, cu condiția ca acesta să nu-i fi comunicat refuzul său în termen de două zile lucrătoare de la notificare; (d) sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca autoritatea competentă să fi sesizat comitetul în acest sens și sub rezerva aprobării acestuia; (e) fac obiectul unei decizii judiciare sau administrative sau a unei sentințe judecătorești de arbitraj, situație în care fondurile și resursele economice pot fi utilizate în scopul executării acestei decizii sau sentințe judecătorești, cu condiția ca acestea să fie adoptate înainte de 11 martie 2004, să nu fi fost emise în beneficiul unei persoane menționate la alineatul (1) sau al unei persoane sau entități identificate de comitet și ca acest comitet să fi fost notificat cu privire la aceasta de către autoritatea competentă. (4) Alineatul (2) nu se aplică sumelor vărsate în conturile înghețate ca: (a) dobânzi sau alte sume datorate pentru conturi sau (b) plăți datorate în temeiul unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau contractate anterior datei la care aceste conturi au fost supuse măsurilor restrictive, cu condiția ca aceste dobânzi, alte venituri sau plăți să fie supuse în continuare dispozițiilor alineatului (1).