Începe proba gratuită

Decizie 2004/595 · CELEX 32004D0595

Decizia Comisiei din 29 iulie 2004 de stabilire a unui model de certificat sanitar pentru importul în scopuri comerciale de câini, pisici și dihori în Comunitate [notificată cu numărul C(2004) 1947]Text cu relevanță pentru SEE.

Data act
29.07.2004
Intrare in vigoare
29.07.2004
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2004_266_R_0011_01
Status
Inactiv
animal domestic certificat sanitar supravegherea importurilor tipizat

Articolul 1

Statele membre autorizează importul în scopuri comerciale de câini, pisici și dihori în conformitate cu dispozițiile din articolul 16 din Directiva 92/65/CEE sub rezerva respectării următoarelor condiții: (a) animalele provin din țările terțe care apar în anexa II la Decizia 79/542/CEE sau în anexa II partea B și partea C punctul 2 la Regulamentul (CE) nr. 998/2003; (b) animalele sunt însoțite de un certificat conform cu modelul stabilit în anexa la prezenta decizie. Prezentul certificat este necesar pentru introducerile care provin din toate țările terțe prevăzute în alineatul (1) litera (a), într-un alt stat membru decât Irlanda, Suedia și Regatul Unit, precum și pentru introducerile în Irlanda, Suedia și Regatul Unit care provin din țările terțe enumerate în anexa II părțile B și C punctul 2 la Regulamentul (CE) nr. 998/2003.

Articolul 3

Prezenta decizie se aplică de la 12 octombrie 2004.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.