Articolul 1
(1) Articolul 51 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 51 Prin derogare de la regula prevăzută la articolul 225 alineatul (1) din Tratatul CE și la articolul 140a alineatul (1) din Tratatul CEEA, se rezervă Curții de Justiție acțiunile menționate la articolele 230 și 232 din Tratatul CE și la articolele 146 și 148 din Tratatul CEEA, atunci când acestea sunt introduse de un stat membru împotriva: (a) unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, sau a celor două instituții împreună, cu excepția: — deciziilor adoptate de Consiliu conform articolului 88 alineatul (2) al treilea paragraf din Tratatul CE; — actelor Consiliului adoptate în temeiul unui regulament al Consiliului privind măsuri de apărare comercială în sensul articolului 133 din Tratatul CE; — actelor Consiliului prin care acesta își exercită competențele de executare în conformitate cu articolul 202 a treia liniuță din Tratatul CE; (b) unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Comisiei în temeiul articolului 11a din Tratatul CE. Se rezervă Curții de Justiție, de asemenea, acțiunile menționate la aceleași articole, atunci când acestea sunt introduse de o instituție comunitară sau de Banca Centrală Europeană împotriva unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, a celor două instituții împreună sau a Comisiei sau sunt introduse de o instituție comunitară împotriva unui act sau a unei abțineri de a hotărî a Băncii Centrale Europene.” (2) Articolul 54 al treilea paragraf din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție se înlocuiește cu următorul text: „Atunci când Curtea de Justiție și Tribunalul de Primă Instanță sunt sesizate cu cauze având același obiect, care ridică aceeași chestiune de interpretare sau care pun în discuție validitatea aceluiași act, Tribunalul de Primă Instanță, după audierea părților, poate suspenda procedura până la pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție sau, atunci când acțiunea este introdusă în temeiul articolului 230 din Tratatul CE sau în temeiul articolului 146 din Tratatul CEEA, își poate declina competența pentru a permite Curții de Justiție să se pronunțe cu privire la aceste acțiuni. În aceeași situație, Curtea de Justiție poate, de asemenea, decide să suspende procedura; în acest caz, procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță continuă.”. (3) La articolul 54 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție se adaugă următorul nou paragraf: „Atunci când un stat membru și o instituție comunitară contestă același act, Tribunalul de Primă Instanță își declină competența, astfel încât Curtea de Justiție să se poată pronunța cu privire la aceste acțiuni.”.