Articolul 1
Decizia 79/542/CEE se modifică după cum urmează:
1. Titlul se înlocuiește cu textul următor: „Decizia 79/542/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind întocmirea listei cu țări terțe sau cu regiuni ale acestora și de stabilire a condițiilor de sănătate animală și publică și de certificare sanitar-veterinară, pentru importul în Comunitate de anumite animale vii și carne proaspătă provenită de la acestea”.
2. Articolele 1, 2 și 3 se înlocuiesc cu următoarele: „Articolul 1 Obiectul și domeniul de aplicare Prezenta decizie stabilește condițiile de sănătate pentru importul în Comunitate de animale vii, exceptând ecvideele, și pentru importul de carne proaspătă și produse din carne provenită de la aceste animale, inclusiv de la ecvidee, dar excluzând preparatele din carne. Prezenta decizie nu se aplică în cazul importurilor de animale nedomestice destinate spectacolelor sau expozițiilor în care aceste animale nu sunt în mod normal deținute sau crescute, nici pentru importurile de animale nedomestice aparținând unor circuri sau utilizate în scopuri științifice, inclusiv de conservare sau experimentale, de către un organism, institut sau centru care a fost autorizat în conformitate cu anexa C la Directiva 92/65/CEE. Importurile de animale sau de carne proaspătă autorizate în conformitate cu prezenta decizie rămân sub rezerva altor dispoziții adoptate sau care se pot adopta, în conformitate cu legislația europeană privind alimentația. Articolul 2 Definiții În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții: (a) «animale» înseamnă mamifere terestre din speciile ce aparțin taxonilor Proboscideași Artiodactylași hibrizii lor; (b) «exploatație» înseamnă o fermă sau altă întreprindere agricolă, industrială sau comercială supravegheată oficial, inclusiv grădinile zoologice, parcurile de distracții și rezervele naturale sau de vânătoare, în care animalele sunt deținute sau crescute în mod normal; (c) «organ comestibil prelucrat» înseamnă organ comestibil din care s-au scos în întregime oasele, cartilajele, traheea și bronhiile principale, nodulii limfatici și țesutul conjunctiv aderent, grăsimea și mucusul; în cazul cărnii de la bovine domestice, se consideră organe comestibile prelucrate mușchii maseteri întregi, incizați în conformitate cu capitolul VIII punctul 41 litera (a) din anexa I la Directiva 64/433/CEE a Consiliului. Articolul 3 Condițiile aplicabile importului de animale vii în Comunitate Importurile în Comunitate de animale vii se autorizează doar în cazul în care aceste animale respectă dispozițiile articolelor 4, 5 și 6. Articolul 4 Locul de origine a animalelor vii Animalele provin de pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a acesteia, prevăzute în coloanele 1, 2 și 3 din tabelul din anexa I partea 1, pentru care, în coloana 4 corespunzătoare, se menționează un model de certificat sanitar-veterinar prevăzut pentru aceste animale. Articolul 5 Condiții speciale Animalele îndeplinesc cerințele prevăzute în certificatul adecvat, stabilit în conformitate cu modelul corespunzător de certificat prevăzut în anexa I partea 2, ținând seama de condițiile speciale indicate în coloana 6 din tabelul prevăzut în anexa I partea 1 și, în cazul în care se specifică în coloana 5 din tabel, îndeplinesc de asemenea garanțiile suplimentare solicitate în certificatul respectiv. În cazul în care statul membru de destinație solicită acest lucru, animalele în cauză îndeplinesc cerințele suplimentare de certificare menționate pentru statul membru respectiv și incluse în certificat, în conformitate cu modelul corespunzător prevăzut la partea 2. Articolul 6 Transportul animalelor vii destinate importului în Comunitate (1) Animalele nu se încarcă într-un mijloc de transport care transportă alte animale ce nu sunt destinate Comunității sau care prezintă o stare de sănătate inferioară. (2) În timpul transportului spre Comunitate, animalele nu se descarcă pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a unei țări terțe care nu este autorizată pentru importul acestui tip de animale în Comunitate. (3) În timpul transportului spre Comunitate, animalele nu se deplasează pe cale rutieră, feroviară sau pe jos pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a unei țări terțe care nu este autorizată pentru importul acestui tip de animale în Comunitate. (4) Animalele sosesc la punctul de control la frontieră al Comunității în termen de 10 zile de la data încărcării în țara exportatoare și sunt însoțite de un certificat sanitar-veterinar conform cu modelul corespunzător, completat și semnat de către un medic veterinar oficial din țara terță exportatoare. În cazul transportului maritim, perioada de 10 zile se prelungește cu durata călătoriei maritime. În acest sens, se anexează la certificatul sanitar -veterinar o declarație, în original, a căpitanului navei, întocmită în conformitate cu addendumul de la anexa I partea 3A. Articolul 7 Condiții aplicabile după import În urma importului și în conformitate cu Directiva 91/496/CEE, (i) animalele destinate sacrificării imediate se livrează de îndată abatorului de destinație, unde sunt sacrificate în termen de cinci zile lucrătoare; (ii) animalele de reproducere, pentru producție sau pentru îngrășat și animalele destinate grădinilor zoologice, parcurilor de distracții și rezervelor de vânătoare sau rezervelor naturale se livrează de îndată exploatației de destinație unde rămân cel puțin pentru o perioadă de 30 de zile înainte de a fi apoi deplasate în afara exploatației, cu excepția cazului unui transport direct spre abator. Articolul 8 Condițiile aplicabile importului de carne proaspătă în Comunitate Importurile în Comunitate de carne proaspătă destinată consumului uman, provenind de la animalele definite în articolul 2 și de la ecvidee, se autorizează doar în cazul în care carnea este conformă cu dispozițiile articolelor 9-11. Articolul 9 Locul de origine a cărnii proaspete Carnea proaspătă provine de pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a acesteia, prevăzută în coloanele 1, 2 și 3 din tabelul din anexa II partea 1, pentru care, în coloana 4 corespunzătoare, se menționează un model de certificat sanitar-veterinar prevăzut pentru această carne. Articolul 10 Condiții speciale Carnea proaspătă îndeplinește cerințele prevăzute în certificatul adecvat, stabilit în conformitate cu modelul corespunzător de certificat prevăzut la anexa II partea 2, ținând seama de condițiile speciale indicate în coloana 6 din tabelul prevăzut în anexa II partea 1 și, în cazul în care se specifică acest lucru în coloana 5 din tabel, îndeplinește de asemenea garanțiile suplimentare solicitate în certificatul respectiv. Articolul 11 Prezentarea cărnii proaspete la punctul de control la frontieră al Comunității Carnea proaspătă se prezintă la un punct de control la frontieră al Comunității însoțită de un certificat sanitar-veterinar conform cu modelul corespunzător, completat și semnat de medicul veterinar oficial din țara terță exportatoare. Articolul 12 Condiții ce trebuie aplicate după import (1) În urma importului, următoarele categorii de carne proaspătă se livrează de îndată unității de transformare de destinație, în conformitate cu Directiva 97/78/CE: (a) carcase nejupuite de vânat sălbatic biongulat destinate consumului uman după transformare; (b) organe comestibile prelucrate de bovine domestice, destinate consumului uman sub formă de produse din carne după tratament termic realizat prin fierbere la o temperatură interioară de cel puțin 80 °C sau sterilizate în containere închise ermetic, astfel încât să se atingă o valoare Fo ≥ 3. (2) Pentru categoriile de produse menționate în alineatul (1) litera (b), unitatea de destinație trebuie să fie o unitate special autorizată și desemnată pentru transformarea acelor produse de către statul membru în care se află unitatea. (3) În conformitate cu procedurile stabilite prin Decizia 2001/106/CE, statele membre comunică celorlalte state membre și Comisiei: (a) numele și adresele unităților prevăzute în alineatul (2) și ale autorității locale competente responsabile cu supravegherea acestor unități, precum și (b) categoriile de produse pentru care sunt autorizate și desemnate aceste unități. Articolul 13 Certificarea Certificatele sanitar-veterinare necesare pentru importul de animale vii și carne proaspătă în Comunitate, prevăzute în prezenta decizie, se întocmesc în conformitate cu notele menționate la partea 2 din anexele I și II. Cu toate acestea, acest lucru nu împiedică utilizarea certificării electronice sau a altor sisteme autorizate și armonizate la nivel comunitar.”
3. Articolul 4 devine articolul 14.
4. Anexa se înlocuiește cu anexa A la prezenta decizie.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:
(a) «animale» înseamnă mamifere terestre din speciile ce aparțin taxonilor Proboscideași Artiodactylași hibrizii lor;
(b) «exploatație» înseamnă o fermă sau altă întreprindere agricolă, industrială sau comercială supravegheată oficial, inclusiv grădinile zoologice, parcurile de distracții și rezervele naturale sau de vânătoare, în care animalele sunt deținute sau crescute în mod normal;
(c) «organ comestibil prelucrat» înseamnă organ comestibil din care s-au scos în întregime oasele, cartilajele, traheea și bronhiile principale, nodulii limfatici și țesutul conjunctiv aderent, grăsimea și mucusul; în cazul cărnii de la bovine domestice, se consideră organe comestibile prelucrate mușchii maseteri întregi, incizați în conformitate cu capitolul VIII punctul 41 litera (a) din anexa I la Directiva 64/433/CEE a Consiliului.
Articolul 3
Condițiile aplicabile importului de animale vii în Comunitate
Importurile în Comunitate de animale vii se autorizează doar în cazul în care aceste animale respectă dispozițiile articolelor 4, 5 și 6.
Articolul 4
Locul de origine a animalelor vii
Animalele provin de pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a acesteia, prevăzute în coloanele 1, 2 și 3 din tabelul din anexa I partea 1, pentru care, în coloana 4 corespunzătoare, se menționează un model de certificat sanitar-veterinar prevăzut pentru aceste animale.
Articolul 5
Condiții speciale
Animalele îndeplinesc cerințele prevăzute în certificatul adecvat, stabilit în conformitate cu modelul corespunzător de certificat prevăzut în anexa I partea 2, ținând seama de condițiile speciale indicate în coloana 6 din tabelul prevăzut în anexa I partea 1 și, în cazul în care se specifică în coloana 5 din tabel, îndeplinesc de asemenea garanțiile suplimentare solicitate în certificatul respectiv.
În cazul în care statul membru de destinație solicită acest lucru, animalele în cauză îndeplinesc cerințele suplimentare de certificare menționate pentru statul membru respectiv și incluse în certificat, în conformitate cu modelul corespunzător prevăzut la partea 2.
Articolul 6
Transportul animalelor vii destinate importului în Comunitate
(1) Animalele nu se încarcă într-un mijloc de transport care transportă alte animale ce nu sunt destinate Comunității sau care prezintă o stare de sănătate inferioară.
(2) În timpul transportului spre Comunitate, animalele nu se descarcă pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a unei țări terțe care nu este autorizată pentru importul acestui tip de animale în Comunitate.
(3) În timpul transportului spre Comunitate, animalele nu se deplasează pe cale rutieră, feroviară sau pe jos pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a unei țări terțe care nu este autorizată pentru importul acestui tip de animale în Comunitate.
(4) Animalele sosesc la punctul de control la frontieră al Comunității în termen de 10 zile de la data încărcării în țara exportatoare și sunt însoțite de un certificat sanitar-veterinar conform cu modelul corespunzător, completat și semnat de către un medic veterinar oficial din țara terță exportatoare.
În cazul transportului maritim, perioada de 10 zile se prelungește cu durata călătoriei maritime. În acest sens, se anexează la certificatul sanitar -veterinar o declarație, în original, a căpitanului navei, întocmită în conformitate cu addendumul de la anexa I partea 3A.
Articolul 7
Condiții aplicabile după import
În urma importului și în conformitate cu Directiva 91/496/CEE,
(i) animalele destinate sacrificării imediate se livrează de îndată abatorului de destinație, unde sunt sacrificate în termen de cinci zile lucrătoare;
(ii) animalele de reproducere, pentru producție sau pentru îngrășat și animalele destinate grădinilor zoologice, parcurilor de distracții și rezervelor de vânătoare sau rezervelor naturale se livrează de îndată exploatației de destinație unde rămân cel puțin pentru o perioadă de 30 de zile înainte de a fi apoi deplasate în afara exploatației, cu excepția cazului unui transport direct spre abator.
Articolul 8
Condițiile aplicabile importului de carne proaspătă în Comunitate
Importurile în Comunitate de carne proaspătă destinată consumului uman, provenind de la animalele definite în articolul 2 și de la ecvidee, se autorizează doar în cazul în care carnea este conformă cu dispozițiile articolelor 9-11.
Articolul 9
Locul de origine a cărnii proaspete
Carnea proaspătă provine de pe teritoriul unei țări terțe sau al unei regiuni a acesteia, prevăzută în coloanele 1, 2 și 3 din tabelul din anexa II partea 1, pentru care, în coloana 4 corespunzătoare, se menționează un model de certificat sanitar-veterinar prevăzut pentru această carne.
Articolul 10
Condiții speciale
Carnea proaspătă îndeplinește cerințele prevăzute în certificatul adecvat, stabilit în conformitate cu modelul corespunzător de certificat prevăzut la anexa II partea 2, ținând seama de condițiile speciale indicate în coloana 6 din tabelul prevăzut în anexa II partea 1 și, în cazul în care se specifică acest lucru în coloana 5 din tabel, îndeplinește de asemenea garanțiile suplimentare solicitate în certificatul respectiv.
Articolul 11
Prezentarea cărnii proaspete la punctul de control la frontieră al Comunității
Carnea proaspătă se prezintă la un punct de control la frontieră al Comunității însoțită de un certificat sanitar-veterinar conform cu modelul corespunzător, completat și semnat de medicul veterinar oficial din țara terță exportatoare.
Articolul 12
Condiții ce trebuie aplicate după import
(1) În urma importului, următoarele categorii de carne proaspătă se livrează de îndată unității de transformare de destinație, în conformitate cu Directiva 97/78/CE:
(a) carcase nejupuite de vânat sălbatic biongulat destinate consumului uman după transformare;
(b) organe comestibile prelucrate de bovine domestice, destinate consumului uman sub formă de produse din carne după tratament termic realizat prin fierbere la o temperatură interioară de cel puțin 80 °C sau sterilizate în containere închise ermetic, astfel încât să se atingă o valoare Fo ≥ 3.
(2) Pentru categoriile de produse menționate în alineatul (1) litera (b), unitatea de destinație trebuie să fie o unitate special autorizată și desemnată pentru transformarea acelor produse de către statul membru în care se află unitatea.
(3) În conformitate cu procedurile stabilite prin Decizia 2001/106/CE, statele membre comunică celorlalte state membre și Comisiei:
(a) numele și adresele unităților prevăzute în alineatul (2) și ale autorității locale competente responsabile cu supravegherea acestor unități, precum și
(b) categoriile de produse pentru care sunt autorizate și desemnate aceste unități.
Articolul 13
Certificarea
Certificatele sanitar-veterinare necesare pentru importul de animale vii și carne proaspătă în Comunitate, prevăzute în prezenta decizie, se întocmesc în conformitate cu notele menționate la partea 2 din anexele I și II. Cu toate acestea, acest lucru nu împiedică utilizarea certificării electronice sau a altor sisteme autorizate și armonizate la nivel comunitar.”
Articolul 2
Modificări la Decizia 2000/572/CE
Decizia 2000/572/CE se modifică după cum urmează:
1. Titlul se înlocuiește cu următorul text: „Decizia 2000/572/CE a Comisiei din 8 septembrie 2000 de stabilire a condițiilor de sănătate animală și publică și de certificare sanitar-veterinară pentru importurile în Comunitate de preparate din carne provenind din țări terțe”.
2. Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Prezenta decizie stabilește condițiile de sănătate animală și publică și de certificare sanitar-veterinară pentru importurile de preparate din carne.”
3. Articolul 2 se elimină.
4. Articolul 4 alineatul (1) se elimină.
5. Articolul 6 se elimină.
6. Anexa I se elimină.
Articolul 3
Modificări la Decizia 2000/585/CE
Decizia 2000/585/Ce se modifică după cum urmează:
1. Titlul se înlocuiește cu următorul text: „Decizia 2000/585/CE a Comisiei din 7 septembrie 2000 privind întocmirea unei liste a țărilor terțe din care statele membre autorizează importurile de carne de iepure și de anumite tipuri de carne de vânat sălbatic și de crescătorie și de stabilire a condițiilor de sănătate animală și publică și de certificare sanitar-veterinară pentru aceste importuri”.
2. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul: „Articolul 2 Statele membre autorizează doar importurile de carne de următoarele tipuri: — carne de vânat sălbatic cu pene care nu conține organe comestibile, cu excepția vânatului cu pene nejumulit și neeviscerat; — carne de vânat de crescătorie cu pene; — carne de leporide sălbatice, definite ca iepuri de casă și iepuri de câmp, care nu conține organe comestibile, cu excepția leporidelor nejupuite și neeviscerate; — carne de iepuri de crescătorie; — carne de mamifere terestre sălbatice, altele decât ungulatele și leporidele, care nu conține organe comestibile. Această carne provine din țări terțe sau regiuni ale acestora enumerate în anexa I și satisface condițiile stabilite în certificatul sanitar-veterinar întocmit după modelul relevant de certificat de sănătate prevăzut în anexa III, în conformitate cu anexa II. Cerințele speciale menționate în anexa II și stabilite în anexa IV trebuie îndeplinite de către țara terță exportatoare și atestate prin completarea secțiunii V a certificatului de sănătate în conformitate cu modelul stabilit în anexa III.”
3. Anexele I și II se înlocuiesc cu anexa B la prezenta decizie.
4. În anexa III, modelele A, B, F, G și J se elimină.
5. În anexa IV, punctele 1, 2, 5 și 7 se elimină.
Articolul 4
Abrogări
Deciziile 80/801/CEE, 80/804/CEE, 81/526/CEE, 81/887/CEE, 82/414/CEE, 82/426/CEE, 83/84/CEE, 83/380/CEE, 84/292/CEE, 84/294/CEE, 84/390/CEE, 86/63/CEE, 86/72/CEE, 86/117/CEE, 86/463/CEE, 89/197/CEE, 89/221/CEE, 90/445/CEE, 91/73/CEE, 91/189/CEE, 91/445/CEE, 91/446/CEE, 92/280/CEE, 93/198/CEE, 93/402/CEE, 97/232/CE, 98/371/CE, 98/625/CE, 1999/283/CE, 2001/745/CE și 2002/199/CE se abrogă.
Articolul 5
Dispoziții tranzitorii și finale
(1) Prezenta decizie se aplică de la 1 mai 2004.
(2) Trimiterile legislației comunitare la lista țărilor terțe prevăzută la partea 1 din anexa la Decizia 79/542/CEE, stabilite înainte de modificările introduse de prezenta decizie, se interpretează ca trimiteri la lista țărilor terțe prevăzută la partea 1 din anexa II la Decizia 79/542/CEE, modificată prin prezenta decizie.
(3) Importul în Comunitate de animale vii certificate înainte de data menționată la punctul 1 și de carne proaspătă de la animale sacrificate înainte de data menționată la punctul 1, în conformitate cu modelele certificatelor sanitar-veterinare stabilite în deciziile menționate în articolul 4, se autorizează pentru o perioadă de 60 de zile de la aplicarea prezentei decizii.
Articolul 6
Prezenta decizie se adresează statelor membre.