Decizia Consiliului din 23 februarie 2004 de stabilire a criteriilor și sistemelor practice de compensare a dezechilibrelor financiare care rezultă din aplicarea Directivei 2001/40/CE privind recunoașterea reciprocă a hotărârilor de expulzare a resortisanților țărilor terțe

Articolul 1

Prezenta decizie stabilește criteriile corespunzătoare și sistemele practice pentru compensarea dezechilibrelor financiare care pot rezulta din aplicarea Directivei 2001/40/CE în cazul în care expulzarea nu poate fi efectuată pe spezele resortisantului sau resortisanților din țara terță în cauză.

Articolul 2

(1) Statul membru emitent compensează statul membru de executare pentru dezechilibrele financiare care pot rezulta din aplicarea Directivei 2001/40/CE în cazul în care expulzarea nu poate fi efectuată pe cheltuială resortisantului sau resortisanților din țara terță în cauză. Statul membru de executare furnizează statului membru emitent informații generale despre costurile orientative ale operațiilor de îndepărtare. (2) Rambursarea are loc la cererea statului membru de executare pe baza costurilor reale minime și pe baza următoarelor principii: (a) costuri de transport. Acestea includ costurile reale pentru achiziționarea biletelor de avion până la concurența sumei corespunzătoare tarifului oficial IATA pentru zborul respectiv la data punerii în aplicare. Costurile reale pentru transportul terestru, auto pe calea ferată, sau marin, cu vaporul, pot fi decontate pe baza biletului de tren clasa a doua sau de vapor pentru distanța respectivă în momentul punerii în aplicare; (b) costuri administrative. Acestea includ costurile reale pentru taxele de viză și taxele de emitere a documentelor de călătorie de revenire (laissez-passer); (c) diurnele de misiune pentru personalul de escortare. Acestea urmează să fie determinate în conformitate cu legislația națională aplicabilă și/sau practica națională în domeniu; (d) costurile de cazare pentru personalul de escortare. Acestea includ costurile reale pentru șederea acestor persoane în zona de tranzit a unei țări terțe și pentru șederea scurtă cu o durată limitată la strictul necesar, pentru buna îndeplinire a misiunii lor în țara de origine. În scopul rambursării, numărul personalului de escortare este limitat la două persoane de persoană îndepărtată, cu excepția cazului în care, pe baza evaluării efectuate de statul membru de executare și în acord cu statul membru emitent, este necesar un personal de escortare mai numeros; (e) costuri de cazare pentru persoana îndepărtată. Acestea includ costurile reale pentru șederea persoanei îndepărtate într-un loc de cazare adecvat în conformitate cu legislația națională aplicabilă și/sau practica națională în domeniu în statul membru de executare. Rambursarea este limitată la o ședere de maximum trei luni. În cazul în care șederea persoanei îndepărtate se prevede a fi mai lungă de trei luni, statul membru de executare și statul membru emitent convin asupra costurilor suplimentare; (f) costuri medicale. Acestea includ costurile reale pentru furnizarea de tratament medical pentru persoana expulzată și personalul de escortare în cazuri de urgență, inclusiv cheltuielile de spitalizare necesare. În cazul în care este necesar, statul membru de executare consultă statul membru emitent pentru a ajunge la un acord cu privire la costurile care le depășesc pe cele prevăzute în prezentul alineat sau cu privire la costurile suplimentare.

Articolul 3

(1) Cererile de rambursare se prezintă în scris și se însoțesc de documente care dovedesc costurile de recuperat. (2) Cererile de rambursare pot fi depuse numai pentru deciziile de îndepărtare emise după intrarea în vigoare a prezentei decizii. Rambursările nu pot fi solicitate pentru aplicarea deciziilor de expulzare emise cu mai mult de patru ani înainte de aplicare. (3) Cererile de rambursare depuse la mai mult de un an de la punerea în aplicare se pot respinge. (4) Fiecare stat membru stabilește un punct național de contact pentru punerea în aplicare a prezentei decizii și comunică datele relevante celorlalte state membre. Orice solicitare de rambursare se trimite de punctul național de contact al statului membru de executare la punctul național de contact al statului membru emitent, care informează punctul național de contact al statului membru de executare de primirea cererii. (5) În termen de maximum trei luni punctul național de contact al statului membru emitent comunică punctului național de contact al statului membru de executare acceptarea sau refuzul cererii. Respectiva comunicare se face în scris, specificându-se motivele în caz de refuz. (6) Plățile se fac în termen de maximum trei luni de la acceptarea plății de către punctul de contact al statului membru emitent. (7) Punctele naționale de contact al statului membru de executare și al statului membru emitent sunt informate asupra plăților și refuzurilor de rambursare.

Articolul 4

(1) Pentru a monitoriza punerea în aplicare fără dificultăți a prezentei decizii, precum și a Directivei 2001/40/CE, fiecare punct național de contact furnizează în mod regulat informații mai ales cu privire la: numărul total de măsuri de aplicare luate conform Directivei 2001/40/CE care au fost rambursate în conformitate cu prezenta decizie și numărul total de refuzuri de rambursare împreună cu motivele respectivelor refuzuri. (2) Respectivele informații pot să cuprindă și recomandări în vederea îmbunătățirii criteriilor și a sistemelor practice din prezenta decizie.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 6

Prezenta decizie se adresează statelor membre.