Articolul 1
Al treilea paragraf (Criterii de bază pentru examinarea cererilor) din partea V din Instrucțiunile consulare comune se înlocuiește cu textul următor: „Misiunea diplomatică sau oficiul consular își asumă întreaga răspundere cu privire la evaluarea riscului de imigrare. Examinarea cererilor are ca scop depistarea solicitanților care încearcă să intre și să se stabilească pe teritoriul statelor membre, folosind ca pretext vizele de turism, afaceri, studii, muncă sau vizită familială. În acest scop, este necesar să se acorde o atenție deosebită «categoriilor de risc», șomerilor, persoanelor fără o sursă stabilă de venit etc. În același scop, interviul cu solicitantul, prin care se urmărește stabilirea scopului călătoriei, este de o importanță fundamentală. De asemenea, se pot solicita documente justificative suplimentare, a căror natură se stabilește, dacă este posibil, în cadrul cooperării consulare locale. Misiunea diplomatică sau oficiul consular trebuie să se bazeze totodată pe cooperarea consulară locală pentru a-și consolida capacitatea de detectare a documentelor false sau falsificate, prezentate în sprijinul anumitor cereri de viză. În cazul în care există suspiciuni privind autenticitatea documentelor și a actelor justificative prezentate, inclusiv în ceea ce privește veridicitatea conținutului lor, precum și fiabilitatea declarațiilor obținute în urma unui interviu, misiunea diplomatică sau oficiul consular nu eliberează viza.”