Articolul 1
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament stabilește normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 în ceea ce privește autorizarea organizațiilor de producători și autorizarea prealabilă a grupurilor de producători prevăzute la articolul 11, respectiv 14 din prezentul regulament.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:
(a) „producător”: orice persoană fizică sau juridică, membră a unei organizații de producători, care își aduce producția la organizația de producători în vederea comercializării, în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2200/96;
(b) „valoarea producției comercializate”: valoarea producției comercializate, astfel cum este ea definită la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1433/2003;
(c) „valoarea producției comercializabile”: valoarea producției comercializate;
(d) „grupare de producători”: orice organizație care a prezentat o cerere și a obținut o autorizare prealabilă în conformitate cu dispozițiile articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96;
(e) „filială”: întreprindere în cadrul căreia una sau mai multe organizații de producători sau asociațiile acestora dețin o participație și contribuie la creșterea valorii adăugate a producției membrilor lor;
(f) „asociație de organizații de producători”: asociațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96;
(g) „organizație de producători transnațională”: orice organizație în cadrul căreia cel puțin o exploatație a producătorilor se află într-un stat membru diferit de cel în care este stabilit sediul social al organizației de producători;
(h) „asociație transnațională de organizații de producători”: orice asociație de organizații de producători în cadrul căreia cel puțin una dintre organizațiile asociate are sediul într-un stat membru diferit de cel în care este stabilit sediul social al asociației.
CAPITOLUL II
ORGANIZAȚII DE PRODUCĂTORI
Articolul 3
Categorii de organizații de producători
(1) Organizațiile de producători pot fi recunoscute, la cerere, pentru una sau mai multe categorii de produse dintre cele prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (a) punctele (ii)-(vii) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96.
În ceea ce privește categoria de produse prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, doar autorizarea simplă este posibilă pentru categoria respectivă.
(2) Statele membre stabilesc procedurile pentru autorizarea simplă sau multiplă a organizațiilor de producători în conformitate cu dispozițiile articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96.
Articolul 4
Dimensiunea minimă a organizațiilor de producători
(1) Numărul minim de producători prevăzut la articolul 11 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 se stabilește la cinci producători pe categorie.
Volumul minim de producție comercializabilă prevăzut la articolul 11 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 se stabilește la 100 000 de euro.
(2) Statele membre pot stabili numărul minim de producători și volumul minim de producție comercializabilă la niveluri mai ridicate decât cele stabilite la alineatul (1).
Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta.
(3) În cazul în care o organizație de producători este constituită, total sau parțial, din membri care, la rândul lor, sunt persoane juridice compuse exclusiv din producători, numărul minim de producători prevăzut la alineatul (1) primul paragraf se calculează pe baza numărului de producători asociați la fiecare dintre persoanele juridice.
Articolul 5
Perioada minimă de aderare
(1) Durata minimă de aderare a unui producător nu poate fi mai mică de un an. Cu toate acestea, în cazul prezentării unui program operațional, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2200/96, nici un membru nu poate fi scutit de obligațiile care decurg din acest program pe durata aplicării sale, cu excepția cazului în care are o autorizație acordată de organizația de producători.
Statele membre pot stabili durata minimă de aderare prevăzută la paragraful precedent la niveluri mai mari.
(2) Renunțarea la calitatea de membru se comunică în scris organizației de producători. Statele membre stabilesc perioadele de preaviz, cu o durată maximă de șase luni, precum și datele la care renunțarea intră în vigoare.
Articolul 6
Structuri și activități ale organizației de producători
(1) Organizațiile de producători dispun de personalul, infrastructura și dotările necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 și asigurarea funcțiilor esențiale, în special:
— cunoașterea producției membrilor;
— trierea, stocarea și ambalarea producției membrilor;
— gestiunea comercială și bugetară;
— contabilitatea centralizată și un sistem de facturare.
(2) Statele membre stabilesc condițiile în care o organizație de producători poate încredința unor terți executarea sarcinilor definite la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96.
Articolul 7
Activitatea principală a organizației de producători
(1) Activitatea principală a unei organizații de producători constă în comercializarea produselor membrilor pentru care este autorizată.
(2) Valoarea producției comercializate nu poate fi mai mică decât valoarea pentru alte activități desfășurate de organizația de producători.
Prin „alte activități” se înțeleg vânzările de produse incluse în categoria sau categoriile pentru care organizația este recunoscută, dar care nu sunt aduse de membrii acesteia.
(3) Activitățile următoare se exclud atât din calculul activității principale, cât și din calculul pentru alte activități:
(a) comercializarea fructelor și legumelor care nu fac parte din categoria sau categoriile pentru care organizația este recunoscută;
(b) comercializarea de fructe și legume care fac sau nu parte din categoria pentru care organizația este autorizată, cumpărate direct de la o altă organizație de producători autorizată în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2200/96;
(c) activitățile legate de alte produse agricole și ambalarea acestora, inclusiv prelucrarea;
(d) furnizarea de servicii;
(e) activitățile fără caracter agricol.
Articolul 8
Filialele organizațiilor de producători
Calculul valorii producției comercializate se poate efectua la stadiul de ieșire din filială, cu condiția ca organizația sau organizațiile de producători sau asociațiile acestora să dețină cel puțin 90 % din capitalul ei.
Articolul 9
Asociațiile de organizații de producători
(1) Statele membre stabilesc procedurile și criteriile pentru autorizarea asociațiilor de organizații de producători în conformitate cu dispozițiile articolului 11 din Regulamentul (CE) 2200/96. Aceste asociații se constituie la inițiativa organizațiilor de producători recunoscute în conformitate cu dispozițiile regulamentului menționat și sunt controlate de acesta.
(2) Statele membre stabilesc condițiile în care asociațiile de organizații de producători pot asigura total sau parțial misiunile membrilor lor, descrise la articolul 11 din Regulamentul (CE) 2200/96 și precizate în articolul 6 alineatul (1) din prezentul regulament. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se evita orice abuz de poziție dominantă și orice acord care ar putea limita concurența, altele decât cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2200/96.
(3) Persoanele juridice asociate în cadrul unei asociații recunoscute de organizații de producători care nu sunt la rândul lor recunoscute în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) 2200/96:
— nu pot fi luate în considerare pentru criteriile de autorizare;
— nu pot vota pentru luarea de decizii în legătură cu fondul operațional;
— nu pot beneficia în mod direct de dispozițiile finanțate de Comunitate.
Articolul 10
Organizația de producători transnațională
(1) Sediul social al organizației de producători transnaționale se stabilește în statul membru în care organizația dispune de instalații de exploatare importante, de un număr important de membri și/sau în care realizează o parte importantă a valorii producției comercializate.
(2) Statul membru în care se stabilește sediul social al organizației de producători transnaționale răspunde de:
(a) autorizarea organizației de producători;
(b) aprobarea programului operațional al organizației de producători transnaționale;
(c) stabilirea colaborării administrative necesare cu statul sau statele membre în care sunt situați membrii cu privire la respectarea condițiilor de autorizare, precum și la regimul de control și sancțiuni.
Articolul 11
Asociația transnațională de organizații de producători
(1) Sediul social al asociației transnaționale de organizații de producători se stabilește în statul membru în care asociația dispune de un număr important de organizații asociate și/sau organizațiile asociate realizează o parte importantă din valoarea producției comercializate.
(2) Statul membru în care se stabilește sediul social al asociației transnaționale de organizații de producători răspunde de:
(a) autorizarea asociației;
(b) aprobarea, dacă este cazul, a programului operațional al asociației;
(c) stabilirea colaborării administrative necesare cu statul sau statele membre în care sunt situate organizațiile asociate cu privire la respectarea condițiilor de autorizare, precum și la regimul de control și sancțiuni.
Articolul 12
Fuziuni ale organizațiilor de producători
(1) În cazul în care organizațiile de producători care au fuzionat desfășurau anterior fuziunii programe operaționale distincte, acestea continuă programele în paralel și distinct până la data de 1 ianuarie a anului următor fuziunii. Organizațiile solicită fuziunea programelor operaționale prin intermediul unei modificări, în conformitate cu dispozițiile articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 1433/2003.
(2) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), statele membre pot autoriza organizațiile de producători, la cererea acestora și pentru motive bine întemeiate, să continue în paralel programele operaționale distincte până la încheierea naturală a acestora.
Articolul 13
Membrii neproducători
(1) Statele membre pot stabili dacă și în ce condiții poate fi acceptată ca membră a unei organizații de producători o persoană fizică sau juridică care nu este producătoare.
(2) Prin stabilirea condițiilor prevăzute la alineatul (1), statele membre iau măsuri astfel încât, în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineatul (1) litera (a) și litera (d) punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96:
(a) reglementarea conform căreia organizația de producători se constituie la inițiativa producătorilor să fie respectată;
(b) statutele organizațiilor de producători să cuprindă reglementările care asigură producătorilor asociați, în mod democratic, posibilitatea de control al organizației, precum și luarea liberă a deciziilor.
(3) Persoanele fizice sau juridice prevăzute la alineatul (1):
(a) nu pot fi luate în considerare pentru criteriile de autorizare;
(b) nu pot beneficia în mod direct de dispozițiile finanțate de Comunitate.
Statele membre pot limita sau interzice accesul la vot al acestor persoane pentru deciziile privind fondurile operaționale, în conformitate cu condițiile stabilite la alineatul (2).
Articolul 14
Controlul democratic al organizațiilor de producători
(1) Statele membre iau măsurile necesare în vederea evitării oricărui abuz de putere sau de influență al unuia sau mai multor producători privind gestionarea și funcționarea organizațiilor de producători.
(2) Nici un membru al unei organizații de producători nu trebuie să dispună de peste 20 % din drepturile de vot. Cu toate acestea, statul membru poate crește acest procentaj până la un maxim de 49 %, proporțional cu participarea membrului la valoarea producției comercializate de organizația de producători.
CAPITOLUL III
GRUPĂRI DE PRODUCĂTORI
Articolul 15
Prezentarea planului de autorizare
(1) Noile grupări de producători care solicită autorizarea prealabilă în conformitate cu dispozițiile articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 prezintă un plan de autorizare pentru acceptarea de către autoritatea competentă a statului membru în care se află sediul grupului de producători.
(2) Statele membre definesc:
(a) criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească grupările de producători în vederea prezentării unui plan de autorizare;
(b) normele de elaborare, conținutul și punerea în aplicare a planurilor de autorizare;
(c) procedurile administrative în vederea aprobării, controlului și realizării planurilor de autorizare.
Articolul 16
Conținutul planurilor de autorizare
Proiectul unui plan de autorizare cuprinde cel puțin elementele următoare:
(a) o descriere a situației inițiale, în ceea ce privește, în special, numărul de producători membri, cu un fișier complet al aderenților, producția, comercializarea și infrastructura;
(b) durata estimată a planului, care nu trebuie să depășească cinci ani;
(c) măsurile care se aplică pentru obținerea autorizării.
Articolul 17
Aprobarea planului de autorizare
(1) Autoritatea națională competentă ia o decizie privind proiectul de plan de autorizare în termen de trei luni de la primirea planului însoțit de documente justificative.
(2) Autoritatea națională competentă verifică, prin toate metodele utile, inclusiv inspecțiile pe teren:
(a) exactitatea informațiilor furnizate în planul de autorizare;
(b) coerența economică și calitatea tehnică a planului, corectitudinea estimărilor din planul de investiții, precum și programarea executării acestuia.
(3) În funcție de caz, autoritatea națională competentă:
(a) acceptă planul și acordă autorizarea prealabilă;
(b) solicită modificarea planului;
(c) respinge planul.
În anumite cazuri acceptul poate fi dat numai pentru un plan care include modificările solicitate în conformitate cu dispozițiile de la litera (b).
(4) Autoritatea națională notifică grupului de producători decizia luată.
(5) Comisiei îi sunt comunicate de către statul membru, în luna următoare notificării de acceptare a planului de autorizare a grupării de producători, referințele acestuia, data de autorizare prealabilă și durata planului.
Articolul 18
Punerea în aplicare a planului de autorizare
(1) Planul de autorizare se pune în aplicare pe perioade anuale, începând cu data acceptării sale de către administrația națională competentă.
(2) Statele membre stabilesc condițiile în care grupările de producători pot solicita modificări ale planurilor în timpul punerii în aplicare. Aceste solicitări trebuie însoțite de toate documentele justificative necesare.
(3) Pentru orice modificare a planului, autoritatea națională competentă ia o decizie în termen de trei luni de la primirea cererii de modificare, după examinarea justificărilor prezentate. Se consideră respinsă orice cerere de modificare pentru care nu s-a luat o decizie în intervalul de timp menționat.
(4) Până în a patra lună de la încheierea unui an al planului de autorizare, gruparea de producători trimite autorității competente a statului membru o copie a exercițiului contabil pentru anul respectiv.
Articolul 19
Realizarea planului de autorizare
(1) În conformitate cu dispozițiile articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, o grupare de producători care pune în aplicare un plan de autorizare poate prezenta, în orice moment, o cerere de autorizare, în condițiile prevăzute în prezentul regulament.
(2) Din momentul depunerii cererii, gruparea poate prezenta un proiect de program operațional în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1433/2003.
CAPITOLUL IV
MĂSURI DE CONTROL ȘI SANCȚIUNI
Articolul 20
Controale
(1) În cadrul controalelor prevăzute la articolul 12 alineatul (1) și la articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, statele membre efectuează o inspecție la fața locului în toate organizațiile sau grupările de producători nou înființate înainte de a acorda autorizarea sau autorizarea prealabilă.
(2) Statele membre efectuează anual un control asupra unui eșantion semnificativ de organizații sau grupări de producători, în vederea verificării conformității cu criteriile de autorizare sau autorizare prealabilă. Eșantionul trebuie să reprezinte cel puțin 30 % dintre organizațiile de producători atestate sau dintre grupările de producători care beneficiază de o autorizare prealabilă.
(3) Fiecare organizație sau grupare este controlată cel puțin o dată la cinci ani.
(4) Statele membre informează Comisia în legătură cu dispozițiile adoptate în conformitate cu prezentul articol.
Articolul 21
Sancțiuni
(1) În cazul în care, la efectuarea unui control de către autoritățile competente, în conformitate cu dispozițiile articolului 20 alineatul (2), rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru autorizarea unei organizații de producători, autoritatea competentă ia o hotărâre temporară într-un interval de timp de maximum o lună. Această decizie se comunică imediat organizației de producători în cauză.
(2) O organizație de producători atestată care a acționat cu bună credință își păstrează în totalitate drepturile care decurg din autorizare până în momentul retragerii acesteia, iar în cazul regimurilor de ajutor prevăzute la articolele 2 și 6a din Regulamentul (CE) nr. 2201/96 și la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2202/96, până la încheierea anului de comercializare în curs.
Cu toate acestea, în cazul în care o organizație de producători nu și-a îndeplinit în mod deliberat sau din neglijență gravă obligațiile, decizia de retragere a atestării intră în vigoare din momentul în care nu au mai fost îndeplinite condițiile de autorizare.
(3) Autoritatea națională competentă solicită grupării de producători să ia măsuri corective în cazul în care constată o diferență față de realizarea planului, care ar putea să compromită realizarea acestuia.
(4) Statele membre recuperează cel puțin 50 % din ajutorul plătit în conformitate cu dispozițiile de la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 2200/96, dacă punerea în aplicare a planului de autorizare nu conduce la autorizare, cu excepția cazurilor justificate.
Sumele recuperate, precum și dobânzile aferente, se varsă organismului competent care a plătit ajutorul și se deduc din cheltuielile finanțate de Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă.
CAPITOLUL V
ABROGAREA ȘI DISPOZIȚII FINALE
Articolul 22
Dispozițiile statelor membre
Statele membre informează Comisia cu privire la dispozițiile adoptate în conformitate cu articolele 4, 6, 13, 14 și 15 din prezentul regulament, în conformitate cu normele prevăzute în articolul 26 din Regulamentul (CE) nr. 1433/2003.
Articolul 23
Abrogarea
Regulamentele (CE) nr. 412/97 și (CE) 478/97 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.
Articolul 24
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Totuși, dispozițiile articolului 2 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 412/97 se aplică în continuare până la adoptarea de către statele membre a dispozițiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din prezentul regulament și până la 31 decembrie 2003 cel târziu.