Începe proba gratuită

Regulament 2003/1382 · CELEX 32003R1382

Regulamentul (CE) nr. 1382/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 iulie 2003 de acordare a asistenței financiare comunitare pentru îmbunătățirea performanțelor de mediu ale sistemului de transport de mărfuri (Programul Marco Polo)

Data act
22.07.2003
Intrare in vigoare
03.08.2003
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2003_196_R_0001_01
Status
Inactiv
asistență financiară pe termen mediu dezvoltare durabilă program al UE protecția mediului înconjurător transport combinat transport de mărfuri

Articolul 1

Obiectiv Prezentul regulament stabilește un instrument financiar, numit în continuare „Programul Marco Polo” sau „programul”, pentru a reduce congestia traficului și a îmbunătăți performanțele de mediu ale sistemului de transport și a crește transportul intermodal, contribuind astfel la crearea unui sistem de transport eficient și durabil, pe perioada începând cu 1 ianuarie 2003 până la 31 decembrie 2010 pentru a realiza, la sfârșitul programului, un transfer de trafic al creșterii totale prevăzute a traficului internațional rutier de mărfuri, măsurat în tone-kilometri, spre transportul maritim pe distanțe mici, spre transportul feroviar și fluvial intern sau spre o combinație a modurilor de transport în care parcursul rutier să fie cât mai scurt posibil.

Articolul 2

Definiții În sensul prezentului regulament: (a) „acțiune” înseamnă orice proiect privind piața logisticii, executat de întreprinderi, care contribuie la reducerea congestiei în sistemul de transport rutier de mărfuri și/sau la îmbunătățirea performanțelor de mediu ale sistemului de transport prin optimizarea transportului spre și dinspre lanțurile de transport intermodal, pe teritoriile statelor membre; (b) „acțiune de transfer modal” înseamnă orice acțiune care transferă direct și imediat o încărcătură din modul rutier în cel maritim pe distanțe mici, feroviar, fluvial intern sau o combinație a modurilor de transport în care parcursul rutier este cât mai scurt posibil, fără a fi o acțiune cu efect catalizator; (c) „acțiune cu efect catalizator” însemnă orice acțiune inovatoare menită să depășească barierele structurale relevante pentru Comunitate pe piața transportului de mărfuri care impietează asupra funcționării eficiente a piețelor, asupra competitivității transportului maritim pe distanțe mici, a celui feroviar sau fluvial intern, și/sau asupra eficienței lanțurilor de transport care utilizează aceste moduri; în sensul prezentei definiții, „barieră structurală de piață” înseamnă orice obstacol ne-reglementar, faptic și ne-temporar în calea funcționării adecvate a lanțului de transport; (d) „acțiune de învățare în comun” înseamnă orice acțiune menită să îmbunătățească cooperarea pentru a optimiza din punct de vedere structural metodele de lucru și procedurile în lanțul transportului de mărfuri, ținând seama de cerințele de logistică; (e) „măsură de însoțire” înseamnă orice măsură menită să pregătească sau să sprijine acțiunile curente sau viitoare, inter alia activitățile de difuzare, de monitorizare și evaluare a proiectelor, cât și culegerea și analiza datelor statistice. Măsurile destinate comercializării produselor, proceselor și serviciilor, activitățile de comercializare și vânzările promoționale nu sunt „măsuri de însoțire”; (f) „măsură pregătitoare” înseamnă orice acțiune care pregătește o acțiune cu efect catalizator, precum studiile tehnice, de fezabilitate funcțională sau financiară și testările echipamentelor; (g) „consorțiu” înseamnă orice grupare formată din cel puțin două întreprinderi care execută împreună o acțiune și își împart riscul aferent; (h) „întreprindere” înseamnă orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare; (i) „auxiliar” înseamnă o activitate necesară atingerii scopurilor unor „acțiuni de transfer modal” sau „acțiuni cu efect catalizator”, dar subordonată acestora; (j) „tone-kilometru” înseamnă transportul unei tone de încărcătură, sau a echivalentului său volumetric, pe o distanță de un kilometru; (k) „țară terță apropiată” înseamnă orice stat ne-membru al Uniunii Europene sau țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană care are o frontieră comună cu Uniunea Europeană sau o zonă de coastă la o mare închisă sau semi-deschisă vecină cu Uniunea Europeană.

Articolul 3

Domeniu de aplicare (1) Programul Marco Polo include acțiuni de transfer modal, acțiuni cu efect catalizator și acțiuni de învățare în comun: (a) care implică teritoriul a cel puțin două state membre sau (b) care implică teritoriul a cel puțin un stat membru și teritoriul unei țări terțe apropiate. (2) În cazul în care o acțiune implică teritoriul unei țări terțe, costurile produse pe teritoriul țării respective nu sunt suportate de program, cu excepția situațiilor menționate la alineatul (3) și (4). (3) Programul este deschis participării țărilor candidate la aderare. Participarea va fi reglementată de condițiile prevăzute în acordurile de asociere cu țările respective și va avea loc pe baza regulilor stabilite în decizia Consiliului de asociere pentru fiecare țară în chestiune. (4) Programul este, de asemenea, deschis participării statelor membre AELS și SEE pe bază de credite suplimentare în conformitate cu procedurile care urmează să fie convenite cu aceste țări. CAPITOLUL II CANDIDAȚI ȘI ACȚIUNI ELIGIBILE

Articolul 4

Candidați eligibili (1) În general, proiectele sunt prezentate de un consorțiu de două sau mai multe întreprinderi, stabilite în cel puțin două state membre diferite sau în cel puțin un stat membru și o țară terță apropiată. (2) Întreprinderile stabilite în afara Comunității sau în afara uneia dintre țările participante menționate la articolul 3 alineatele (3) și (4) și care pot fi asociate la proiect nu pot primi în nici o situație finanțare comunitară în cadrul programului.

Articolul 5

Acțiuni de transfer modal (1) Acțiunile de transfer modal, inclusiv, după caz, transferul modal suplimentar ocazionat de dezvoltarea unui serviciu existent, sunt eligibile pentru finanțare în cadrul programului, cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții: (a) acțiunea de transfer modal conduce la un transfer modal real, substanțial, măsurabil și durabil de la transportul rutier spre cel maritim pe distanțe mici, feroviar, fluvial intern sau o combinație a modurilor de transport în care parcursul rutier este cât mai scurt posibil; (b) pe baza unui plan de afaceri realist, acțiunea de transfer modal este viabilă în mod de sine stătător după o finanțare comunitară de maximum 36 de luni; (c) acțiunea de transfer modal nu conduce la denaturări ale concurenței pe piețele relevante, în special concurența dintre modurile alternative de transport spre transportul rutier singur sau în interiorul fiecărui mod, într-o măsură care afectează interesul comun; (d) în cazul în care acțiunea impune recurgerea la servicii furnizate de terțe părți care nu fac parte din consorțiu, candidatul prezintă dovezi care să demonstreze selecția transparentă, obiectivă și ne-discriminatorie a serviciilor respective. (2) Asistența financiară comunitară acordată acțiunilor de transfer modal se limitează la maximum 30 % din volumul cheltuielilor totale necesare atingerii obiectivelor acțiunii și suportate ca rezultat al acțiunii respective. Aceste cheltuieli sunt eligibile pentru acordarea asistenței financiare comunitare în măsura în care sunt legate direct de punerea în practică a acțiunii. Cheltuielile auxiliare de infrastructură sunt de asemenea eligibile pentru asistență financiară comunitară, atâta timp cât rămân marginale, de până la un nivel maxim de 30 %. Cheltuielile suportate la data prezentării cererii sau ulterior acestei date, conform procedurii de selecție, sunt eligibile pentru asistență financiară comunitară cu condiția să primească aprobare pentru finanțare comunitară. Contribuția la acoperirea costurilor activelor mobiliare depinde de obligația de a folosi aceste active pe durata asistenței, în principal pentru acțiunea respectivă, conform celor stabilite prin acordul de subvenționare. (3) Asistența financiară comunitară menționată la alineatul (2) determinată de Comisie pe baza numărului de tone-kilometru transferate din transportul rutier spre cel maritim pe distanțe mici, cel feroviar sau fluvial intern sau o combinație a modurilor de transport în care parcursul rutier este cât mai scurt posibil este stabilită inițial la 1 EUR pentru fiecare transfer de încărcătură de 500 tone-kilometru. Această sumă orientativă poate fi corectată, în special pe baza calității proiectului sau a avantajelor ecologice reale obținute. În conformitate cu procedura menționată la articolul 12 alineatul (2), Comisia poate re-examina din când în când, după cum este necesar, evoluția elementelor care stau la baza acestui calcul și, după caz, poate adapta în mod corespunzător volumul asistenței financiare acordate. (4) Asistența financiară comunitară pentru acțiunile de transfer modal este acordată pe baza acordurilor de subvenționare. În principiu, durata maximă a acestor acorduri este de 38 de luni. Asistența financiară comunitară nu poate fi prelungită dincolo de perioada maximă specificată de 38 de luni. (5) Pragul minim orientativ de subvenționare per acțiune de transfer modal este de 250 milioane tone-kilometru de transfer modal sau, în funcție de volumul orientativ per euro de subvenție, de 500 000 EUR.

Articolul 6

Acțiuni cu efect catalizator (1) Acțiunile cu efect catalizator sunt eligibile pentru finanțare în cadrul programului cu condiția să fie îndeplinite următoarele condiții: (a) acțiunea cu efect catalizator își va atinge obiectivele într-un termen de maximum 48 de luni și este viabilă după această perioadă, conform prognozei unui plan de afaceri realist; (b) acțiunea cu efect catalizator este inovatoare la nivel european, din punct de vedere al logisticii, tehnologiei, metodelor, echipamentelor, produselor sau serviciilor furnizate; (c) acțiunea cu efect catalizator conduce la un transfer modal real, măsurabil și durabil de la transportul rutier spre cel maritim pe distanțe mici, feroviar, fluvial intern sau o combinație a modurilor de transport în care parcursul rutier este cât mai scurt posibil. Acțiunea cu efect catalizator antrenează reducerea congestiei în transportul rutier și nu transferul între transportul maritim pe distanțe mici, cel feroviar și cel fluvial intern; (d) acțiunea cu efect catalizator propune un plan realist care stabilește etapele specifice prin care își atinge obiectivele și identifică necesitatea de asistență sub formă de coordonare din partea Comisiei; (e) acțiunea cu efect catalizator nu conduce la denaturări ale concurenței pe piețele relevante, în special concurența dintre modurile alternative de transport spre transportul rutier singur sau în interiorul fiecărui mod, într-o măsură care afectează interesul comun; (f) în cazul în care acțiunea impune recurgerea la servicii furnizate de terțe părți care nu fac parte din consorțiu, candidatul prezintă dovezi care să demonstreze selecția transparentă, obiectivă și ne-discriminatorie a serviciilor respective. (2) În cadrul obiectivelor Cărții albe a Comisiei „Politica europeană de transport pentru 2010: momentul de a decide”, acțiunile cu efect catalizator care pun în practică concepte noi, precum cel de „autostrăzi ale mărilor” merită o atenție specială. Acțiunile cu efect catalizator pe piața transporturilor trebuie să utilizeze, de preferință, rețelele transeuropene definite de Decizia nr. 1692/96/CE (6), sau coridoarele și zonele paneuropene de transport. (3) Rezultatele și metodele acțiunilor cu efect catalizator sunt difuzate pentru a contribui la atingerea obiectivelor prezentului regulament. (4) Asistența financiară comunitară pentru acțiunile cu efect catalizator se limitează la maximum 35 % din totalul cheltuielilor necesare pentru atingerea obiectivelor acțiunii și care sunt ocazionate de acțiunea respectivă, inclusiv măsurile pregătitoare. Aceste cheltuieli sunt eligibile pentru asistență financiară comunitară, în măsura în care sunt legate direct de punerea în aplicare a acțiunii. Cheltuielile pentru măsurile auxiliare legate de lucrările de infrastructură necesare atingerii scopurilor acțiunii sunt de asemenea eligibile pentru asistență financiară comunitară, în măsura în care rămân marginale, de maximum 35 %. Cheltuielile suportate la data prezentării cererii sau ulterior acestei date, conform procedurii de selecție, sunt eligibile pentru asistență financiară comunitară cu condiția să primească aprobare pentru finanțare comunitară. Contribuția la acoperirea costurilor activelor mobiliare depinde de obligația de a folosi aceste active pe durata asistenței, în principal pentru acțiunea respectivă, conform celor stabilite prin acordul de subvenționare. (5) Asistența financiară comunitară pentru acțiunile cu efect catalizator se acordă pe baza acordurilor de subvenționare, care conțin prevederi adecvate privind coordonarea și monitorizarea. De regulă, durata maximă a acestor acorduri este de 50 de luni. Asistența financiară comunitară nu se poate prelungi peste perioada menționată de 50 de luni. (6) Obiectivele politice prioritare care vor fi luate în considerare pentru procedura de selecție a acestor măsuri sunt stabilite în conformitate cu procedura menționată la articolul 12 alineatul (2). Comisia, sprijinită de comitetul stabilit în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) poate revizui periodic obiectivele politice prioritare. (7) Pragul minim orientativ al subvenției pentru o acțiune cu efect catalizator este de 1,5 milioane EUR.

Articolul 7

Acțiuni de învățare în comun (1) Acțiunile de învățare în comun sunt eligibile pentru finanțare în cadrul programului cu condiția îndeplinirii următoarele condiții: (a) acțiunea de învățare în comun să conducă la îmbunătățirea serviciilor comerciale pe piață și să dureze maximum 24 de luni; (b) acțiunea să fie inovatoare la nivel european; (c) acțiunea să nu conducă la denaturări ale concurenței pe piețele relevante, în special concurența dintre modurile de transport alternative la transportul rutier singur sau în interiorul fiecărui mod, într-o măsură care afectează interesul comun; (d) acțiunea de învățare în comun să propună un plan realist care stabilește etapele specifice prin care își atinge obiectivele și identifică necesitatea de asistență sub formă de coordonare din partea Comisiei. (2) Rezultatele și metodele acțiunilor de învățare în comun sunt difuzate pentru a contribui la atingerea obiectivelor prezentului regulament. (3) Asistența financiară comunitară pentru acțiunile de învățare în comun se limitează la maximum 50 % din totalul cheltuielilor necesare pentru atingerea obiectivelor acțiunii și care sunt ocazionate de acțiunea respectivă. Aceste cheltuieli sunt eligibile pentru asistență financiară comunitară, în măsura în care sunt legate direct de punerea în aplicare a acțiunii. Cheltuielile suportate la data prezentării cererii sau ulterior acestei date, conform procedurii de selecție, sunt eligibile pentru asistență financiară comunitară cu condiția să primească aprobare pentru finanțare comunitară. Contribuția la acoperirea costurilor activelor mobiliare depinde de obligația de a folosi aceste active pe durata asistenței, în principal pentru acțiunea respectivă, conform celor stabilite prin acordul de subvenționare. (4) Asistența financiară comunitară pentru acțiunile de învățare în comun se acordă pe baza acordurilor de subvenționare, care conțin prevederi adecvate privind coordonarea și monitorizarea. De regulă, durata maximă a acestor acorduri este de 26 de luni. Asistența financiară comunitară nu se poate prelungi dincolo de perioada menționată de 26 de luni. (5) Obiectivele politice prioritare care sunt luate în considerare pentru procedura de selecție a acestor măsuri se stabilesc în conformitate cu procedura menționată la articolul 12 alineatul (2). Comisia, sprijinită de Comitetul instituit în temeiul articolului 12 alineatul (1) poate revizui periodic obiectivele politice prioritare. (6) Pragul minim orientativ al subvenției pentru o acțiune cu efect catalizator este de 250 000 EUR.

Articolul 8

Norme detaliate Comisia stabilește norme detaliate privind procedura de prezentare a cererii, selecție, execuție, difuzare și cerințele de raportare individuală și de verificare în ceea ce privește acțiunile realizate în cadrul programului, în conformitate cu procedura menționată la articolul 12 alineatul (2).

Articolul 9

Ajutoare de stat Asistența financiară comunitară pentru acțiunile definite de program nu exclud acțiunile care beneficiază de ajutoare de stat la nivel național, regional sau local, în măsura în care aceste ajutoare sunt compatibile cu regimul ajutoarelor de stat stabilit de tratat și în limitele stabilite pentru fiecare tip de acțiune la articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (4) și respectiv articolul 7 alineatul (3). CAPITOLUL III PREZENTAREA ȘI SELECȚIA ACȚIUNILOR

Articolul 10

Prezentarea acțiunilor Acțiunile sunt prezentate Comisiei în conformitate cu normele detaliate stabilite în temeiul articolului 8. Acțiunile prezentate conțin toate elementele necesare care permit Comisiei să efectueze selecția în conformitate cu articolul 11.

Articolul 11

Selecția acțiunilor – Acordarea asistenței financiare Acțiunile prezentate sunt evaluate de Comisie. Aceasta decide acordarea asistenței financiare în temeiul prezentului regulament ținând seama, la selecția acțiunii, de obiectivul menționat la articolul 1 și de condițiile menționate la articolul 5, 6 sau 7, după caz. Selecția ține seama de avantajele ecologice relative ale acțiunilor propuse și de contribuția lor la reducerea congestiei rutiere. Această decizie este luată în conformitate cu procedura menționată la articolul 12 alineatul (2). Comisia informează beneficiarii și statele membre cu privire la hotărârea adoptată. CAPITOLUL IV DISPOZIȚII FINALE

Articolul 12

Comitetul (1) Comisia este sprijinită de un comitet. (2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8. Perioada menționată la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni. (3) Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 13

Bugetul Cadrul financiar de punere în aplicare a programului Marco Polo pentru perioada 1 ianuarie 2003 la 31 decembrie 2006 este de 75 milioane EUR. Creditele anuale sunt autorizate de autoritatea bugetară în limitele perspectivei financiare.

Articolul 14

Rezerva pentru măsurile însoțitoare și evaluarea programului Un procent de maximum 5 % din bugetul prevăzut în temeiul prezentului regulament este rezervat măsurilor însoțitoare și evaluării independente a aplicării articolele 5, 6 și 7.

Articolul 15

Evaluarea (1) Comisia informează Comitetul cel puțin o dată pe an cu privire la execuția financiară a programului și face o prezentare actualizată a situației tuturor acțiunilor finanțate în cadrul programului. (2) Până la 31 decembrie 2006, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor un raport de evaluare a rezultatelor programului Marco Polo în funcție de obiectivele acestuia, însoțit după caz de o propunere de modificare a prezentului regulament.

Articolul 16

Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.