Articolul 1
Definiția reproducerilor neconforme
Prin „reproducere neconformă” se înțelege orice reproducere menționată la articolul 2 alineatul (1) din Decizia BCE/2003/4 care:
(a) este ilegală în sensul articolului 2 din Decizia BCE/2003/4; sau
(b) încalcă dreptul de autor al BCE asupra bancnotelor euro, de exemplu afectând în mod negativ reputația bancnotelor euro.
Articolul 2
Aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme
(1) Dacă o BCN ia cunoștință despre existența unei reproduceri neconforme pe teritoriul său național, aceasta dispune, printr-o comunicare standardizată stabilită de BCE, ca autorul reproducerii neconforme să înceteze fabricarea reproducerilor neconforme și, dacă este cazul, dispune ca părțile care dețin reproduceri neconforme să le predea. Dacă o BCN ia cunoștință despre existența unei reproduceri neconforme pusă la dispoziție în format electronic pe pagini de Internet, prin mijloace de comunicații cu fir sau fără fir sau prin orice alte mijloace care permit membrilor publicului să acceseze reproducerea neconformă dintr-un loc și într-un momentul pe care îl aleg în mod individual, aceasta informează BCE fără întârziere. BCE ia în continuare toate măsurile posibile pentru a retrage reproducerea neconformă din sursa electronică.
(2) Dacă autorul reproducerii neconforme nu respectă dispoziția dată conform alineatului (1), BCN în cauză informează BCE fără întârziere.
(3) În continuare, decizia de declanșare a procedurii de constatare a încălcării legii, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2532/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind competența BCE de a impune sancțiuni (4), este luată fie de Comitetul executiv al BCE, fie de BCN în cauză. Înainte de a se lua o asemenea decizie, BCE și BCN se consultă în mod reciproc, iar BCN informează BCE dacă s-a inițiat sau se poate iniția o procedură separată de constatare a încălcării legii în baza dreptului penal intern, precum și dacă există alte temeiuri juridice corespunzătoare, precum legea drepturilor de autor, care să permită inițierea unei acțiuni împotriva reproducerii neconforme. Dacă a fost deja inițiată sau trebuie să fie inițiată o procedură de constatare a încălcării normelor în conformitate cu dreptul penal intern sau dacă există un alt temei juridic corespunzător pentru a acționa împotriva reproducerii neconforme, nu se inițiază nici o procedură de constatare a încălcării normelor în baza Regulamentului (CE) nr. 2532/98.
(4) În cazul în care BCE hotărăște că trebuie declanșată o procedură de constatare a încălcării legii, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2532/98, BCE poate solicita BCN să conducă procedura judiciară. În acest caz, BCE transmite instrucțiuni BCN în cauză și emite pentru acestea împuternicirile necesare. Toate cheltuielile judiciare sunt suportate de BCE. Dacă se impune și dacă este posibil, BCE și BCN, după caz, trebuie să asigure retragerea reproducerilor neconforme.
(5) BCE adoptă pe cont propriu măsurile descrise în prezentul articol dacă:
(a) nu se poate stabili în mod rezonabil originea reproducerii neconforme; sau
(b) reproducerea neconformă a fost sau va fi fabricată pe teritoriile mai multor state membre participante; sau
(c) reproducerea neconformă a fost sau va fi fabricată în afara teritoriilor statelor membre participante.
Articolul 3
Cereri de confirmare a legalității reproducerilor
(1) Toate cererile de informații și toate cererile de confirmare în legătură cu legalitatea unei reproduceri în sensul articolului 2 din Decizia BCE/2003/4 sunt rezolvate:
(a) în contul BCE, de către BCN pe al cărei teritoriu național au fost sau vor fi fabricate aceste reproduceri; sau
(b) de către BCE, în cazurile descrise în articolul 2 alineatul (5).
(2) BCN informează BCE cu privire la toate răspunsurile pe care le dau cererilor de confirmare în temeiul dispozițiilor alineatului (1). BCE colectează aceste informații și distribuie BCN o sinteză a informațiilor privind răspunsurile la cererile de confirmare. De asemenea, BCE poate să publice din când în când sinteza acestor informații.
Articolul 4
Schimbul bancnotelor euro deteriorate sau avariate
(1) BCN pun în aplicare în mod corespunzător Decizia BCE/2003/4.
(2) La punerea în aplicare a Deciziei BCE/2003/4 și sub rezerva oricărei constrângeri juridice, BCN pot distruge bancnotele euro deteriorate sau avariate sau părți din acestea, cu excepția cazurilor în care există motive legale pentru care trebuie să le păstreze sau să le restituie solicitantului.
(3) BCN desemnează un organism unic care adoptă deciziile privind schimbul bancnotelor euro deteriorate sau avariate în cazurile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Decizia BCE/2003/4 și informează BCE cu privire la aceasta.
Articolul 5
Retragerea bancnotelor euro
BCN anunță, pe cheltuială proprie, în mijloacele naționale de informare în masă și în conformitate cu eventualele instrucțiuni ale Comitetului executiv, orice decizie a Consiliului guvernatorilor de a retrage un tip sau o serie de bancnote euro.
Articolul 6
Modificări aduse orientării BCE/1999/3
Articolele 1, 2 și 4 din Orientarea BCE/1999/3 se abrogă. Trimiterile la articolele abrogate se consideră ca trimiteri la articolele 2, 4 și, respectiv, 5 din prezenta orientare.
Articolul 7
Dispoziții finale
(1) Prezenta orientare se adresează băncilor centrale naționale ale statelor membre participante.
(2) Prezenta orientare intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.