Articolul 1
Domeniu de aplicare
Prezenta directivă se aplică activității de conducere a autovehiculelor efectuată de:
(a) resortisanți ai unui stat membru;
(b) resortisanți ai unor țări terțe care sunt angajați sau utilizați de o întreprindere înființată într-un stat membru;
denumiți în continuare „conducători auto”, care efectuează transporturi rutiere în cadrul Comunității, pe drumuri deschise utilizării publice, folosind:
— vehicule pentru care este necesar un permis de conducere de categoria C1, C1+E, C sau C+E, așa cum sunt definite aceste categorii în Directiva 91/439/CEE, sau un permis de conducere recunoscut ca fiind echivalent;
— vehicule pentru care este necesar un permis de conducere de categoria D1, D1+E, D sau D+E, așa cum sunt definite aceste categorii în Directiva 91/439/CEE, sau un permis de conducere recunoscut ca fiind echivalent.
Articolul 2
Excepții
Prezenta directivă nu se aplică conducătorilor auto care conduc:
(a) vehicule cu o viteză maximă autorizată care nu depășește 45 km/h;
(b) vehicule utilizate de sau aflate sub controlul forțelor armate, apărării civile, serviciului de pompieri și al forțelor care răspund de menținerea ordinii publice;
(c) vehicule care efectuează teste rutiere în vederea unor dezvoltări tehnice, reparații sau pentru întreținere, și vehicule noi sau reconstruite care nu au fost încă puse în funcțiune;
(d) vehicule utilizate în situații de urgență sau desemnate pentru misiuni de recuperare;
(e) vehicule utilizate în cursul lecțiilor de conducere auto pentru orice persoană care dorește să obțină un permis de conducere sau un certificat CCP, după cum se prevede la articolul 6 și articolul 8 alineatul (1);
(f) vehicule utilizate pentru transportul necomercial de pasageri sau de mărfuri, pentru utilizare personală;
(g) vehicule care transportă materiale și echipamente care urmează să fie utilizate de către conducătorul auto în cursul activității sale, cu condiția ca respectiva conducere a vehiculului să nu reprezinte principala activitate a conducătorului auto.
Articolul 3
Calificare și formare
(1) Activitatea de conducere auto, așa cum este definită în articolul 1, este supusă unei calificări inițiale obligatorii și unei formări periodice obligatorii. În acest scop, statele membre realizează:
(a) un sistem de calificare inițială Statele membre aleg una dintre următoarele două opțiuni: (i) opțiunea care combină atât participarea la cursuri cât și un test În conformitate cu punctul 2 (2.1) din anexa I, acest tip de calificare inițială implică participarea obligatorie la curs pentru o perioadă specifică de timp. Aceasta se va încheia cu un test. După finalizarea cu succes a testului, calificarea este certificată printr-un CCP, conform celor menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (a); (ii) opțiunea care implică numai teste În conformitate punctul 2 (2.2) din anexa I, acest tip de calificare inițială nu implică participarea obligatorie la curs, ci doar teste teoretice și practice. După finalizarea cu succes a testelor, calificarea este certificată printr-un CCP, conform dispozițiilor articolului 6 alineatul (1) litera (b); Cu toate acestea, un stat membru poate autoriza un conducător auto să conducă pe teritoriul său înainte de obținerea unui CCP, în cazul în care conducătorul auto urmează un curs național de formare profesională cu durata de cel puțin șase luni, pe parcursul unei perioade de timp de maximum trei ani. În contextul acestui curs de formare profesională, testele menționate la punctele (i) și (ii) pot fi parcurse în etape;
(b) un sistem de formare periodică În conformitate cu punctul 4 din anexa I, formarea periodică presupune urmarea obligatorie a cursului. Aceasta este certificată de un CCP, conform dispozițiilor articolului 8 alineatul (1).
(2) Statele membre pot realiza și un sistem de calificare inițială accelerată, astfel încât conducătorul auto să poată conduce în cazurile menționate la articolul 5 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) și litera (b) și în articolul 5 alineatul (3) litera (a) punctul (i) și litera (b).
În conformitate cu punctul 3 din anexa I, calificarea inițială accelerată presupune urmarea obligatorie a cursului. Aceasta se încheie cu un test. După finalizarea cu succes a testelor, calificarea este certificată printr-un CCP, conform dispozițiilor articolului 6 alineatul (2).
(3) Statele membre pot excepta conducătorii auto care au obținut certificatul de competență profesională prevăzut în Directiva 96/26/CE (8) de la testele menționate la alineatul (1) litera (a) punctele (i) și (ii) și la alineatul (2) pentru subiectele cuprinse în testele specificate în respectiva directivă și, dacă este cazul, de urmarea acelei părți a cursului care corespunde respectivelor subiecte.
Articolul 4
Drepturi dobândite
Sunt exceptați de obligativitatea de a obține o calificare inițială următorii conducători auto:
(a) conducătorii auto care dețin un permis de conducere de categoria D1, D1+E, D sau D+E sau un permis de conducere recunoscut ca echivalent, care nu a fost eliberat în urmă cu mai mult de doi ani de la data finală pentru punerea în aplicare a prezentei directive;
(b) conducătorii auto care dețin un permis de conducere de categoria C1, C1+E, C sau C+E sau un permis de conducere recunoscut ca echivalent, care nu a fost eliberat în urmă cu mai mult de doi ani de la data finală pentru punerea în aplicare a prezentei directive.
Articolul 5
Calificare inițială
(1) Accesul la o calificare inițială nu necesită obținerea în prealabil a permisului de conducere corespunzător.
(2) Conducătorii unui vehicul destinat transportului de mărfuri pot conduce:
(a) de la vârsta de 18 ani: (i) un vehicul care se încadrează în categoriile de permis de conducere C și C+E, cu condiția ca aceștia să dețină un CCP, după cum se menționează la articolul 6 alineatul (1); (ii) un vehicul care se încadrează în categoriile de permis de conducere C1 și C1+E, cu condiția ca aceștia să dețină un CCP, după cum se menționează la articolul 6 alineatul (2);
(b) de la vârsta de 21 de ani, un vehicul care se încadrează în categoriile de permis de conducere C și C+E, cu condiția ca aceștia să dețină un CCP, în conformitate cu măsurile prevăzute în art. 6 alin. (2).
(3) Conducătorii unui vehicul destinat transportului de mărfuri pot conduce:
(a) de la vârsta de 21 de ani: (i) vehicule care se încadrează în categoriile de permis de conducere D și D+E destinate transportului de călători prin servicii regulate, în cazul în care ruta nu depășește 50 de kilometri și un vehicul care se încadrează în categoriile de permis de conducere D1 și D1+E cu condiția ca aceștia să dețină un CCP menționat la articolul 6 alineatul (2). Orice stat membru poate autoriza conducătorii vehiculelor care se încadrează într-una dintre categoriile menționate anterior să conducă respectivele vehicule pe teritoriul său de la vârsta de 18 ani, cu condiția ca aceștia să dețină un CCP menționat la articolul 6 alineatul (1); (ii) un vehicul care se încadrează în categoriile de permis de conducere D și D+E, cu condiția ca aceștia să dețină un CCP menționat la articolul 6 alineatul (1). Orice stat membru poate autoriza conducătorii vehiculelor care se încadrează într-una dintre categoriile menționate mai sus să conducă aceste vehicule pe teritoriul său de la vârsta de 20 de ani, cu condiția ca aceștia să dețină un CCP menționat la articolul 6 alineatul (1). Aceasta poate fi redusă la vârsta de 18 ani în cazul în care conducătorul auto conduce astfel de vehicule fără pasageri;
(b) de la vârsta de 23 de ani, un vehicul care se încadrează în categoriile de permis de conducere D și D+E, cu condiția ca aceștia să dețină un CCP menționat la articolul 6 alineatul (2).
(4) Fără a aduce atingere limitelor de vârstă specificate la alineatul (2), conducătorii auto care efectuează transport de mărfuri și dețin un CCP menționat la articolul 6 pentru una dintre categoriile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol sunt exceptați de la obținerea unui astfel de CCP pentru oricare alta dintre categoriile de vehicule prevăzute în respectivul alineat.
Aceste dispoziții se aplică în aceleași condiții conducătorilor auto care efectuează transport de călători, încadrându-se în categoriile menționate la alineatul (3).
(5) Conducătorilor auto care efectuează transport de mărfuri și își extind sau își modifică activitățile în vederea transportului de călători sau invers și care dețin un CCP menționat la articolul 6 nu li se mai solicită să repete părțile comune ale calificării inițiale, ci numai părțile specifice noii calificări.
Articolul 6
CCP pentru atestarea calificării inițiale
(1) CCP pentru atestarea unei calificări inițiale
(a) CCP acordat pe baza participării la curs și a unui test În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (i), statele membre solicită conducătorilor auto cursanți să participe la cursuri într-un centru de formare autorizat de către autoritățile competente, conform punctului 5 din anexa I, denumit în continuare „centru de formare autorizat”. Aceste cursuri cuprind toate subiectele menționate în anexa I punctul 1. Această formare se încheie prin finalizarea cu succes a testului prevăzut în anexa I punctul 2(2.1). Testul este organizat de către autoritățile competente ale statelor membre sau de către o entitate desemnată de acestea, iar scopul său este acela de a verifica dacă, pentru subiectele menționate mai sus, conducătorul auto cursant posedă nivelul de cunoștințe necesar în conformitate cu anexa I punctul 1. Respectivele autorități sau entități supraveghează testul și, după finalizarea cu succes a acestuia, emit conducătorilor auto un CCP care atestă o calificare inițială.
(b) CCP acordat pe baza testelor În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii), statele membre solicită conducătorilor auto cursanți să treacă testele teoretice și practice menționate în anexa I punctul 2(2.2). Aceste teste sunt organizate de autoritățile competente ale statelor membre sau de o entitate desemnată de acestea, iar scopul lor este acela de a verifica dacă, pentru toate subiectele menționate mai sus, conducătorul auto cursant posedă nivelul de cunoștințe necesar în conformitate cu anexa I punctul 1. Respectivele autorități sau entități supraveghează testele și, după finalizarea cu succes a acestora, eliberează conducătorilor auto un CCP care atestă o calificare inițială.
(2) CCP care atestă o calificare inițială accelerată
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2), statele membre solicită conducătorilor auto cursanți să urmeze cursurile într-un centru de formare autorizat. Aceste cursuri acoperă toate subiectele menționate în anexa I punctul 1.
Formarea se încheie cu testul prevăzut în anexa I punctul 3. Acest test este organizat de către autoritățile competente ale statelor membre sau de către o entitate desemnată de acestea, iar scopul său este acela de a verifica dacă, pentru toate subiectele menționate mai sus, conducătorul auto cursant posedă nivelul de cunoștințe necesar în conformitate cu anexa I punctul 1. Respectivele autorități sau entități supraveghează testul și, după finalizarea cu succes a acestuia, eliberează conducătorilor auto un CCP care atestă o calificare inițială accelerată.
Articolul 7
Formarea periodică
Formarea periodică constă dintr-un stagiu de formare care să permită titularilor unui CCP menționat la articolul 6 și conducătorilor auto menționați la articolul 4 să își actualizeze cunoștințele esențiale pentru activitatea lor, punându-se accentul în mod special pe siguranța rutieră și pe raționalizarea consumului de carburant.
Această formare este organizată de un centru de formare autorizat, în conformitate cu anexa I punctul 5. Dacă un conducător auto se mută la o altă întreprindere, formarea periodică deja efectuată trebuie luată în considerație.
Formarea periodică are rolul de a extinde și de a revizui unele dintre subiectele menționate la anexa I punctul 1.
Articolul 8
CCP de atestare a formării periodice
(1) La finalizarea de către un conducător auto a stagiului de formare periodică menționat la articolul 7, autoritățile competente din statele membre sau centrul de formare aprobat îi eliberează un CCP care atestă formarea periodică.
(2) Următoarele categorii de conducători auto urmează un prim curs de formare periodică:
(a) titularii unui CCP menționat la articolul 6, în termen de 5 ani de la eliberarea respectivului CCP;
(b) conducătorii auto menționați la articolul 4, în termen de cinci ani de la datele respective menționate la articolul 14 alineatul (2), în conformitate cu un grafic stabilit de către statele membre.
Statele membre pot să reducă sau să prelungească perioadele de timp menționate la literele (a) și (b), inter alia, astfel încât acestea să coincidă cu data expirării permisului de conducere sau astfel încât să asigure introducerea treptată a formării periodice. Cu toate acestea, perioada nu poate fi mai mică de trei ani și mai mare de șapte ani.
(3) Un conducător auto care a finalizat un prim curs de formare periodică menționat la alineatul (2) participă la formări periodice din cinci în cinci ani, înainte de sfârșitul perioadei de valabilitate a CCP care atestă formarea periodică.
(4) Titularii de CCP menționat la articolul 6, sau ai CCP menționat la alineatul (1) din prezentul articol și conducătorii auto menționați la articolul 4 care au încetat să practice această profesie și nu îndeplinesc cerințele alineatelor (1), (2) și (3) urmează un curs de formare periodică înainte de a-și relua practicarea profesiei.
(5) Conducătorii care efectuează transporturi rutiere de mărfuri sau de călători și au terminat cursuri de formare periodică pentru una dintre categoriile de permise de conducere menționate la articolul 5 alineatele (2) și (3) sunt exceptați de la obligația de a participa la noi formări periodice pentru o altă categorie dintre cele menționate în respectivele alineate.
Articolul 9
Locul formării
Conducătorii auto menționați la articolul 1 litera (a) obțin calificarea inițială menționată la articolul 5 în statul membru în care își au în mod obișnuit reședința, așa cum este definit în articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 (9).
Conducătorii auto menționați la articolul 1 litera (b) obțin respectiva calificare în statul membru în care este stabilită întreprinderea sau în statul membru care le-a eliberat un permis de muncă.
Conducătorii auto menționați la articolul 1 literele (a) și (b) efectuează formarea periodică menționată la articolul 7 în statul membru în care își au în mod obișnuit reședința sau în statul membru în care lucrează.
Articolul 10
Codul comunitar
(1) Pe baza CCP menționat la articolul 6 și a CCP menționat la articolul 8 alineatul (1), autoritățile competente din statele membre, având în vedere dispozițiile articolului 5 alineatele (2) și (3) și ale articolului 8, marchează codul comunitar menționat la alineatul (2) din prezentul articol pe categoriile de permise de conducere corespunzătoare:
— fie pe permisul de conducere;
— fie pe cartea de calificare a conducătorului auto eliberată conform modelului prezentat în anexa II.
Cartea de calificare a conducătorului auto emisă de către statele membre este recunoscută reciproc. La emiterea unei cărți, autoritățile competente verifică valabilitatea permisului de conducere al cărui număr este menționat pe carte.
(2) Următorul cod comunitar se adaugă la lista codurilor comunitare armonizate, conform dispozițiilor din anexele I și Ia la Directiva 91/439/CEE.
„95. Un conducător auto care deține un CCP conform obligației de competență profesională menționată la articolul 3 până la … (de exemplu, 95. 01.01.2012).”
(3) (a) Un conducător auto menționat la articolul 1 litera (b) care conduce vehicule utilizate pentru transportul rutier de mărfuri dovedește că are calificarea și formarea prevăzute în prezenta directivă prin certificatul de conducător auto menționat în Regulamentul (CE) nr. 484/2002 (10). Pe lângă certificat, statul membru îi poate elibera conducătorului auto cartea de calificare a conducătorului auto menționat în anexa II, marcat cu codul comunitar respectiv. (b) Un conducător auto menționat la articolul 1 litera (b) care conduce vehicule utilizate pentru transportul rutier de călători dovedește că are calificarea și formarea prevăzute în prezenta directivă prin oricare din următoarele: — codul comunitar marcat pe modelul comunitar al permisului de conducere, în cazul în care conducătorul auto deține un astfel de permis de conducere; — cartea de calificare a conducătorului auto menționată în anexa II, marcată cu codul comunitar respectiv; — un certificat național a cărui valabilitate pe teritoriul lor este recunoscută reciproc de către statele membre.
Articolul 11
Adaptarea la progresul științific și tehnic
Modificările necesare pentru adaptarea anexelor I și II la progresul științific și tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedura stabilită în articolul 12 alineatul (2).
Articolul 12
Procedura comitetului
(1) Comisia este sprijinită de un comitet.
(2) În cazurile în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere articolul 8.
Perioada stabilită prin articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este de trei luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 13
Raport
Înainte de 10 septembrie 2011, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor un raport care să facă o evaluare inițială a punerii în aplicare a prezentei directive, în special cu privire la echivalența diferitelor sisteme de calificare inițială, menționate la articolul 3 și eficiența acestora pentru realizarea nivelului de calificare dorit. Dacă este necesar, raportul este însoțit de propuneri corespunzătoare.
Articolul 14
Transpunere și punere în aplicare
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 10 septembrie 2006. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre aplică aceste măsuri:
— de la 10 septembrie 2008 cu privire la calificarea inițială necesară pentru conducerea vehiculelor din categoriile de permis de conducere D1, D1+E, D și D+E;
— de la 10 septembrie 2009 cu privire la calificarea inițială necesară pentru conducerea vehiculelor din categoriile de permis de conducere C1, C1+E, C și C+E.
Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta și se sprijină reciproc pentru aplicarea acestor măsuri.
Articolul 15
Abrogarea
(1) Articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 se modifică după cum urmează:
(a) alineatul (1) se abrogă începând cu 10 septembrie 2009.
(b) alineatele (2) și (4) se abrogă începând cu 10 septembrie 2008.
(2) Directiva 76/914/CEE se abrogă începând cu 10 septembrie 2009.
(3) Actele cu putere de lege și actele administrative adoptate pentru a se conforma cu Directiva 76/914/CEE încetează să se aplice:
— de la 10 septembrie 2008 pentru conducătorii auto de vehicule pentru transportul rutier de pasageri;
— de la 10 septembrie 2009 pentru conducătorii auto de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri.
Articolul 16
Intrare în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 17
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.