Recitale
(1) Într-un raport prezentat Consiliului în 1992 la cererea Consiliului „Industrie” din 28 mai 1990, Comisia a propus limitarea proliferării definițiilor întreprinderilor mici și mijlocii aflate în uz la nivel comunitar. Recomandarea nr. 96/280/CE a Comisiei din 3 aprilie 1996 privind definiția întreprinderilor mici și mijlocii (1) s-a bazat pe ideea că existența unor definiții diferite la nivel comunitar și la nivel național poate crea inconsistențe. În logica pieței unice fără frontiere interne, tratarea întreprinderilor trebuie să se bazeze pe un set de norme comune. O astfel de abordare este cu atât mai necesară având în vedere interacțiunea extensivă între măsurile naționale și cele comunitare de asistare a microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), de exemplu în legătură cu Fondurile structurale sau cercetarea. Aceasta înseamnă că trebuie evitate situațiile în care Comunitatea își concentrează atenția asupra unei categorii date de IMM-uri, iar statele membre, asupra alteia. Pe lângă aceasta, s-a considerat că aplicarea aceleiași definiții de către Comisie, statele membre, Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI) va îmbunătăți consistența și eficiența politicilor adresate IMM-urilor și va limita, prin urmare, riscul de denaturare a concurenței.
(2) Recomandarea 96/280/CE a fost aplicată la scară largă de către statele membre, iar definiția conținută în anexa la aceasta a fost preluată în Regulamentul (CE) nr. 70/2001 din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE ajutorului de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (2). Pe lângă necesitatea adaptării Recomandării 96/280/CE la evoluțiile economice, în conformitate cu articolul 2 din anexa la aceasta, trebuie luate în considerare o serie de dificultăți de interpretare apărute în aplicarea acesteia, precum și observațiile primite din partea întreprinderilor. Având în vedere numărul de amendamente care trebuie aduse în prezent Recomandării 96/280/CE și în scopul clarității, este adecvată înlocuirea recomandării.
(3) Trebuie, de asemenea, clarificat faptul că, în conformitate cu articolele 48, 81 și 82 din tratat, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, trebuie considerată întreprindere orice entitate, indiferent de forma sa juridică, care este angajată în activități economice, inclusiv, în special, entitățile angajate într-o activitate artizanală sau în orice alte activități în mod individual sau în familie, parteneriatele și asociațiile angajate în mod regulat în activități economice.
(4) Criteriul numărului personalului („criteriul numărului de angajați”) rămâne fără îndoială unul dintre cele mai importante și trebuie respectat ca și criteriu principal; introducerea unui criteriu financiar constituie însă o completare necesară pentru a percepe scala reală și performanța unei întreprinderi, precum și poziția acesteia în comparație cu concurenții săi. Cu toate acestea, nu este de dorit utilizarea cifrei de afaceri ca unic criteriu financiar, în special deoarece întreprinderile din domeniul comerțului și distribuției au prin natura lor valori ale cifrei de afaceri mai ridicate decât întreprinderile din sectorul manufacturier. Astfel, criteriul cifrei de afaceri trebuie combinat cu cel al bilanțului contabil total, un criteriu care reflectă prosperitatea pe ansamblu a unei afaceri, cu posibilitatea depășirii unuia dintre aceste două criterii.
(5) Pragurile cifrei de afaceri se referă la întreprinderi care desfășoară tipuri foarte diferite de activitate economică. Pentru a nu restricționa în mod inadecvat utilitatea aplicării definiției, aceasta trebuie actualizată pentru a ține cont de modificări atât ale prețurilor cât și ale productivității.
(6) În ceea ce privește pragul pentru bilanțul contabil total, în absența oricărui element nou, se justifică menținerea abordării prin care pragurile cifrei de afaceri sunt supuse unui coeficient bazat pe raportul statistic dintre cele două variabile. Tendința statistică impune o creștere mai mare a pragului cifrei de afaceri. Deoarece tendința diferă în funcție de categoria de mărime a întreprinderii, este de asemenea adecvată ajustarea coeficientului pentru a reflecta tendința economică cât mai fidel posibil și pentru a nu penaliza microîntreprinderile și întreprinderile mici spre deosebire de întreprinderile mijlocii. Coeficientul în cauză este foarte aproape de 1 în cazul microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici. Prin urmare, în scopul simplificării, pentru categoriile respective trebuie aleasă o singură valoare pentru pragul cifrei de afaceri și pragul bilanțului contabil total.
(7) Astfel cum prevede Recomandarea 96/280/CE, pragurile financiare și pragurile de personal reprezintă limite maxime, iar statele membre, BEI și FEI pot fixa praguri mai joase dacă doresc să își direcționeze măsurile către o anumită categorie de IMM-uri. În interesul simplificării administrative, statele membre, BEI și FEI pot utiliza un singur criteriu – numărul de angajați – pentru punerea în aplicare a unora dintre politicile lor. Aceasta nu se aplică însă diferitelor norme ale dreptului concurenței, unde criteriul financiar trebuie instituit și utilizat.
(8) Ca urmare a susținerii Cartei europene pentru întreprinderile mici de către Consiliul European de la Santa Maria da Feira din iunie 2000, microîntreprinderile – o categorie de întreprinderi mici deosebit de importantă pentru dezvoltarea antreprenoriatului și crearea de locuri de muncă – ar trebui de asemenea mai bine definite.
(9) Pentru a dobândi o mai bună înțelegere a poziției economice reale a IMM-urilor și pentru a exclude din această categorie grupurile de întreprinderi a căror putere economică o poate depăși pe cea a IMM-urilor autentice, trebuie făcută o distincție între diferite tipuri de întreprinderi în funcție de faptul dacă acestea sunt autonome, dacă dețin participări care nu implică o poziție de control (întreprinderi partenere) sau dacă sunt legate de alte întreprinderi. Limita actuală indicată în Recomandarea 96/280/CE, de o participare de 25 % sub care o întreprindere este considerată autonomă, este menținută.
(10) Pentru a încuraja înființarea de întreprinderi, finanțarea cu capital propriu a IMM-urilor și dezvoltarea rurală și locală, întreprinderile pot fi considerate autonome în pofida unei participări de 25 % sau mai mari deținute de anumite categorii de investitori care au un rol pozitiv în înființarea și finanțarea afacerilor. Cu toate acestea, condițiile pentru acești investitori nu au fost specificate anterior. Cazul investitorilor providențiali („business angels” – persoane sau grupuri de persoane care exercită în mod regulat o activitate de investiții cu capital de risc) merită o mențiune specială deoarece – în comparație cu alți investitori de capital de risc – capacitatea acestora de a acorda consiliere adecvată noilor antreprenori este extrem de valoroasă. Investiția acestora în capitalul propriu completează, de asemenea, activitatea companiilor cu capital de risc, deoarece furnizează sume mai mici într-o etapă mai timpurie a vieții întreprinderii.
(11) Pentru simplificare, în special pentru statele membre și întreprinderi, la definirea întreprinderilor legate trebuie să se utilizeze condițiile prevăzute la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din Tratatul privind conturile consolidate (3), astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), în măsura în care condițiile în cauză sunt adecvate scopurilor prezentei recomandări. În scopul întăririi stimulentelor pentru investirea în finanțarea prin capital propriu a unui IMM, a fost introdusă prezumția de absență a influenței dominate asupra întreprinderii în cauză, în conformitate cu criteriile de la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți (5), astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 2001/65/CE.
(12) Trebuie, de asemenea, să se țină cont, în cazurile corespunzătoare, de relațiile stabilite între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice, în vederea asigurării faptului că doar acele întreprinderi care au într-adevăr nevoie de avantajele conferite IMM-urilor prin diferite norme sau măsuri în favoarea lor beneficiază în realitate de acestea. Pentru a limita examinarea acestor situații la strictul necesar, considerarea unor astfel de relații a fost restricționată la piața relevantă sau la piețele adiacente – făcându-se referire, acolo unde este cazul, la definiția dată de Comisie „piețelor relevante” în comunicarea Comisiei privind definiția pieței relevante în scopurile dreptului comunitar al concurenței (6).
(13) Pentru evitarea distincțiilor arbitrare între diferite organisme publice ale unui stat membru și dată fiind necesitatea siguranței juridice, se consideră necesară confirmarea faptului că o întreprindere la care 25 % sau mai mult din capitalul social sau drepturile de vot sunt controlate de un organism public nu este un IMM.
(14) Pentru ușurarea sarcinii administrative a întreprinderilor și pentru simplificarea și accelerarea prelucrării administrative a cazurilor pentru care este necesar statutul de IMM, este adecvat să se permită întreprinderilor să utilizeze declarații pe proprie răspundere pentru certificarea anumitor caracteristici ale acestora.
(15) Este necesar să se stabilească în detaliu alcătuirea numărului de angajați în scopurile definirii IMM-ului. Pentru promovarea dezvoltării formării profesionale și a cursurilor comasate, este de dorit, la calcularea numărului personalului, să nu se țină cont de ucenicii și studenții cu contract de formare profesională. În mod similar, perioadele de concediu de maternitate sau parental nu trebuie luate în considerare.
(16) Diferitele tipuri de întreprinderi definite pe baza relației acestora cu alte întreprinderi corespund unor grade de integrare care diferă în mod obiectiv. Este, prin urmare, adecvată aplicarea de proceduri distincte pentru fiecare dintre aceste tipuri de întreprinderi la calcularea cantităților care reprezintă activitățile și puterea economică a acestora,