Articolul 1
Stabilirea programului
(1) Prezenta decizie stabilește un program „Erasmus Mundus”, denumit în continuare „programul”, destinat îmbunătățirii calității învățământului superior în cadrul Uniunii Europene și promovării înțelegerii interculturale prin cooperarea cu țări terțe.
(2) Programul se aplică pe perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2004 și 31 decembrie 2008.
(3) Programul sprijină și completează acțiunile angajate de și în statele membre, prin respectarea deplină a responsabilității acestora pentru conținutul învățământului și organizarea sistemelor de educație și de formare, precum și a diversității culturale și lingvistice a acestora.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei decizii, se înțelege prin:
1. „instituție de învățământ superior”: orice instituție care, în conformitate cu legislația sau practica națională, conferă calificări sau diplome de studii superioare, sub orice denumire;
2. „absolvent licențiat dintr-o țară terță”: un resortisant dintr-o altă țară terță decât statele SEE/AELS și țările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, care a obținut deja o primă diplomă de învățământ superior, care nu își are reședința în nici un stat membru sau țară participantă, în conformitate cu articolul 11, care nu și-a exercitat activitatea principală (studii, loc de muncă etc.) timp de mai mult de 12 luni în total în ultimii cinci ani într-un stat membru sau țară participantă și care este admis să se înscrie sau este înscris la un curs de masterat Erasmus Mundi, așa cum este descris în anexă;
3. „cadru didactic universitar din țări terțe”: un resortisant din altă țară terță decât statele SEE/AELS și țările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, care nu-și are reședința în nici un stat membru sau țară participantă, în conformitate cu articolul 11, care nu și-a exercitat activitatea principală (studii, loc de muncă etc.) timp de mai mult de 12 luni în total în ultimii cinci ani într-un stat membru sau țară participantă și care dispune de experiență universitară și/sau profesională de prim ordin;
4. „studii de ciclul doi sau trei”: cursuri de învățământ superior efectuate după obținerea unei prime diplome care confirmă studii cu o durată de cel puțin de trei ani și care conduc la o a doua diplomă (masterat) sau la o diplomă pentru un ciclu mai avansat (doctorat).
Articolul 3
Obiectivele programului
(1) Obiectivul general al programului este îmbunătățirea calității învățământului superior european prin favorizarea cooperării cu țări terțe în vederea îmbunătățirii dezvoltării resurselor umane și a promovării dialogului și a înțelegerii între popoare și culturi.
(2) Programul are ca obiective specifice:
(a) favorizarea unei oferte de calitate în materie de învățământ superior, care prezintă o valoare adăugată specific europeană și devine atrăgătoare atât în Uniunea Europeană cât și dincolo de frontierele sale;
(b) încurajarea absolvenților licențiați și a cadrelor didactice universitare cu înaltă calificare din întreaga lume să dobândească o calificare și/sau experiență în cadrul Uniunii Europene și să le permită acest lucru;
(c) asigurarea unei cooperări mai structurate între Uniunea Europeană și instituțiile din țări terțe și o mai mare mobilitate externă din Uniunea Europeană în cadrul programelor de studii europene;
(d) o mai mare accesibilitate la învățământul superior și îmbunătățirea imaginii de marcă și a vizibilității în Uniunea Europeană.
(3) Comisia asigură îndeplinirea obiectivelor programului, cu respectarea politicii generale a Comunității în materie de egalitate a șanselor între bărbați și femei. Comisia se asigură, de asemenea, ca nici un grup de cetățeni sau resortisanți din țări terțe să nu fie exclus sau defavorizat.
Articolul 4
Acțiuni legate de program
(1) Obiectivele programului, așa cum sunt prevăzute la articolul 3, sunt puse în aplicare prin următoarele acțiuni:
(a) cursuri de masterat Erasmus Mundus selecționate în funcție de calitatea formării propuse și a găzduirii studenților;
(b) sistem de burse de studii;
(c) parteneriate cu instituții de învățământ superior din țări terțe;
(d) măsuri menite să crească atracția Europei, ca destinație de studii;
(e) măsuri de sprijin tehnic;
(2) Acțiunile se pun în aplicare prin procedurile descrise în anexă și prin următoarele tipuri de abordări care, dacă este cazul, pot fi combinate:
(a) sprijin pentru elaborarea programelor educative comune și aplicarea rețelelor de cooperare care facilitează schimbul de experiență și de bună practică;
(b) sprijin întărit pentru mobilitatea persoanelor între Comunitate și țări terțe în domeniul învățământului superior;
(c) promovarea competențelor lingvistice, de preferință oferindu-le studenților posibilitatea de a învăța cel puțin două limbi vorbite în țările în care se află instituțiile de învățământ superior care participă la cursurile de masterat Erasmus Mundus, și promovarea înțelegerii diferitelor culturi;
(d) sprijinirea proiectelor pilot care se bazează pe parteneriate transnaționale concepute pentru a stimula inovația și calitatea învățământului superior;
(e) sprijinirea analizei și monitorizării orientărilor și evoluțiilor învățământului superior într-o perspectivă internațională.
Articolul 5
Acces la program
În condițiile și potrivit modalităților de executare precizate în anexă și luând în considerare definițiile prevăzute la articolul 2, programul se adresează în mod special:
(a) instituțiilor de învățământ superior;
(b) studenților care au obținut o diplomă de ciclul întâi (licență) conferită de o instituție de învățământ superior;
(c) cadrelor didactice universitare sau specialiștilor care predau sau conduc proiecte de cercetare;
(d) personalului care participă direct la învățământul superior;
(e) altor organisme publice sau private care își desfășoară activitatea în domeniul învățământul superior, care nu pot participa decât la acțiunile 4 și 5 prevăzute în anexă.
Articolul 6
Aplicarea programului și cooperarea cu statele membre
(1) Comisia:
(a) asigură aplicarea efectivă a acțiunilor comunitare care fac obiectul programului, în conformitate cu anexa;
(b) ia în considerare cooperările bilaterale stabilite de statele membre cu țări terțe;
(c) consultă asociațiile și organizațiile competente în domeniul învățământului superior, care acționează la nivel european și informează comitetul prevăzut în articolul 8 în legătură cu opiniile lor;
(d) identifică sinergii și întreprinde acțiuni comune cu alte programe și acțiuni comunitare în domeniul învățământului superior și al cercetării.
(2) Statele membre:
(a) adoptă măsurile necesare funcționării eficiente a programului la nivelul statelor membre, prin asocierea tuturor părților interesate de educație în conformitate cu practica națională, și se străduiesc în special să adopte măsurile considerate eventual necesare pentru a înlătura obstacolele juridice și administrative;
(b) desemnează structurile corespunzătoare pentru o cooperare strânsă cu Comisia;
(c) încurajează potențialele sinergii cu celelalte programe comunitare și eventualele inițiative naționale similare luate la nivelul statelor membre.
(3) Comisia, în cooperare cu statele membre:
(a) asigură ca acțiunile sprijinite de program să facă obiectul unei informări, a unei publicități și a unei monitorizări corespunzătoare;
(b) asigură difuzarea rezultatelor acțiunilor întreprinse în cadrul programului.
Articolul 7
Măsuri de punere în aplicare
(1) Se adoptă următoarele măsuri, necesare punerii în aplicare a prezentei decizii, în conformitate cu procedura de gestionare prevăzută la articolul 8 alineatul (2):
(a) planul de lucru anual, inclusiv prioritățile;
(b) criteriile și procedurile de selecție, inclusiv compunerea și regulile de procedură interne ale comitetului de selecție și rezultatele selecțiilor pentru acțiunea 1, luând în considerare în mod corespunzător dispozițiile prevăzute în anexă;
(c) orientările generale pentru punerea în aplicare a programului;
(d) bugetul anual, defalcarea fondurilor între diferitele acțiuni ale programului și a sumelor estimative pentru burse;
(e) modalitățile de monitorizare și de evaluare a programului, precum și modalitățile de difuzare și de transfer ale rezultatelor.
(2) Se adoptă propuneri de decizii privind rezultatele selecțiilor, cu excepția selecțiilor pentru acțiunea 1, și toate celelalte măsuri necesare punerii în aplicare a prezentei decizii în conformitate cu procedura consultativă prevăzută la articolul 8 alineatul (3).
Articolul 8
Comitetul
(1) Comisia este asistată de un comitet.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din decizia respectivă.
Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE este de două luni.
(3) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din decizia respectivă.
(4) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 9
Finanțarea
(1) Pachetul financiar destinat executării programului, pe perioada prevăzută la articolul 1, se stabilește la 230 milioane EUR. Pentru perioada de după data de 31 decembrie 2006, această sumă se consideră confirmată, dacă este în concordanță, pentru această etapă, cu perspectivele financiare în vigoare pentru perioada care începe în 2007.
(2) Creditele anuale sunt autorizate de autoritatea bugetară, în limita perspectivelor financiare.
Articolul 10
Coerența și complementaritatea
(1) Comisia asigură, în cooperare cu statele membre, coerența globală și complementaritatea cu alte politici, instrumente și acțiuni comunitare relevante, în special cu al șaselea program-cadru de cercetare și programele de cooperare externă în domeniul învățământului superior.
(2) Comisia informează regulat comitetul prevăzut la articolul 8 alineatul (1), asupra inițiativelor comunitare luate în domeniile respective, asigură o legătură eficientă și, dacă este cazul, acțiuni comune între program și programele și acțiunile în domeniul educației realizate în cadrul cooperării Comunității cu țări terțe, inclusiv acorduri bilaterale, și organizațiile internaționale competente.
Articolul 11
Participarea statelor SEE/AELS și a țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană
Condițiile și modalitățile de participare la program a statelor SEE/AELS și a țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană se stabilesc în conformitate cu dispozițiile relevante ale instrumentelor de reglementare a relațiilor între Comunitatea europeană și aceste țări.
Articolul 12
Monitorizarea și evaluarea
(1) Comisia asigură monitorizarea periodică a programului în cooperare cu statele membre. Rezultatele procesului de monitorizare și evaluare sunt luate în calcul la punerea în aplicare a programului.
Monitorizarea cuprinde rapoartele prevăzute la alineatul (3) și activități specifice.
(2) Programul face obiectul unei evaluări regulate realizate de Comisie cu privire la obiectivele prevăzute la articolul 3, la impactul programului în ansamblu și la complementaritatea între acțiunile aplicate în cadrul programului și cele care aparțin altor politici, instrumente și acțiuni comunitare relevante.
(3) Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor:
(a) la aderarea unui nou stat membru, un raport privind consecințele financiare ale aderării asupra programului, urmat, dacă este cazul, de propuneri de abordare a acestor consecințe asupra programului. Parlamentul European și Consiliul iau cât mai repede o decizie cu privire la aceste propuneri;
(b) până la 30 iunie 2007, un raport intermediar de evaluare a rezultatelor obținute și a aspectelor calitative ale punerii în aplicare a programului;
(c) până la 31 decembrie 2007, o comunicare privind continuarea programului;
(d) până la 31 decembrie 2009, un raport de evaluare a posteriori.
Articolul 13
Intrare în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.