Articolul text
Text integral
Bruxelles, 27 octombrie 2003 Excelență, Referitor la Acordul dintre Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii privind măsurile sanitare de protecție a sănătății publice și animale aplicabile în comerțul cu animale vii și cu produse de origine animală, am onoarea să vă propun modificarea anexelor la acord după cum urmează: Înlocuirea textului anexei V punctul 43 din acord, în conformitate cu recomandările Comitetului mixt de gestionare instituit în temeiul articolului 14 alineatul (1) din acord, cu textul din apendicele A anexat la prezenta. V-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați putea confirma acordul Statelor Unite ale Americii asupra modificării anexei V la acord. Vă rog acceptați, domnule, asigurarea înaltei mele considerații. (1) Bruxelles, 14 noiembrie 2003 Stimată doamnă, Vă scriu referitor la scrisoarea dumneavoastră din 10/27/03 conținând detalii privind propunerea de modificare a anexei V la Acordul încheiat la 20 iulie 1999 între Statele Unite ale Americii și Comunitatea Europeană privind măsurile sanitare de protecție a sănătății publice și animale aplicabile în comerțul cu animale vii și cu produse de origine animală, în conformitate cu apendicele A la scrisoarea dumneavoastră. În acest sens, am onoarea de a vă confirma acceptarea de către Statele Unite ale Americii a modificărilor propuse, în conformitate cu recomandările Comitetului mixt de gestionare instituit în temeiul articolului 14 alineatul (1) din acord, o copie a acestuia fiind anexată la prezenta. Înțeleg că modificările în cauză produc efecte de la data la care CE notifică SUA finalizarea procedurilor necesare pentru punerea lor în aplicare. Vă rog acceptați, doamnă, asigurarea înaltei mele considerații. (2)