Începe proba gratuită

Decizie 2003/507 · CELEX 32003D0507

Decizia Consiliului din 13 iunie 2003 privind aprobarea aderării Comunității Europene la Protocolul la Convenția din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi pentru a reduce gradul de acidifiere, eutrofizare și nivelul de ozon troposferic

Data act
13.06.2003
Intrare in vigoare
13.06.2003
Status
In vigoare
acidificare aderare la un acord calitatea aerului convenție internațională eutrofizare măsuri pentru controlul poluării ozon poluare stratosferică poluare transfrontieră

Articolul 1

Definiții În sensul prezentului protocol: 1. „convenție” înseamnă Convenția privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi, adoptată la Geneva la 13 noiembrie 1979; 2. „EMEP” înseamnă Programul comun de monitorizare continuă și evaluare a transportului poluanților atmosferici pe distanțe lungi în Europa; 3. „organ executiv” înseamnă organul executiv al convenției, instituit în baza articolului 10 alineatul (1) din convenție; 4. „comisie” înseamnă Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite; 5. „părți” înseamnă, în cazul în care nu se prevede altfel, părțile la prezentul protocol; 6. „zona geografică a activităților EMEP” înseamnă zona definită la articolul 1 alineatul (4) din Protocolul la Convenția din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi cu privire la finanțarea pe termen lung a Programului comun de monitorizare continuă și evaluare a transportului poluanților atmosferici pe distanțe lungi în Europa (EMEP), adoptat la Geneva la 28 septembrie 1984; 7. „emisie” înseamnă eliberarea de substanțe în atmosferă dintr-o sursă punctuală sau dintr-o sursă difuză; 8. „oxizi de azot” înseamnă oxid de azot și dioxid de azot, exprimate ca dioxid de azot (NO2); 9. „compușii de azot redus” înseamnă amoniacul și produsele sale de reacție; 10. „sulf” înseamnă toți compușii de sulf, exprimați ca dioxid de sulf (SO2); 11. „compuși organici volatili” sau „COV” înseamnă, în cazul în care nu se specifică altfel, toți compușii organici de natură antropică, alții decât metanul, și care pot produce oxidanți fotochimici prin reacție cu oxizii de azot în prezența luminii solare; 12. „sarcină critică” înseamnă o estimare cantitativă a expunerii specifice a unuia sau mai multor poluanți în atmosferă, în limita căreia, conform cunoștințelor actuale, nu se produc efecte nocive importante asupra elementelor sensibile din mediul înconjurător; 13. „niveluri critice” înseamnă concentrațiile de poluanți din atmosferă dincolo de care, conform cunoștințelor actuale, se pot produce efecte nocive directe asupra receptorilor, cum ar fi: ființele umane, vegetația, ecosistemele sau materialele; 14. „zona de gestionare a emisiilor de poluanți” sau „ZGEP” înseamnă una dintre zonele desemnate în anexa III în condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (9); 15. „sursă fixă” înseamnă orice construcție, structură, dispozitiv, instalație sau echipament fix, care emite sau poate să emită sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili sau amoniac, direct sau indirect, în atmosferă; 16. „sursă fixă nouă” înseamnă orice sursă fixă a cărei construcție sau modificare substanțială a început după expirarea unui an de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. Autoritățile naționale competente decid dacă o modificare este sau nu substanțială, ținând cont de factori precum beneficiile pe care această modificare le aduce mediului.

Articolul 2

Obiectiv Obiectivul prezentului protocol este de a combate și de a reduce emisiile de sulf, oxizi de azot, amoniac și compuși organici volatili, care sunt produse de activitățile antropice și care determină, cel mai probabil, efecte adverse asupra sănătății, asupra ecosistemelor naturale, asupra materialelor și culturilor agricole, ca urmare a acidifierii, eutrofizării sau formării ozonului troposferic, datorită transportului atmosferic transfrontalier pe distanțe lungi, și de a asigura, pe cât posibil, ca pe termen lung și prin abordări treptate, avându-se în vedere progresele realizate în cunoașterea științifică, depunerile și concentrațiile din atmosferă să nu depășească: (a) pentru părțile situate în zona geografică a activităților EMEP și pentru Canada, sarcina critică a acidității stabilită în anexa I; (b) pentru părțile situate în zona geografică a activităților EMEP, sarcina critică a azotului nutritiv stabilită în anexa I; (c) pentru ozon: (i) pentru părțile situate în zona geografică a activităților EMEP, nivelurile critice ale ozonului stabilite în anexa I; (ii) pentru Canada, standardul pancanadian pentru ozon; (iii) pentru Statele Unite ale Americii, standardul național de calitate a aerului ambiant pentru ozon.

Articolul 3

Obligații de bază (1) Fiecare parte care are un plafon de emisie specificat în oricare dintre tabelele anexei II reduce și menține reducerea emisiilor sale anuale în conformitate cu acel plafon și cu termenele specificate în anexa menționată. Ca o cerință minimă, fiecare parte controlează emisiile sale anuale de compuși poluanți în conformitate cu obligațiile prevăzute în anexa II. (2) Fiecare parte trebuie să aplice valorile limită specificate în anexele IV, V și VI fiecărei surse fixe noi care face parte din categoria surselor fixe menționate în aceste anexe, nu mai târziu de termenele specificate în anexa VII. Ca o alternativă, o parte poate pune în aplicare strategii diferite pentru reducerea emisiilor care să realizeze niveluri de emisii globale echivalente pentru ansamblul categoriilor de surse. (3) Fiecare parte, în măsura în care este tehnic și economic fezabil, luând în considerare costurile și avantajele, aplică valorile limită specificate în anexele IV, V și VI fiecărei surse fixe existente într-o categorie a surselor fixe identificate în anexele respective, nu mai târziu de termenele specificate în anexa VII. Ca o alternativă, o parte poate să pună în aplicare strategii diferite pentru reducerea emisiilor prin care să realizeze niveluri globale echivalente pentru ansamblul categoriilor de surse sau pentru părțile situate în afara zonei geografice a EMEP, strategii diferite care sunt necesare pentru realizarea obiectivelor naționale sau regionale privind reducerea acidifierii și pentru îndeplinirea standardelor naționale de calitate a aerului. (4) Valorile limită pentru cazanele cu aburi și dispozitivele noi de încălzire industrială sau deja existente, cu o putere termică nominală mai mare de 50 MWth și pentru vehiculele utilitare noi de mare tonaj sunt evaluate de către părți la o sesiune a organului executiv în vederea modificării anexelor IV, V și VIII în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. (5) Fiecare parte pune în aplicare valorile limită pentru carburanții și sursele mobile noi identificate în anexa VIII nu mai târziu de termenele prevăzute în anexa VII. (6) Fiecare parte trebuie să pună în aplicare cele mai bune tehnici disponibile surselor mobile și fiecăreia dintre sursele fixe noi sau existente, luând în considerare documentele-ghid I-V adoptate de organul executiv la cea de a șaptesprezecea sesiune a sa (Decizia 1999/1) cu toate modificările ulterioare. (7) Fiecare parte ia măsurile corespunzătoare bazate, între altele, pe criterii științifice și economice de reducere a emisiilor de compuși organici volatili asociați cu folosirea unor produse care nu au fost incluse în anexa VI sau VIII. Părțile stabilesc valorile limită pentru compușii organici volatili conținuți în produsele care nu au fost incluse în anexele VI sau VIII, ca și termenele pentru aplicarea acestor valori limită cel mai târziu până la a doua sesiune a organului executiv de după intrarea în vigoare a prezentului protocol, în vederea adoptării unei anexe referitoare la produsele menționate, inclusiv criteriile de selectare a acestora. (8) Sub rezerva dispozițiilor alineatului (10), fiecare parte: (a) pune în aplicare, ca o condiție minimă, măsurile de control referitoare la amoniac prevăzute în anexa IX; (b) pune în aplicare, acolo unde consideră necesar, cele mai bune tehnici disponibile pentru prevenirea și reducerea emisiilor de amoniac, enumerate în documentul-ghid V adoptat de către organului executiv la cea de a șaptesprezecea sa sesiune (Decizia 1999/1) cu toate modificările ulterioare. (9) Alineatul (10) se aplică oricărei părți: (a) a cărei suprafață totală este mai mare de 2 milioane km2; (b) ale cărei emisii anuale de sulf, de oxizi de azot, de amoniac și/sau compuși organici volatili care contribuie la acidifierea, eutrofizarea și formarea ozonului în zonele supuse jurisdicției uneia sau a mai multor părți provin, în principal, dintr-o zonă aflată în jurisdicția desemnată ca ZGEP în anexa III și care a prezentat documentația în conformitate cu litera (c) în acest scop; (c) care a prezentat la momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentului protocol sau la momentul aderării la acesta, o descriere a zonei geografice a uneia sau mai multor ZGEP pentru unul sau mai mulți poluanți, împreună cu documentația aferentă, în vederea includerii în anexa III; (d) care, la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării prezentului protocol sau al aderării la acesta, și-a precizat intenția de a se prevala de prezentul alineat. (10) Părții căreia i se aplică prezentul alineat: (a) în cazul în care este situată în interiorul zonei geografice a EMEP, i se solicită să se conformeze dispozițiilor prezentului articol și ale anexei II numai în interiorul ZGEP corespunzătoare, pentru fiecare poluant pentru care o ZGEP aflată sub jurisdicția sa este înscrisă în anexa III sau (b) în cazul în care nu este situată în interiorul zonei geografice a EMEP, i se solicită să se conformeze dispozițiilor alineatelor (1), (2), (3), (5), (6) și (7) și anexei II numai în interiorul ZGEP corespunzătoare, pentru fiecare poluant (oxizi de azot, sulf și/sau compuși organici volatili) pentru care o ZGEP aflată sub jurisdicția sa este inclusă în anexa III și nu i se solicită să se conformeze alineatului (8) în orice loc aflat sub jurisdicția sa. (11) În momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezentul protocol, Canada și Statele Unite ale Americii prezintă organului executiv angajamentele lor privind reducerea emisiilor de sulf, oxizi de azot și compuși organici volatili în vederea includerii automate în anexa II. (12) Părțile, sub rezerva concluziilor primei revizuiri prevăzute la articolul 10 alineatul (2) și cel mai târziu la un an după terminarea acestei revizuiri, încep negocierile cu privire la noile obligații de reducere a emisiilor.

Articolul 4

Schimbul de informații și tehnologii (1) Fiecare parte, în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative și practicile naționale, dar și cu obligațiile sale care decurg din prezentul protocol, creează condiții favorabile pentru facilitarea schimbului de informații, tehnologii și tehnici, în scopul reducerii emisiilor de sulf, oxizi de azot, amoniac și compuși organici volatili, angajându-se să promoveze, în special: 1. constituirea și actualizarea bazelor de date privind cele mai bune tehnici disponibile, inclusiv a celor care permit creșterea eficienței energetice, arzătoarelor puțin poluante și dezvoltarea practicilor agricole nepoluante; 2. schimbul de informații și experiență privind dezvoltarea sistemelor de transport mai puțin poluante; 3. contacte directe și cooperare în sectorul industrial, inclusiv prin întreprinderi mixte; 4. furnizarea de asistență tehnică. (2) În vederea promovării activităților prevăzute la alineatul (1), fiecare parte creează condiții favorabile pentru facilitarea contactelor și a cooperării între organizațiile și persoanele competente care, atât în sectorul privat, cât și în sectorul public, pot să furnizeze tehnologii, servicii de proiectare și inginerie, mijloace materiale sau financiare.

Articolul 5

Sensibilizarea publicului (1) Fiecare parte, în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative și practicile naționale, sprijină difuzarea de informații către publicul larg, inclusiv informații cu privire la: (a) emisiile naționale anuale de sulf, oxizi de azot, amoniac și compuși organici volatili, precum și progresele realizate în vederea respectării plafoanelor naționale de emisie sau în legătură cu îndeplinirea altor obligații prevăzute la articolul 3; (b) depunerile și concentrațiile poluanților respectivi și, după caz, depunerile și concentrațiile acestora în raport cu sarcinile și nivelurile critice prevăzute la articolul 2; (c) concentrațiile ozonului troposferic; (d) strategiile și măsurile aplicate sau care urmează să fie aplicate în vederea atenuării problemelor de poluare atmosferică tratate în prezentul protocol și prevăzute la articolul 6. (2) De asemenea, în vederea reducerii la minimum a emisiilor, fiecare parte poate acționa astfel încât publicul să aibă acces larg la informațiile privind: (a) combustibilii și carburanții mai puțin poluanți, sursele de energie regenerabile și eficiența energetică, inclusiv utilizarea lor în sectorul transporturilor; (b) compușii organici volatili conținuți în produse, inclusiv etichetarea acestora; (c) opțiunile existente de gestionare a deșeurilor ce conțin compuși organici volatili care sunt produse de către consumatori; (d) practicile agricole nepoluante în vederea reducerii emisiilor de amoniac; (e) efectele asupra sănătății și mediului asociate cu poluanții vizați de prezentul protocol; (f) măsurile pe care le pot lua persoanele fizice și întreprinderile pentru a sprijini reducerea emisiilor poluanților reglementați de prezentul protocol.

Articolul 6

Strategii, politici, programe, măsuri și informații (1) Fiecare parte, în măsura necesităților și pe baza unor criterii științifice și economice solide, în vederea facilitării îndeplinirii obligațiilor asumate în temeiul articolului 3: (a) adoptă strategii, politici și programe de sprijin, fără o întârziere excesivă, după intrarea în vigoare a prezentului protocol în privința sa; (b) aplică măsuri de control și de reducere a emisiilor sale de sulf, oxizi de azot, amoniac și compuși organici volatili; (c) aplică măsuri pentru încurajarea creșterii eficienței energetice și pentru utilizarea surselor de energie regenerabile; (d) aplică măsuri de reducere a utilizării combustibililor și carburanților poluanți; (e) dezvoltă și introduce sisteme de transport mai puțin poluante și se angajează să promoveze sisteme de gestionare a traficului în vederea reducerii emisiilor globale datorate traficului rutier; (f) aplică măsuri de încurajare a dezvoltării și introducerii proceselor și produselor mai puțin poluante, ținând cont de documentele-ghid I-V adoptate de organul executiv la cea de a șaptesprezecea sa sesiune (Decizia 1999/1) cu toate modificările ulterioare; (g) încurajează punerea în aplicare a programelor de gestionare a reducerii emisiilor, inclusiv a programelor voluntare, și folosirea instrumentelor economice, ținând cont de documentul-ghid VI adoptat de către organul executiv la cea de a șaptesprezecea sesiune a sa (Decizia 1999/1) cu toate modificările aduse; (h) aplică și elaborează în continuare, conform situației sale naționale, politici și măsuri precum reducerea sau eliminarea progresivă a imperfecțiunilor pieței, a stimulentelor fiscale, a exonerărilor de impozite și drepturi și a subvențiilor în toate sectoarele din care provin emisii de sulf, oxizi de azot, amoniac și compuși organici volatili care acționează împotriva obiectivelor protocolului, și aplică instrumente de piață; (i) aplică măsuri, dacă acestea sunt eficiente din punct de vedere al costului, pentru reducerea emisiilor provenite de la produsele reziduale care conțin compuși organici volatili. (2) Fiecare parte culege și menține la zi informațiile privind: (a) nivelurile efective ale emisiilor de sulf, compușilor de azot și compușilor organici volatili, concentrațiilor din aer și depunerilor acestor compuși, precum și ale ozonului, ținând cont, pentru acele părțile situate în zona geografică a EMEP, de planul de lucru al EMEP; (b) efectele concentrațiilor din mediu și ale depunerilor de sulf, compușilor de azot, compușilor organici volatili și ozonului asupra sănătății, ecosistemelor terestre și acvatice și materialelor. (3) Orice parte poate adopta măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezentul protocol.

Articolul 7

Raportări (1) Respectând actele cu putere de lege și actele administrative și în conformitate cu obligațiile ce decurg din prezentul protocol: (a) fiecare parte raportează organului executiv, prin intermediul Secretarului Executiv al comisiei, la intervale regulate fixate de către părți la o sesiune a organului executiv, informații asupra măsurilor pe care le-a luat în vederea aplicării prezentului protocol. Totodată: (i) în cazul în care o parte aplică strategii diferite pentru reducerea emisiilor conform articolului 3 alineatele (2) și (3), atunci aceasta trebuie să depună documentație în sprijinul strategiilor puse în aplicare și pentru dovedirea respectării dispozițiilor enunțate la alineatele respective; (ii) în cazul în care o parte estimează că anumite valori limită, precum cele specificate în conformitate cu articolul 3 alineatul (3), nu sunt aplicabile din punct de vedere tehnic și economic din punct de vedere al costurilor și beneficiilor, atunci aceasta raportează și justifică acest fapt; (b) fiecare parte situată în zona geografică de activitate a EMEP raportează EMEP, prin intermediul Secretarului Executiv al comisiei, la intervale regulate, fixate de organul director al EMEP și aprobate de părți la o sesiune a organului executiv, informațiile următoare: (i) nivelurile emisiilor de sulf, amoniac, oxizi de azot și compuși organici volatili folosind, ca măsură minimă, metodologiile și rezoluția spațială și temporală specificate de organul director al EMEP; (ii) nivelurile emisiilor fiecărei substanțe pentru anul de referință (1990), folosind aceleași metodologii și aceeași rezoluție spațială și temporală; (iii) date asupra emisiilor anticipate și a planurilor actuale de reducere; (iv) dacă partea consideră necesar, orice circumstanță excepțională care justifică emisii temporar superioare plafoanelor care i-au fost stabilite pentru unul sau mai mulți poluanți; (c) părțile situate în afara zonei geografice de activitate a EMEP pun la dispoziție informații similare celor menționate la litera (b), în condițiile în care acestea sunt solicitate de către organul executiv. (2) Informațiile care trebuie comunicate în conformitate cu alineatul (1) litera (a) sunt conforme cu decizia privind formatul și conținutul raportărilor, care urmează să fie adoptată de către părți la o sesiune a organului executiv. Termenii acestei decizii trebuie revizuiți, după caz, pentru a identifica orice element suplimentar privind formatul sau conținutul informațiilor ce vor fi incluse în aceste raportări. (3) În timp util, înaintea fiecărei sesiuni anuale a organului executiv, EMEP furnizează informații privind: (a) concentrațiile din mediu și depunerile de compuși azotați și sulfuroși, precum și concentrațiile din mediu ale compușilor organici volatili și ale ozonului, dacă se cunosc; (b) calculele privind bilanțul de sulf și azot oxidat și redus și informații relevante referitoare la transportul pe distanțe lungi al ozonului și al precursorilor săi. Părțile situate în afara zonei geografice de activitate a EMEP pun la dispoziție informații similare, în condițiile în care acestea sunt solicitate de către organul executiv. (4) Organul executiv, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) litera (b) din convenție, ia măsurile necesare pentru pregătirea informațiilor privind efectele depunerilor de compuși azotați și sulfuroși și a concentrațiilor de ozon. (5) La sesiunile organului executiv, părțile iau măsurile necesare pentru pregătirea, la intervale regulate, a informațiilor revizuite privind repartizarea reducerilor emisiilor calculate și optimizate la nivel internațional pentru toate statele situate în zona geografică de activitate a EMEP, prin aplicarea modelelor integrate de evaluare, inclusiv modelele de transport atmosferic în vederea reducerii suplimentare, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), a diferenței dintre depunerile actuale ale compuși azotați și sulfuroși, și valorile sarcinilor critice, precum și a diferenței dintre concentrațiile efective ale ozonului și nivelurile critice ale ozonului specificate în anexa I sau alte metode alternative de evaluare aprobate de părți la o sesiune a organului executiv.

Articolul 8

Cercetare, dezvoltare și monitorizare Părțile încurajează cercetarea, dezvoltarea, monitorizarea și cooperarea referitoare la: (a) armonizarea internațională a metodelor de calcul și de evaluare a efectelor nocive asociate substanțelor vizate de prezentul protocol în scopul stabilirii sarcinilor și nivelurilor critice și, după caz, elaborarea procedurilor pentru realizarea unei astfel de armonizări; (b) îmbunătățirea bazelor de date de emisii, în special cele care privesc amoniacul și compușii organici volatili; (c) îmbunătățirea tehnicilor și a sistemelor de monitorizare și a modelării transportului, concentrațiilor și depunerilor de sulf, compușilor de azot și compușilor organici volatili, precum și a formării ozonului și a microparticulelor secundare în suspensie; (d) îmbunătățirea cunoștințelor științifice despre evoluția pe termen lung a emisiilor și despre impactul acestora asupra concentrațiilor de fond la scară emisferică ale sulfului, azotului, compușilor organici volatili, ale ozonului și microparticulelor în suspensie, acordând atenție, îndeosebi, chimiei troposferei libere și potențialului circulației intercontinentale a poluanților; (e) elaborarea, în continuare, a unei strategii globale pentru reducerea efectelor nocive ale acidifierii, eutrofizării și poluării fotochimice, inclusiv sinergiile și efectele combinate; (f) elaborarea strategiilor care urmăresc reducerea suplimentară a emisiilor de sulf, oxizi de azot, amoniac și compuși organici volatili bazate pe sarcinile și nivelurile critice, precum și pe progresele tehnice, și îmbunătățirea modelelor integrate de evaluare pentru calcularea repartiției optimizate la nivel internațional a reducerii emisiilor, avându-se în vedere necesitatea evitării costurilor excesive pentru oricare dintre părți. O importanță deosebită ar trebui acordată emisiilor provenite din agricultură și transporturi; (g) determinarea evoluției în timp și aprofundarea științifică a efectelor mai ample ale sulfului, compușilor de azot, compușilor organici volatili și a poluării fotochimice asupra sănătății, inclusiv contribuția acestora asupra concentrațiilor de microparticule în suspensie, asupra mediului, în special asupra acidifierii și eutrofizării, și asupra materialelor, în special asupra celor ale monumentelor istorice și culturale, luând în considerare relațiile dintre oxizii de sulf, oxizii de azot, amoniac, compușii organici volatili și ozonul troposferic; (h) tehnologii pentru reducerea emisiilor, tehnici și tehnologii adecvate îmbunătățirii eficienței energetice, conservării energiei și utilizării surselor de energie regenerabilă; (i) eficacitatea tehnicilor de control al amoniacului utilizate în exploatările agricole și impactul acestor tehnici asupra depunerilor la nivel local sau regional; (j) gestionarea solicitărilor de transport, dezvoltarea și promovarea modurilor de transport mai puțin poluante; (k) cuantificarea și, pe cât posibil, evaluarea economică a beneficiilor pentru mediu și sănătatea oamenilor, care rezultă din reducerea emisiilor de sulf, a oxizilor de azot, amoniacului și compușilor organici volatili; (l) dezvoltarea unor instrumente care să permită o aplicabilitate largă și o difuzare extinsă a metodelor și rezultatelor acestor lucrări.

Articolul 9

Respectarea obligațiilor Respectarea de către fiecare parte a obligațiilor asumate în temeiul prezentului protocol este revizuită periodic. Comitetul de aplicare, instituit prin Decizia 1997/2, adoptată de organul executiv la cea de a cincisprezecea sa sesiune, efectuează aceste revizuiri și raportează părților la o sesiune a organului executiv în conformitate cu dispozițiile cuprinse în anexa la decizia menționată, inclusiv cu modificările ulterioare.

Articolul 10

Examinările de către părți în cadrul sesiunilor organului executiv (1) În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) litera (a) din convenție, părțile examinează, în cadrul sesiunilor organului executiv, informațiile furnizate de către părți, EMEP și organele auxiliare ale organului executiv, datele asupra efectelor concentrațiilor și depunerilor compușilor azotați și sulfuroși și a poluării fotochimice, precum și rapoartele comitetului de aplicare prevăzut la articolul 9. (2) (a) În cadrul sesiunilor organului executiv, părțile continuă să revizuiască obligațiile care decurg din prezentul protocol, inclusiv: (i) obligațiile părților referitoare la repartizarea reducerilor emisiilor calculate și optimizate la nivel internațional, prevăzute la articolul 7 alineatul (5) de mai sus; (ii) adecvarea obligațiilor și progresele înregistrate în vederea realizării obiectivelor prezentului protocol. (b) Examinările iau în considerare cele mai bune informații științifice disponibile privind efectele acidifierii, eutrofizării și poluării fotochimice, inclusiv evaluarea tuturor efectelor relevante asupra sănătății oamenilor, nivelurile și sarcinile critice, dezvoltarea și perfecționarea modelelor integrate de evaluare, progresele tehnologice, evoluția condițiilor economice, progresul înregistrat la dezvoltarea bazelor de date privind emisiile și tehnicile de reducere a emisiilor, privind în special amoniacul și compușii organici volatili și îndeplinirea obligațiilor privind nivelurile de emisie. (c) Procedurile, metodele și termenele acestor examinări sunt precizate de către părți în cadrul unei sesiuni a organului executiv. Prima examinare de acest gen începe nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

Articolul 11

Soluționarea diferendelor (1) În situația în care între două sau mai multe părți apare un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului protocol, părțile implicate se străduiesc să ajungă la o soluție prin negocieri sau prin orice altă modalitate pașnică, aleasă de ele. Părțile la diferend informează organul executiv asupra diferendului dintre ele. (2) În momentul ratificării, acceptării, aprobării prezentului protocol sau a aderării la prezentul protocol sau în orice moment ulterior, o parte care nu este o organizație de integrare economică regională poate declara, printr-un instrument scris înaintat depozitarului, că, pentru orice diferend legat de interpretarea sau aplicarea protocolului, recunoaște ca obligatorie ipso factoși fără un acord special, una sau ambele dintre următoarele modalități de soluționare a diferendelor față de orice altă parte care acceptă aceeași obligație: (a) supunerea diferendului Curții Internaționale de Justiție; (b) arbitrajul, în conformitate cu procedurile pe care părțile le adoptă cât mai curând posibil la o sesiune a organului executiv, într-o anexă consacrată arbitrajului. O parte care este o organizație de integrare economică regională poate face o declarație în același sens în ceea ce privește arbitrajul, în conformitate cu procedurile prevăzute la litera (b). (3) Declarația făcută în conformitate cu alineatul (2) rămâne în vigoare până când aceasta expiră conform termenelor sale proprii sau până la expirarea unui termen de 3 luni începând de la data la care o notificare scrisă a revocării acestei declarații a fost depusă la depozitar. (4) Depunerea unei noi declarații, notificarea revocării unei declarații sau expirarea unei declarații nu afectează în nici un fel procedura angajată în fața Curții Internaționale de Justiție sau a tribunalului de arbitraj, în afara cazului în care părțile la diferend convin altfel. (5) În afara cazului în care părțile la diferend au acceptat același mod de soluționare prevăzut la alineatul (2), dacă, la expirarea termenului de 12 luni de la data la care o parte a notificat unei alte părți existența unui diferend între ele, părțile implicate nu au reușit să soluționeze litigiul dintre ele prin mijloacele prevăzute la alineatul (1), diferendul este supus concilierii la cererea oricăreia dintre părțile la diferend. (6) În sensul alineatului (5), se creează o comisie de conciliere. Comisia este compusă din membri desemnați în număr egal de către fiecare parte implicată sau, dacă părțile în conciliere fac cauză comună, de către grupul împărtășind același interes, și un președinte ales de comun acord de către membrii astfel desemnați. Comisia emite o recomandare pe care părțile la diferend o iau în considerare cu bună-credință.

Articolul 12

Anexe Anexele la prezentul protocol fac parte integrantă din protocol.

Articolul 13

Modificări și adaptări (1) Orice parte poate propune modificări ale prezentului protocol. Orice parte la convenție poate propune adaptări ale anexei II la prezentul protocol, în scopul de a-și înscrie numele împreună cu nivelurile de emisie, plafoanele de emisie și procentajul de reducere al emisiilor. (2) Modificările și adaptările propuse sunt înaintate în scris Secretarului Executiv al comisiei, care le comunică tuturor părților la protocol. Părțile discută modificările și adaptările propuse în cadrul următoarei sesiuni a organului executiv, cu condiția ca aceste propuneri să fi fost transmise părților de către Secretarul Executiv cu cel puțin 90 de zile înainte. (3) Modificările prezentului protocol, inclusiv cele ale anexelor II-IX, se adoptă prin consens de către părțile prezente la o sesiune a organului executiv și intră în vigoare pentru părțile care le-au acceptat în a nouăzecea zi de la data la care două treimi din acele părți au depus la depozitar instrumentul lor de acceptare a acestor modificări. Modificările intră în vigoare pentru orice altă parte în a nouăzecea zi de la data la care respectiva parte a depus instrumentul de acceptare a modificărilor. (4) Modificările anexelor la prezentul protocol, cu excepția anexelor menționate la alineatul (3), se adoptă prin consens de către părțile prezente în cadrul unei sesiuni a organului executiv. La expirarea unui termen de 90 de zile de la data comunicării către toate părțile de către Secretarul Executiv al comisiei, o modificare a oricăreia dintre aceste anexe intră în vigoare pentru acele părți care nu au înaintat o notificare depozitarului în conformitate cu dispozițiile alineatului (5), cu condiția ca cel puțin 16 părți să nu fi înaintat o astfel de notificare. (5) Orice parte care nu poate aproba o modificare a unei anexe, alta decât cele menționate la alineatul (3), notifică în scris acest fapt depozitarului, într-un termen de 90 de zile de la data comunicării adoptării acesteia. Depozitarul informează fără întârziere toate părțile asupra primirii unei astfel de notificări. O parte poate substitui, în orice moment, acceptarea cu notificarea anterioară și, după depunerea la depozitar a unui instrument de acceptare, modificarea acestei anexe intră în vigoare pentru partea respectivă. (6) Adaptările anexei II se adoptă prin consens de către părțile prezente în cadrul unei sesiuni a organului executiv și intră în vigoare pentru toate părțile la prezentul protocol în nouăzecea zi de la data la care Secretarul Executiv al comisiei notifică în scris părților adoptarea adaptării.

Articolul 14

Semnarea (1) Prezentul protocol este deschis pentru semnare la Göteborg (Suedia) în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 1999, apoi la Sediul Organizației Națiunilor Unite din New York până la 30 mai 2000, tuturor statelor membre ale comisiei, precum și statelor care au statut consultativ pe lângă comisie, în temeiul alineatului (8) din Rezoluția 36 (IV) adoptată de către Consiliul Economic și Social din 28 martie 1947 și organizațiilor de integrare economică regională constituite de către state suverane membre ale comisiei și care au competențe pentru negocierea, încheierea și aplicarea acordurilor internaționale pe problemele vizate de prezentul protocol, sub rezerva ca statele și organizațiile implicate să fie părți la convenție și să figureze pe lista din anexa II. (2) Pentru chestiunile care țin de domeniul lor de competență, aceste organizații de integrare economică regională își exercită în nume propriu drepturile și se achită în nume propriu de responsabilitățile pe care prezentul protocol le atribuie statelor lor membre. În asemenea cazuri, statele membre ale acestor organizații nu sunt abilitate să își exercite aceste drepturi în mod individual.

Articolul 15

Ratificarea, acceptarea, aprobarea și aderarea (1) Prezentul protocol este supus ratificării, acceptării sau aprobării de către semnatari. (2) Prezentul protocol este deschis, începând de la 31 mai 2000, aderării tuturor statelor și organizațiilor care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (1). (3) Instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare sunt depuse la depozitar.

Articolul 16

Depozitarul Depozitarul este secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 17

Intrarea în vigoare (1) Prezentul protocol intră în vigoare în a nouăzecea zi de la data depunerii celui de-al șaisprezecelea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la depozitar. (2) Pentru fiecare stat și organizație care îndeplinește cerințele articolului 14 alineatul (1), care ratifică, acceptă sau aprobă prezentul protocol sau aderă la acesta după depunerea celui de-al șaisprezecelea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, protocolul intră în vigoare în a nouăzecea zi de la data depunerii de către această parte a instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

Articolul 18

Denunțarea În orice moment după expirarea unui termen de 5 ani de la data la care prezentul protocol a intrat în vigoare pentru o parte, această parte poate denunța protocolul printr-o notificare scrisă adresată depozitarului. Denunțarea intră în vigoare în nouăzecea zi de la data primirii notificării de către depozitar sau la orice altă dată ulterioară specificată în notificarea de denunțare.

Articolul 19

Texte autentice Originalul prezentului protocol, ale cărui texte în limbile engleză, franceză și rusă sunt deopotrivă autentice, se depune la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.