Articolul 1
Modificările aduse Deciziei BCE/2001/16 Decizia BCE/2001/16 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 litera (f) se înlocuiește cu următorul text: „(f) «grila de repartiție pentru capitalul subscris» înseamnă cotele (exprimate în procente) pe care BCN le dețin în capitalul subscris al BCE, rezultate din aplicarea la băncile centrale naționale a ponderilor din grila de repartiție menționate în articolul 29.1 din statut și aplicabile pentru exercițiul financiar în cauză.” 2. La articolul 2 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf: „Soldurile intra-Eurosistem aferente bancnotelor euro aflate în circulație se calculează, pentru perioada 1 ianuarie – 31 ianuarie a primului an începând cu care se aplică fiecare ajustare cincinală în conformitate cu articolul 29.3 din statut, pe baza grilei ajustate de repartiție a capitalului subscris aplicată soldurilor aferente tuturor bancnotelor euro aflate în circulație la data de 31 decembrie a anului anterior.”