Începe proba gratuită

Regulament 2002/886 · CELEX 32002R0886

Regulamentul (CE) nr. 886/2002 al Comisiei din 27 mai 2002 de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 2535/2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului privind regimul importurilor de lapte și produse lactate și deschiderea unor contingente tarifare și de modificare a regulamentului menționat anterior

Data act
27.05.2002
Intrare in vigoare
01.06.2002
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2002_139_R_0030_01
Status
Inactiv
comerț în exteriorul UE comerț în interiorul UE cotă tarifară lapte licență de import restricție cantitativă

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 2535/2001 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 5 se adaugă literele (f) și (g), după cum urmează: „(f) contingentele prevăzute în anexa 2 și în apendicele 1 din anexa 3 la Acordul privind schimburile de produse agricole încheiat între Comunitate și Elveția la data de 21 iunie 1999 (11); (g) contingent prevăzut în anexa la Protocolul nr. 1 la Acordul cu Iordania (12). 2. La articolul 6, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Cantitățile menționate în anexa I părțile B, D și F sunt repartizate, pentru fiecare an de import, în părți egale pe două perioade de câte șase luni care încep la data de 1 iulie și 1 ianuarie în fiecare an.” 3. Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 10 (1) În fiecare an, până la data de 20 iunie, statele membre comunică Comisiei, în conformitate cu dispozițiile din alineatul (3), lista importatorilor autorizați, iar aceasta o transmite autorităților competente din celelalte state membre. Numai importatorii care figurează pe această listă sunt autorizați să depună cereri de obținere de licențe în perioada dintre 1 iulie și 30 iunie anul următor, în conformitate cu dispozițiile din articolele 11-14. (2) La cererea țărilor candidate la aderare pentru care este deschis un contingent de import, Comisia poate transmite o listă a importatorilor autorizați cu condiția să fi obținut consimțământul importatorilor înscriși pe listă în acest sens. Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a cere consimțământul importatorilor. (3) Statele membre transmit lista importatorilor autorizați conform modelului din anexa XIV, reluând în partea A din această anexă importatorii autorizați care și-au dat consimțământul în conformitate cu alineatul (2), iar în partea B a anexei ceilalți importatori autorizați.” 4. La articolul 13, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Cererea de obținere a unei licențe se referă la cel puțin 10 tone și la cel mult 10 % din cantitatea stabilită pentru contingentul în cauză, pentru perioada de șase luni prevăzută la articolul 6. Cu toate acestea, pentru contingentele menționate la articolul 5 literele (c), (d), (e) și (g), cererea de obținere a unei licențe se referă la cel puțin 10 tone și cel mult la cantitatea stabilită pentru fiecare perioadă, în conformitate cu articolul 6. (3) Cantitățile pentru care pot fi depuse cereri de obținere de licențe , menționate la alineatul (2), sunt majorate cu cantitățile rezultate din aplicarea articolului 16 alineatul (2) al doilea paragraf.” 5. La articolul 18 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) la rubrica 15, descrierea produsului prevăzut la anexa I sau, în absența acesteia, descrierea din Nomenclatura Combinată a codului NC indicat în contingentul în cauză.” 6. Articolul 19 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1) se adaugă literele (f) și (g), după cum urmează: „(f) Protocolul nr. 3 la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Confederația Elvețiană din 22 iulie 1972 (13); (g) Protocolul nr. 3 la Acordul cu Iordania; (b) se adaugă următorul alineat (3): „(3) La îndeplinirea formalităților vamale pentru importurile de brânzeturi enumerate în anexa XIII și incluse în contingentele menționate la articolul 5, importatorul trebuie să indice la rubrica 31 din declarația de import conținutul de materie uscată (%) din greutate, conținutul de grăsimi în materia uscată (%) din greutate și, după caz, conținutul de grăsimi (%) din greutate. În cazul în care conținuturile indicate depășesc conținuturile menționate în anexa XIII, autoritățile competente informează cât mai curând posibil Comisia cu privire la aceasta, transmițându-i o copie a declarației de import și o copie a licenței de import aferent.” 7. La articolul 20 alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text: „(d) Acordul privind schimburile de produse agricole, încheiat între Comunitate și Elveția, anexa 2 și apendicele 1 din anexa 3”. 8. Articolul 23 se elimină. 9. Textul din anexa I la prezentul regulament se adaugă ca anexa I, părțile F și G. 10. Anexa II partea D se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament. 11. Textul din anexa III la prezentul regulament se adaugă ca anexa XIV. 12. Textul din anexa IV la prezentul regulament se adaugă ca anexa XIII.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Totuși, articolul 1 punctele 1, 2, 6 litera (a) și punctele 7-10 se aplică de la data de 1 iunie 2002, cu excepția dispozițiilor privind Acordul cu Iordania. Punctele 4 și 5, punctul 6 litera (b) și punctul 12 se aplică de la data de 1 iulie 2002.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.