Articolul 1
Directiva 80/987/CEE se modifică după cum urmează: 1. titlul se înlocuiește cu următorul text: 2. secțiunea I se înlocuiește cu următorul text: „SECȚIUNEA I Domeniul de aplicare și definiții Articolul 1 (1) Prezenta directivă se aplică creanțelor salariaților care izvorăsc din contracte de muncă sau raporturi de muncă încheiate cu angajatori care sunt în stare de insolvabilitate în sensul articolului 2 alineatul (1). (2) În mod excepțional, statele membre pot exclude din domeniul de aplicare al prezentei directive creanțele anumitor categorii de salariați, în temeiul existenței altor forme de garantare, dacă se stabilește că acestea oferă persoanelor respective o protecție echivalentă celei oferite de prezenta directivă. (3) Dacă o astfel de dispoziție este deja în vigoare în legislația lor internă, statele membre pot exclude în continuare din domeniul de aplicare al prezentei directive: (a) personalul de serviciu casnic încadrat de o persoană fizică; (b) pescarii remunerați în cotă-parte. Articolul 2 (1) În sensul prezentei directive, un angajator este considerat a fi în stare de insolvabilitate în cazul în care a fost formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvabilitatea angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru, implicând lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui judecător sindic sau a unei persoane care exercită o funcție similară, iar autoritatea care este competentă în temeiul dispozițiilor menționate: (a) a hotărât instituirea procedurii sau (b) a constatat că întreprinderea sau unitatea angajatorului a fost definitiv închisă și că activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii. (2) Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului intern cu privire la definirea termenilor «lucrător salariat», «angajator», «remunerație», «drept dobândit», «drept în curs de a fi dobândit». Cu toate acestea, statele membre nu pot exclude din domeniul de aplicare a prezentei directive: (a) lucrătorii salariați cu fracțiune de normă în sensul Directivei 97/81/CE; (b) lucrătorii cu contract pe durată determinată în sensul Directivei 1999/70/CE; (c) lucrătorii având un raport de muncă temporar în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 91/383/CEE. (3) Statele membre nu pot stabili o durată minimă pentru contractul de muncă sau raportul de muncă ca o condiție pentru ca lucrătorii să aibă dreptul de a invoca prezenta directivă. (4) Prezenta directivă nu împiedică statele membre să extindă protecția lucrătorilor și la alte situații de insolvabilitate, de exemplu încetarea permanentă de facto a plăților, stabilită prin proceduri diferite de cele menționate la primul paragraf, după cum se prevede în dreptul național. Cu toate acestea, aceste proceduri nu creează o obligație de garantare din partea instituțiilor celorlalte state membre în cazurile prevăzute la secțiunea IIIa.”; 3. articolele 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 3 Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că instituțiile de garantare asigură, sub rezerva articolului 4, plata drepturilor neachitate ale salariaților care rezultă din contracte de muncă sau raporturi de muncă, inclusiv, în cazurile prevăzute de dreptul intern, compensația pentru încetarea raporturilor de muncă. Creanțele preluate de instituția de garantare sunt drepturile salariale neplătite referitoare la o perioadă care precede și/sau, după cum este cazul, succede o dată stabilită de statele membre. Articolul 4 (1) Statele membre au posibilitatea de a limita obligația de plată prevăzută la articolul 3 pentru instituțiile de garantare. (2) În cazul în care statele membre își exercită dreptul prevăzut la alineatul (1), acestea specifică durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmează să fie plătite de către instituția de garantare. Aceasta însă nu poate fi mai scurtă decât perioada care acoperă remunerația pentru ultimele trei luni ale raportului de muncă care precede sau succede data menționată la articolul 3. Statele membre pot include această perioadă minimă de trei luni într-o perioadă de referință a cărei durată nu poate fi mai mică de șase luni. Statele membre care prevăd o perioadă de referință de cel puțin 18 luni pot limita durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmează să fie plătite de către instituția de garantare la opt săptămâni. În acest caz, pentru calculul perioadei minime se folosesc perioadele care sunt cele mai favorabile salariatului. (3) De asemenea, statele membre pot stabili plafoane ale plăților efectuate de instituțiile de garantare. Aceste plafoane nu se pot situa mai jos de un nivel compatibil din punct de vedere social cu obiectivul social al prezentei directive. În cazul în care statele membre recurg la această posibilitate, acestea informează Comisia asupra metodelor folosite pentru stabilirea plafonului.”; 4. se introduce următoarea secțiune: „SECȚIUNEA IIIa Dispoziții privind situațiile transnaționale Articolul 8a (1) În cazul în care o întreprindere care desfășoară activități pe teritoriile a cel puțin două state membre se află într-o situație de insolvabilitate în sensul articolului 2 alineatul (1), instituția competentă pentru plata drepturilor salariale neachitate ale salariaților este instituția din statul membru pe al cărui teritoriu aceștia lucrează sau își exercită de obicei activitatea. (2) Extinderea drepturilor salariaților este stabilită de dreptul care reglementează instituția de garantare competentă. (3) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura în cazurile prevăzute la alineatul (1) că la stabilirea stării de insolvabilitate a angajatorului în sensul prezentei directive sunt luate în considerare hotărârile pronunțate în contextul procedurilor de insolvabilitate menționate la articolul 2 alineatul (1), care au fost solicitate în alt stat membru. Articolul 8b (1) În scopul aducerii la îndeplinire a articolului 8a, statele membre prevăd efectuarea de schimburi de informații relevante între administrațiile publice competente și instituțiile de garantare menționate la articolul 3, care să facă posibilă în special informarea instituției de garantare responsabile cu plata drepturilor salariale neachitate ale salariaților. (2) Statele membre comunică Comisiei și celorlalte state membre informațiile necesare pentru contactarea administrațiilor lor publice competente și a instituțiilor de garantare. Comisia ia măsuri ca aceste comunicări să fie accesibile publicului.”; 5. la articolul 9 se adaugă următorul paragraf: „Punerea în aplicare a prezentei directive nu poate justifica un regres în raport cu situația existentă în fiecare stat membru și în raport cu nivelul general de protecție a lucrătorilor în domeniul reglementat de aceasta.”; 6. la articolul 10 se adaugă următoarea literă: „(c) a refuza sau a reduce obligația la care se face referire la articolul 3 sau obligația de garantare menționată la articolul 7 în cazurile în care salariatul, singur sau împreună cu rude apropiate, a deținut în proprietate o parte esențială din întreprinderea sau firma angajatorului și a exercitat o influență considerabilă asupra activităților acesteia.”; 7. se introduce următorul articol: „Articolul 10a Comisiei și celorlalte state membre le sunt notificate, de către fiecare stat membru, tipurile de proceduri naționale de insolvabilitate care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive și toate modificările aduse acestora. Comisia publică aceste notificări în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.”; 8. anexa se elimină.