Articolul text
Text integral
32002D0853 COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, având în vedere Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 în vederea aderării Comunității Europene la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind adoptarea specificațiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații (1), în special articolul 4 alineatul (2) prima liniuță, întrucât: DECIDE: Comunitatea Europeană emite un vot favorabil asupra documentelor menționate în anexă cu ocazia votului din ședința comitetului de administrație care are loc la data de 12 noiembrie 2002 cu ocazia celei de-a o sută douăzeci și opta reuniuni a „Forumului mondial de armonizare a regulamentelor privind vehiculele” al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite sau, după caz, atunci când sunt supuse la vot într-o ședință ulterioară. Votul Comunității Europene se referă la următoarele documente: