Articolul 1
Prezenta decizie se aplică creveților importați din Myanmar.
Decizie 2002/249 · CELEX 32002D0249
Articolul 1
Prezenta decizie se aplică creveților importați din Myanmar.
Articolul 2
(1) Statele membre, aplicând planuri de eșantionare și metode de detecție corespunzătoare, supun fiecare lot de creveți importat din Myanmar unei analize chimice destinate să ateste că produsele respective nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea umană. Această analiză trebuie să fie efectuată, în special, pentru a detecta prezența cloramfenicolului. (2) Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la rezultatele analizei menționate la alineatul (1) prin sistemul de alertă rapidă stabilit de Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
Articolul 3
Statele membre nu autorizează introducerea pe teritoriul lor sau expedierea către un alt stat membru a produselor menționate la articolul 1 decât în cazul în care rezultatele analizelor menționate la articolul 2 sunt favorabile.
Articolul 4
Toate cheltuielile care decurg din aplicarea prezentei decizii sunt suportate de expeditor, destinatar sau agentul lor.
Articolul 5
Statele membre modifică măsurile pe care le aplică importurilor, astfel încât acestea să fie compatibile cu prezenta decizie. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Articolul 6
Prezenta decizie va fi revizuită în funcție de garanțiile date de autoritățile competente din Myanmar și de rezultatele analizelor menționate la articolul 2.
Articolul 7
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre pagina publică principală. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.