Articolul 1
Aplicarea contingentelor tarifare deschise în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2906/2000 se suspendă de la 1 septembrie 2001. Contingentele tarifare comunitare pentru mărfurile originare din Estonia, menționate în anexa la prezentul regulament, sunt deschise anual de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Pentru anul 2001, contingentele respective sunt deschise de la 1 septembrie 2001 la 31 decembrie 2001.