Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 1143/98 se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Contingentul prevăzut la articolul 1 alineatul (1) este împărțit în două părți de 70 %, adică 4 900 capete și respectiv 30 %, adică 2 100 capete. (a) Prima parte, de 70 %, se repartizează între importatorii din Comunitate care pot dovedi că au importat animale din contingentul cu nr. de ordine 09.4563, în cele 36 de luni anterioare anului de import respectiv. Cu toate acestea, statele membre pot accepta drept cantitate de referință drepturile de import pentru anul de import precedent, care nu au fost acordate din cauza unei erori administrative comisă de organismul național competent, dar la care importatorul ar fi avut dreptul. (b) Partea a doua, de 30 %, este repartizată importatorilor care pot dovedi că au importat din țări terțe în cele 12 luni anterioare anului de import respectiv, cel puțin 75 de animale vii din specia bovină din codul NC 0102. Cu toate acestea, pentru anul de import de la 1 iulie 2001 la 30 iunie 2002, perioada de referință prevăzută la litera (a) de la primul paragraf este de la 1 iulie 1997 la 30 iunie 2000, și cea prevăzută la litera (b) este de la 1 iulie 1999 la 30 iunie 2000.”
2. După articolul 5 se inserează următorul articolul 5a: „Articolul 5a (1) Se stabilește o garanție de 3 EURO pe cap pentru drepturi de import. Garanția se depune la autoritatea competentă împreună cu cererea pentru drepturi de import. (2) Pentru cantitatea repartizată trebuie solicitate certificate de import. Această obligație constituie o cerință principală în sensul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85. (3) În cazul în care prin decizia Comisiei de repartizare în conformitate cu articolul 5 se stabilește un procent de reducere, garanția constituită este eliberată pentru drepturile de import solicitate care depășesc drepturile acordate.”
3. La articolul 6 se adaugă următorul alineat (7): „(7) Fără a aduce atingere articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 (10) al Comisiei, certificatele de import emise în temeiul prezentului regulament nu sunt transmisibile și nu pot acorda dreptul la beneficiul contingentului tarifar dacă nu sunt întocmite pe aceleași nume ca cele înscrise pe declarația însoțitoare de punere în liberă circulație.
Articolul 2
Regulamentul (CE) nr. 1081/1999 se modifică astfel:
1. La articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Cele două volume contingentare prevăzute la articolul 1 alineatul (1) se împart în două părți, de 70 %, adică 3 500 capete și respectiv 30 %, adică 1 500 capete: (a) Prima parte a fiecărui volum contingentar, de 70 %, se repartizează între importatorii din Comunitate care pot dovedi că au importat animale din contingentele cu numerele de ordine 09.0001 și/sau 09.0003 în cele 36 de luni anterioare anului de import respectiv. Cu toate acestea, statele membre pot accepta drept cantitate de referință drepturile de import pentru anul precedent de import care nu au fost acordate din cauza unei erori administrative comise de organul național competent, dar la care importatorul ar fi avut dreptul; (b) A doua parte a fiecărui volum contingentar, de 30 %, se repartizează importatorilor care pot dovedi că au importat din țări terțe în cele 12 luni anterioare anului de import respectiv, cel puțin 75 de animale vii din specia bovină din codul NC 0102. Cu toate acestea, pentru anul de import de la 1 iulie 2001 la 30 iunie 2002, perioada de referință prevăzută la litera (a) de la primul paragraf este de la 1 iulie 1997 la 30 iunie 2000, și cea prevăzută la litera (b) este de la 1 iulie 1999 la 30 iunie 2000.”
2. După articolul 5 se inserează următorul articol 5a: „Articolul 5a (1) Se stabilește o garanție de 3 EURO pe cap pentru drepturile de import. Garanția se depune la autoritatea competentă împreună cu cererea pentru drepturi de import. (2) Pentru cantitatea repartizată trebuie solicitate certificate de import. Această obligație reprezintă o cerință principală în sensul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85. (3) În cazul în care prin decizia Comisiei de repartizare în conformitate cu articolul 5 se stabilește un procent de reducere, garanția constituită este eliberată pentru drepturile de import solicitate care depășesc drepturile acordate.”
Articolul 3
Regulamentul (CE) nr. 1128/1999 se modifică astfel:
1. La articolul 2 alineatul (3) se adaugă următorul paragraf: „Cu toate acestea, pentru anul de import de la 1 iulie 2001 la 30 iunie 2002, perioada de referință prevăzută la litera (a) de la primul paragraf este de la 1 iulie 1997 la 30 iunie 2000 și cea prevăzută la litera (b) este de la 1 iulie 1999 la 30 iunie 2000.”
2. La articolul 4 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În sensul articolului 2 alineatul (3) litera (a) primul paragraf, operatorii prezintă autorităților competente cererile pentru drepturi de import împreună cu dovada prevăzută la articolul 2 alineatul (6), până la data de 21 iunie anterioară anului de import respectiv.”
3. La articolul 4 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) În sensul articolului 3 alineatul (2) litera (b), cererile pentru drepturi de import împreună cu dovada prevăzută la articolul 2 alineatul (6), se depun până la data de 21 iunie anterioară anului de import respectiv. Un solicitant poate depune o singură cerere. În cazul în care același solicitant depune mai mult de o cerere, toate cererile se resping. Nici o cerere pentru drepturi de import nu poate depăși 10 % din numărul disponibil de capete de animale. După verificarea documentelor prezentate, statele membre transmit Comisiei, până în a zecea zi lucrătoare următoare zilei în care se încheie perioada de prezentare a cererilor, lista solicitanților și cantitățile solicitate.”
4. După articolul 5 se inserează următorul articol 5a: „Articolul 5a (1) Se stabilește o garanție de 3 EURO pe cap pentru drepturile de import. Garanția se depune la autoritatea competentă împreună cu cererea pentru drepturi de import. (2) Pentru cantitatea repartizată trebuie solicitate certificate de import. Această obligație reprezintă o cerință principală în sensul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85. (3) În cazul în care prin decizia Comisiei de repartizare în conformitate cu articolul 5 se stabilește un procent de reducere, garanția constituită este eliberată pentru drepturile de import solicitate care depășesc drepturile acordate.”
5. La articolul 6 se adaugă următorul alineat (8): „(8) Fără a aduce atingere articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 (11) al Comisiei, certificatele de import emise în temeiul prezentului regulament nu sunt transmisibile și nu pot acorda dreptul la beneficiul contingentului tarifar dacă nu sunt întocmite pe aceleași nume ca cele înscrise pe declarația însoțitoare de punere în liberă circulație.
Articolul 4
Regulamentul (CE) nr. 1247/1999 se modifică astfel:
1. La articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Pentru a beneficia de contingentul prevăzut la articolul 1, solicitanții trebuie să fie persoane fizice sau juridice care trebuie să dovedească autorităților competente ale statelor membre interesate, la data prezentării cererilor, că au importat și/sau exportat în cele 12 luni anterioare anului de import respectiv, cel puțin 75 de animale din codul NC 0102 90; solicitanții trebuie să fie înscriși în registrul național pentru TVA. Cu toate acestea, pentru anul de import de la 1 iulie 2001 la 30 iunie 2002, perioada de referință prevăzută la primul paragraf este de la 1 iulie 1999 la 30 iunie 2000.”
2. După articolul 4 se inserează articolul 4a următor: „Articolul 4a (1) Se stabilește o garanție de 3 EURO pe cap pentru drepturile de import. Garanția se depune la autoritatea competentă împreună cu cererea pentru drepturi de import. (2) Pentru cantitatea repartizată trebuie solicitate certificate de import. Această obligație reprezintă o cerință principală în sensul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85. (3) În cazul în care prin decizia Comisiei de repartizare în conformitate cu articolul 4 se stabilește un procent de reducere, garanția constituită este eliberată pentru drepturile de import solicitate care depășesc drepturile acordate.”
3. La articolul 5 se adaugă alineatul (8) următor: „(8) Fără a aduce atingere articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 al Comisiei, certificatele de import emise în temeiul prezentului regulament nu sunt transmisibile și nu pot acorda dreptul la beneficiul contingentului tarifar dacă nu sunt întocmite pe aceleași nume ca cele înscrise pe declarația însoțitoare de punere în liberă circulație.”
Articolul 5
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.