Articolul 1
Articolul 1a din Regulamentul (CEE) nr. 2700/93 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1a Cererea de ajutor specific în anumite zone defavorizate [Regulamentul (CEE) nr. 1323/90]: 1. Pentru a beneficia de ajutorul specific prevăzut la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1323/90, un producător care îndeplinește condițiile stabilite la articolul 2 alineatul (2), al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 3493/90: (a) care are obligația să prezinte în fiecare an o declarație privind suprafața totală agricolă utilizată în exploatația sa prin intermediul unui formular de cerere pentru ajutor de «suprafață», conform dispozițiilor articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3887/92 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului integrat de gestiune și control pentru anumite programe de ajutor comunitar, precizează în declarația respectivă care parcele utilizate pentru agricultură sunt situate în zone defavorizate; (b) care nu are obligația să prezinte declarația prevăzută la litera (a), prezintă în fiecare an o declarație specifică folosind, după caz, sistemul de identificare a parcelelor agricole prevăzut de sistemul integrat. Declarația menționată anterior indică amplasarea întregului teren aflat in proprietate, luat în arendă sau în folosință, cu menționarea suprafețelor și a acelor parcele care sunt situate în zone defavorizate și utilizate pentru agricultură. Statele membre pot dispune ca această declarație specifică să fie inclusă în cererea de primă pentru femelele din speciile ovină și caprină. 2. Autoritatea națională competentă poate solicita prezentarea unui act de proprietate, a unui contract de arendare sau a unui acord scris între producători și, după caz, o atestare din partea autorității locale sau regionale care a pus terenul agricol la dispoziția producătorului respectiv. Atestarea indică suprafața de teren acordată producătorului și parcelele situate în zone defavorizate. 3. Statele membre pot cere ca, în cazul prevăzut la alineatul (1) litera (b), declarația specifică să se facă prin intermediul unui formular de cerere pentru ajutor de «suprafață». 4. Statele membre informează Comisia înaintea datei de 30 iunie din fiecare an comercial cu privire la numărul și situarea regională a producătorilor care își justifică cererea de primă prin intermediul atestării prevăzute la alineatul (1) litera (b). 5. Declarația producătorilor privind «suprafața» și declarația specifică se verifică în conformitate cu dispozițiile articolelor 6 și 7 din Regulamentul (CEE) nr. 3887/92. Suprafețele stabilite efectiv prin procedura menționată mai sus se utilizează la calculul procentului din suprafața exploatației utilizată pentru agricultură și situată în zone defavorizate, în raport cu suprafața totală a exploatației utilizată pentru agricultură. 6. În cazul în care documentele menționate mai sus, prezentate de fermier, menționează că cel puțin 50 % din suprafața utilizată pentru agricultură este situată în zone defavorizate, dar, cu ocazia unei verificări sau a unui control, se constată că procentul real se situează sub 50 %, ajutorul specific nu se plătește, iar prima pentru femelele din specia ovină se reduce cu un procent echivalent cu diferența dintre procentul real constatat și 50 %. Cu toate acestea, în cazul unei declarații false făcute cu intenție sau ca rezultat al unei neglijențe grave: — producătorul în cauză este exclus din programul de prime pentru femelele din speciile ovină și caprină în anul comercial respectiv și — în cazul unei declarații false făcute cu intenție, acesta este exclus din programul de prime pentru femelele din speciile ovină și caprină în anul comercial următor. Reducerea nu se aplică în cazul în care producătorul poate demonstra că determinarea suprafeței s-a făcut pe bază de informații recunoscute de autoritatea competentă.”