Începe proba gratuită

Regulament 2001/366 · CELEX 32001R0366

Regulamentul (CE) nr. 366/2001 al Comisiei din 22 februarie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a măsurilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2792/1999 al Consiliului

Data act
22.02.2001
Intrare in vigoare
27.02.2001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2001_055_R_0003_01
Status
Inactiv
fonduri structurale IFOP industria peștelui politică de intervenţie politică structurală raport de activitate

Articolul 1

(1) Fără să aducă atingere articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999, rapoartele anuale de punere în aplicare vor cuprinde în special rapoartele intermediare de activitate asupra programelor, furnizând informații privind: (a) proiectele deja aplicate, proiectele în curs de aplicare sau prevăzute conform FIFG și (b) retragerea navelor existente, efectuată fără ajutor public, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999. Proiectele sunt „deja aplicate” sau „în curs de aplicare” atunci când cheltuiala eligibilă a fost certificată și efectiv plătită de către beneficiari. Proiectele sunt „prevăzute” atunci când creditele au fost angajate ca urmare a unei decizii administrative de acordare a ajutorului public. (2) În fiecare an înainte de 30 aprilie, rapoartele intermediare de activitate vor fi depuse la Comisie, în formă electronică, în conformitate cu modelul prezentat în anexa I la prezentul regulament. Suplimentar, este necesar un exemplar original pe hârtie.

Articolul 2

În fiecare an înainte de 30 aprilie, statele membre depun la Comisie un sumar al ajutoarelor menționate la articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999, în conformitate cu modelul prezentat în anexa II la prezentul regulament. Suplimentar, este necesar minimum un exemplar original pe hârtie.

Articolul 3

Conform articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999, statele membre vor lua măsurile necesare pentru a se asigura că autoritatea administrativă înaintează Comisiei, sub formă electronică, următoarele informații privind fiecare societate mixtă: (a) la cel târziu șase luni după decizia de acordare a primei, informațiile de bază privind societatea mixtă, în conformitate cu modelul prezentat în anexa III (a) la prezentul regulament. Atunci când este necesar, informațiile vor fi actualizate și retransmise Comisiei; (b) în același timp cu raportul privind aplicarea planului de activitate, informațiile privind activitatea desfășurată în perioada care face obiectul raportului în cauză, în conformitate cu modelul prezentat în anexa III (b) la prezentul regulament.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.