Începe proba gratuită

Regulament 2001/216 · CELEX 32001R0216

Regulamentul (CE) nr. 216/2001 al Consiliului din 29 ianuarie 2001 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 404/93 privind organizarea comună a pieței în sectorul bananelor

Data act
29.01.2001
Intrare in vigoare
05.02.2001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2001_031_R_0002_01
Status
Inactiv
cotă tarifară fructe tropicale GATT licență de import organizarea comună a pieței taxe corespunzătoare Tarifului Vamal Comun

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 404/93 se modifică după cum urmează: 1. Articolele 16-20 se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 16 (1) Prezentul articol și articolele 17-20 se aplică importurilor de produse proaspete care intră sub incidența codului NC ex 0803 00 19 până la intrarea în vigoare a ratei Tarifului Vamal Comun pentru aceste produse, cel târziu la data de 1 ianuarie 2006, stabilită în baza procedurii prevăzute la articolul XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț. (2) Până la intrarea în vigoare a ratei prevăzute la alineatul (1), importurile de produse proaspete prevăzute la respectivul alineat au loc în cadrul contingentelor tarifare deschise de articolul 18. Articolul 17 În măsura în care este necesar, importul de banane în Comunitate se supune prezentării unui licență de import, eliberat de către statele membre oricărei părți interesate, indiferent de locul de stabilire în Comunitate și fără să aducă atingere dispozițiilor specifice adoptate pentru aplicarea articolelor 18 și 19. Aceste licențe de import sunt valabile în întreaga Comunitate. Cu excepția adoptării derogărilor în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27, eliberarea licențelor se supune constituirii unei garanții pentru angajamentul de a importa în condițiile prezentului regulament în perioada de valabilitate a licenței . Cu excepția cazurilor de forță majoră, garanția se pierde în cazul în care operațiunea nu este efectuată sau este efectuată doar parțial în perioada de timp permisă. Articolul 18 (1) În fiecare an de la data de 1 ianuarie se deschid următoarele contingente tarifare: (a) un contingent tarifar de 2 200 000 de tone greutate netă, numit «contingent A»; (b) un contingent tarifar suplimentar de 353 000 de tone greutate netă, numit «contingent B»; (c) contingent tarifar autonom de 850 000 de tone greutate netă, numit «contingent C». Aceste contingente tarifare sunt deschise pentru importurile de produse originare din toate țările terțe. Comisia poate, în baza unui acord cu părțile contractante ale Organizației Mondiale a Comerțului cu un interes substanțial în aprovizionarea cu banane, să aloce contingentele tarifare «A» și «B» între țările furnizoare. (2) Importurile în cadrul contingentelor tarifare «A» și «B» se supun unui drept vamal de 75 EUR pe tonă. (3) Importurile în cadrul contingentului tarifar «C» se supune unui drept vamal de 300 EUR pe tonă. Dreptul vamal stabilit la primul paragraf poate fi redusă în cursul anului de Comisie în măsura în care este necesar pentru a se asigura posibilitatea unui import efectiv de banane originare din țările terțe care nu beneficiază de preferința tarifară de la alineatul (4) din prezentul articol. Modalitățile de aplicare a prezentului alineat sunt adoptate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. (4) Se aplică o preferință tarifară de 300 EUR pe tonă importurilor originare din țările ACP atât în cadrul, cât și în afara contingentelor tarifare. (5) Ratele drepturilor stabilite în prezentul articol sunt convertite în moneda națională la ratele aplicabile produselor în cauză în sensul Tarifului Vamal Comun. (6) Contingentul tarifar suplimentar prevăzut la alineatul (1) litera (b) poate fi mărit în cazul în care cererea din Comunitate crește, după cum indică un bilanț al producției, consumului, importurilor și exporturilor. Bilanțul este adoptat și contingentul tarifar este mărit în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. (7) Atunci când aprovizionarea pieței comunitare este supusă unor circumstanțe excepționale care afectează producția sau importul, Comisia adoptă măsurile specifice necesare în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. În asemenea cazuri, contingentul tarifar suplimentar «B» poate fi adaptat în baza bilanțului prevăzut la alineatul (6). Măsurile specifice pot deroga de la normele adoptate în conformitate cu articolul 19 alineatul (1). Acestea nu trebuie să discrimineze între țările terțe. (8) Bananele reexportate din Comunitate nu sunt imputate contingentelor tarifare corespunzătoare. Articolul 19 (1) Contingentele tarifare pot fi gestionate în conformitate cu metoda bazată pe luarea în considerare a fluxurilor comerciale tradiționale («tradiționali/nou veniți») și/sau alte metode. (2) Metoda adoptată ține seama în mod corespunzător de necesitatea de a păstra echilibrul aprovizionării pe piața comunitară. Articolul 20 Comisia adoptă dispozițiile de punere în aplicare a prezentului titlu în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. Domeniul lor de aplicare include: (a) normele privind gestionarea contingentelor tarifare prevăzute la articolul 18; (b) dacă este necesar, garantarea naturii și originii produselor; (c) măsurile necesare pentru asigurarea respectării obligațiilor ce decurg din acordurile încheiate de Comunitate în conformitate cu articolul 300 din tratat.” 2. La articolul 29, a șaptea liniuță se înlocuiește cu următorul text: „— cantități de banane din Comunitate și ACP și banane din țări terțe, altele decât țările ACP, comercializate în teritoriul lor”. 3. Anexa se elimină.

Articolul 17

În măsura în care este necesar, importul de banane în Comunitate se supune prezentării unui licență de import, eliberat de către statele membre oricărei părți interesate, indiferent de locul de stabilire în Comunitate și fără să aducă atingere dispozițiilor specifice adoptate pentru aplicarea articolelor 18 și 19. Aceste licențe de import sunt valabile în întreaga Comunitate. Cu excepția adoptării derogărilor în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27, eliberarea licențelor se supune constituirii unei garanții pentru angajamentul de a importa în condițiile prezentului regulament în perioada de valabilitate a licenței . Cu excepția cazurilor de forță majoră, garanția se pierde în cazul în care operațiunea nu este efectuată sau este efectuată doar parțial în perioada de timp permisă.

Articolul 18

(1) În fiecare an de la data de 1 ianuarie se deschid următoarele contingente tarifare: (a) un contingent tarifar de 2 200 000 de tone greutate netă, numit «contingent A»; (b) un contingent tarifar suplimentar de 353 000 de tone greutate netă, numit «contingent B»; (c) contingent tarifar autonom de 850 000 de tone greutate netă, numit «contingent C». Aceste contingente tarifare sunt deschise pentru importurile de produse originare din toate țările terțe. Comisia poate, în baza unui acord cu părțile contractante ale Organizației Mondiale a Comerțului cu un interes substanțial în aprovizionarea cu banane, să aloce contingentele tarifare «A» și «B» între țările furnizoare. (2) Importurile în cadrul contingentelor tarifare «A» și «B» se supun unui drept vamal de 75 EUR pe tonă. (3) Importurile în cadrul contingentului tarifar «C» se supune unui drept vamal de 300 EUR pe tonă. Dreptul vamal stabilit la primul paragraf poate fi redusă în cursul anului de Comisie în măsura în care este necesar pentru a se asigura posibilitatea unui import efectiv de banane originare din țările terțe care nu beneficiază de preferința tarifară de la alineatul (4) din prezentul articol. Modalitățile de aplicare a prezentului alineat sunt adoptate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. (4) Se aplică o preferință tarifară de 300 EUR pe tonă importurilor originare din țările ACP atât în cadrul, cât și în afara contingentelor tarifare. (5) Ratele drepturilor stabilite în prezentul articol sunt convertite în moneda națională la ratele aplicabile produselor în cauză în sensul Tarifului Vamal Comun. (6) Contingentul tarifar suplimentar prevăzut la alineatul (1) litera (b) poate fi mărit în cazul în care cererea din Comunitate crește, după cum indică un bilanț al producției, consumului, importurilor și exporturilor. Bilanțul este adoptat și contingentul tarifar este mărit în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. (7) Atunci când aprovizionarea pieței comunitare este supusă unor circumstanțe excepționale care afectează producția sau importul, Comisia adoptă măsurile specifice necesare în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. În asemenea cazuri, contingentul tarifar suplimentar «B» poate fi adaptat în baza bilanțului prevăzut la alineatul (6). Măsurile specifice pot deroga de la normele adoptate în conformitate cu articolul 19 alineatul (1). Acestea nu trebuie să discrimineze între țările terțe. (8) Bananele reexportate din Comunitate nu sunt imputate contingentelor tarifare corespunzătoare.

Articolul 19

(1) Contingentele tarifare pot fi gestionate în conformitate cu metoda bazată pe luarea în considerare a fluxurilor comerciale tradiționale («tradiționali/nou veniți») și/sau alte metode. (2) Metoda adoptată ține seama în mod corespunzător de necesitatea de a păstra echilibrul aprovizionării pe piața comunitară.

Articolul 20

Comisia adoptă dispozițiile de punere în aplicare a prezentului titlu în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27. Domeniul lor de aplicare include: (a) normele privind gestionarea contingentelor tarifare prevăzute la articolul 18; (b) dacă este necesar, garantarea naturii și originii produselor; (c) măsurile necesare pentru asigurarea respectării obligațiilor ce decurg din acordurile încheiate de Comunitate în conformitate cu articolul 300 din tratat.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Prezentul regulament se aplică de la 1 aprilie 2001. Cu toate acestea, Comisia poate, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27, să amâne data până la 1 iulie 2001 cel târziu, în cazul în care se dovedește a fi necesar pentru punerea în aplicare a modificărilor în gestionarea contingentelor tarifare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.