Începe proba gratuită

Directiva 2001/99 · CELEX 32001L0099

Directiva 2001/99/CE a Comisiei din 20 noiembrie 2001 de modificare a anexei I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare în scopul includerii glifosatului și metil tifensulfuronului ca substanțe active

Data act
20.11.2001
Intrare in vigoare
01.07.2002
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2001_304_R_0014_01
Status
Inactiv
marketing produs farmaceutic produse fitosanitare

Articolul 2

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. În special, după caz, statele membre modifică sau retrag, până la data stabilită, autorizațiile existente pentru produse fitosanitare care conțin substanțele active glifosat sau metil tifensulfuron în conformitate cu Directiva 91/414/CEE, în termenul prevăzut. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) În ceea ce privește activitățile de evaluare și decizionale realizate în conformitate cu principiile uniforme prevăzute în anexa VI la Directiva 91/414/CEE, în temeiul unui dosar care îndeplinește cerințele anexei III la acesta, termenul limită de modificare sau retragere a autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin glifosat sau metil tifensulfuron ca substanță unică este 1 iulie 2006. (3) În cazul produselor fitosanitare care conțin glifosat sau metil tifensulfuron împreună cu o altă substanță activă prevăzută în anexa I la Directiva 91/414/CEE, termenul de modificare sau retragere a autorizațiilor expiră la patru ani după intrarea în vigoare a directivei care modifică anexa I astfel încât să se adauge ultima dintre substanțele menționate la aceasta. (4) Statele membre păstrează sau pun la dispoziție, la cerere, rapoartele de examinare privind glifosatul și metil tifensulfuronul (cu excepția informațiilor confidențiale, în sensul articolului 14 din Directiva 91/414/CEE), în vederea consultării acestora de către orice parte interesată.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare la 1 iulie 2002.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.