Începe proba gratuită

Decizie 2001/531 · CELEX 32001D0531

Decizia Comisiei din 27 iunie 2001 privind înființarea Comitetului consultativ european pentru cercetare [notificată cu numărul C(2001) 1656]

Data act
27.06.2001
Intrare in vigoare
27.06.2001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2001_192_R_0021_01
Status
Inactiv
cercetare și dezvoltare comitet consultativ (UE) evoluție tehnologică politica UE în domeniul cercetării

Articolul 1

Comisia înființează un comitet consultativ, denumit în continuare Comitetul consultativ european pentru cercetare (comitetul). Comitetul este un organism consultativ în domeniul politicii de cercetare și dezvoltare tehnologică.

Articolul 2

(1) Sarcina comitetului este de a acorda consultanță Comisiei cu privire la conceperea și punerea în aplicare a politicii comunitare de cercetare și dezvoltare tehnologică. În acest context, comitetul acordă o atenție deosebită realizării spațiului european de cercetare și utilizării instrumentelor politice cum ar fi programele-cadru comunitare pentru cercetare și dezvoltare tehnologică. (2) În vederea realizării obiectivelor expuse în alineatul (1), comitetul, din proprie inițiativă sau la cererea Comisiei, emite avize și acordă consultanță cu privire la diferitele aspecte ale politicii comunitare în domeniul cercetării ale evoluțiilor științei și tehnologiei din Europa și din lume. (3) Comisia asigură că se primesc de către comitet informațiile necesare îndeplinirii obiectivelor sale. În acest context, comitetul este informat în mod regulat asupra evoluției politicii comunitare în domeniul cercetării. (4) La cererea oficială a comitetului, departamentele Comisiei prezintă comitetului, în scris, observații cu privire la avizele sau recomandările sale. Departamentele Comisiei furnizează, de asemenea, în mod regulat, informații cu privire la eventualele măsuri de asigurare a continuității. (5) Ori de câte ori solicită avizul comitetului, Comisia poate stabili un termen limită de emitere a avizului. (6) Comitetul deține o poziție independentă clar exprimată și nu reprezintă organizații științifice, industriale sau de orice altă natură, state sau interese sectoriale. Dacă este nevoie, comitetul se consultă cu aceste organizații. (7) Fără a aduce atingere articolul 8, recomandările comitetului sunt făcute publice și se aduc la cunoștința instituțiilor Comunităților Europene și ale statelor membre.

Articolul 3

(1) Comitetul are în compunere 45 de membri, numiți de către Comisie pe baza competențelor personale. Pentru a asigura reprezentarea corespunzătoare a mediului științific/academic, al celui industrial/de afaceri și a celorlalte părți interesate, precum și deplina independență a comitetului, procedura de numire se desfășoară după cum urmează: — 20 de membri reprezentând mediul academic sunt desemnați pe baza unei propuneri a Fundației Europene pentru Știință (FES); — 20 de membri reprezentând mediul de afaceri și cel industrial sunt desemnați pe baza unei propuneri a Uniunii Confederațiilor Industriale și Patronale din Europa (UNICE); — cinci membri sunt desemnați de Comisie. Cei 45 de membri sunt numiți prin decizie unică, iar lista membrilor comitetului se publică de către Comisie în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. (2) Componența finală a comitetului reflectă diversitatea Europei. Ansamblul de criterii ce urmează a fi aplicate pe parcursul procedurii de numire este următorul: — excelența în cercetare sau/și în gestionarea cercetării; — experiența în activitățile de consiliere la nivel European sau internațional; — echilibrul între disciplinele științifice și tehnologice prin desemnarea persoanelor care au experiență academică și industrială specifică; — echilibrul geografic, ținându-se seama de extinderea UE și de statele asociate programelor cadru; — un echilibru corespunzător între sexe.

Articolul 4

Mandatul fiecărui membru al comitetului este de trei ani, cu posibilitatea unei singure reînnoiri. Membrii comitetului rămân în funcție până la adoptarea unei dispoziții pentru înlocuirea lor sau reînnoirea mandatului. Serviciile membrilor comitetului nu sunt remunerate. Cheltuielile de deplasare și diurna pentru întrunirile comitetului sau ale unui grup de lucru înființat în cadrul acestuia se suportă de către Comisie în conformitate cu reglementările administrative în vigoare. Sub rezerva unei aprobări prealabile, cheltuielile de deplasare și diurna aferente activității de pregătire a avizelor sau recomandărilor pot fi suportate, de asemenea, de către Comisie. Acestea includ întâlnirile organizate în afara orașului Bruxelles între membrii comitetului și experții externi.

Articolul 5

(1) Comitetul își alege un președinte și doi vicepreședinți, fiecare cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți. În plus, comitetul alege cinci dintre membri săi, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți care alcătuiesc biroul comitetului împreună cu președintele și vicepreședinții. Componența biroului trebuie să fie conformă criteriilor specificate în articolul 3 alineatul (2). Biroul organizează activitatea comitetului. În vederea pregătirii avizelor și recomandărilor comitetului, biroul poate solicita Comisiei efectuarea unor studii sau consultarea unor organizații externe. (2) Comisia acordă sprijin financiar și administrativ secretariatului comitetului, garantând independența deplină a acestuia. (3) Pentru a permite comitetului să își îndeplinească atribuțiile, biroul poate constitui grupuri de lucru formate din membri ai comitetului și, dacă este necesar, din persoane externe. Comitetul și grupurile de lucru pot invita experți să participe la lucrări. Experții participă doar la discuțiile referitoare la tema pentru care au fost invitați. Comisia suportă cheltuielile de deplasare și diurna experților. Comitetul este abilitat să organizeze ateliere de lucru sau conferințe. Sub rezerva unei aprobări prealabile, Comisia acoperă costurile aferente acestor evenimente. (4) Comisia asigură comitetului instrumente adecvate de comunicare și de difuzare a activităților și avizelor sale.

Articolul 6

Comitetul se întrunește în medie de trei ori pe an. De regulă, întrunirile se desfășoară la sediul Comisiei. Reprezentanții Comisiei participă la întrunirile comitetului și ale grupurilor sale de lucru, în afara cazului în care există o altă solicitare exprimată în mod oficial de către președintele comitetului.

Articolul 7

Comitetul stabilește propriul regulament de procedură.

Articolul 8

Fără a aduce atingere dispozițiilor din articolul 287 din Tratatul CE și din articolul 194 din Tratatul CEEA, membrii comitetului semnează o declarație prin care se angajează să nu divulge informațiile obținute ca urmare a activității pe care o desfășoară în comitet sau în grupurile de lucru, în cazul în care Comisia îi informează cu privire la confidențialitatea unui anumit aviz sau a unei anumite probleme. Membrii comitetului trebuie să evite discutarea unei teme care determină un conflict de interese. În acest scop, ei ar trebui să semneze o declarație prin care se obligă să informeze președintele în cazul în care apare pe agendă o temă de natură să dea naștere la un conflict de interese care le-ar afecta independența.

Articolul 9

Prin prezenta se abrogă Decizia 98/611/CE, Euratom a Comisiei de înființare a Forumului european pentru cercetare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.