Articolul 1
Scopul Scopul prezentului regulament este de a modifica principiile de bază ale SEC 95 privind impozitele și contribuțiile sociale pentru a asigura comparabilitatea și transparența între statele membre.
Regulament 2000/2516 · CELEX 32000R2516
Articolul 1
Scopul Scopul prezentului regulament este de a modifica principiile de bază ale SEC 95 privind impozitele și contribuțiile sociale pentru a asigura comparabilitatea și transparența între statele membre.
Articolul 2
Principii generale Impactul impozitelor și contribuțiilor sociale înregistrate în sistem asupra capacității și/sau necesității de finanțare a administrațiilor publice nu trebuie să includă sumele puțin probabil să fie încasate. În consecință, impactul impozitelor și contribuțiilor sociale înregistrate în sistem pe bază de acumulare asupra capacității și/sau necesității de finanțare a administrațiilor publice trebuie să fie echivalent, pe o perioadă de timp rezonabilă, cu sumele corespunzătoare efectiv încasate.
Articolul 3
Înregistrarea contabilă a impozitelor și contribuțiilor sociale Impozitele și contribuțiile sociale înregistrate în conturi pot proveni din două surse: sume justificate prin evaluări și declarații sau încasări în numerar. (a) Dacă sunt utilizate evaluări și declarații, sumele trebuie să fie ajustate prin un coeficient care să reflecte sumele evaluate și declarate, rămase neîncasate. O altă soluție poate consta din înregistrarea unui transfer de capital spre sectoarele relevante, echivalent cu ajustarea respectivă. În ceea ce privește sumele evaluate și declarate rămase neîncasate, coeficienții trebuie să fie estimați în baza experienței acumulate și a previziunilor curente. Aceștia trebuie să fie specifici diferitelor tipuri de impozite și contribuții sociale. Determinarea acestor coeficienți trebuie să fie specifică fiecărei țării, metoda fiind convenită în prealabil împreună cu Comisia (Eurostat). (b) Dacă sunt utilizate încasări în numerar, acestea trebuie să facă obiectul unei corelări în timp astfel încât suma în numerar să fie atribuită atunci când activitatea a fost efectuată pentru a genera obligativitatea fiscală (sau atunci când suma impozitului a fost determinată, în cazul impozitelor pe venit). Această ajustare poate fi bazată pe decalajul mediu de timp dintre activitatea respectivă (sau determinarea sumei impozitului) și încasarea în numerar a impozitului.
Articolul 4
Verificarea (1) Comisia (Eurostat) trebuie să verifice aplicarea de către statele membre a principiilor prevăzute în prezentul regulament. (2) Începând cu anul 2000, statele membre trebuie să pună la dispoziția Comisiei (Eurostat), înainte de sfârșitul fiecărui an, o descriere detailată a metodelor pe care intenționează să le utilizeze pentru diferitele categorii de impozite și contribuții sociale, pentru a aplica prezentul regulament. (3) Metodele aplicate și posibilele revizii trebuie să facă obiectul acordului dintre fiecare stat membru interesat și Comisie (Eurostat). (4) Comisia (Eurostat) trebuie să informeze CPS, CSMFBP și Comitetul PIB despre metodele și calcularea coeficienților menționați anterior.
Articolul 5
Aplicarea În termen de 6 luni de la adoptarea prezentului regulament, Comisia trebuie să introducă în textul anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2223/96, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 4 din regulamentul menționat, modificările necesare pentru aplicarea prezentului regulament.
Articolul 6
Procedura Comitetului Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2223/96 este înlocuit cu următorul text: „Articolul 4 (1) Comisia este asistată de Comitetul pentru programul statistic (denumit în continuare «Comitetul»). (2) Atunci când se face referire la prezentul articol, articolul 4 și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE se aplică luând în considerare dispozițiile articolului 8 din decizia menționată. Perioada de timp prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE trebuie să fie stabilită la 3 luni. (3) Comitetul adoptă propriul regulament de funcționare.”
Articolul 7
Intrarea în vigoare (1) Prezentul regulament intră în vigoare a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. (2) Statele membre pot solicita Comisiei o perioadă de tranziție de cel mult doi ani pentru ca sistemul lor de conturi să devină conform cu prezentul regulament.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.