Începe proba gratuită

Regulament 2000/2238 · CELEX 32000R2238

Regulamentul (CE) nr. 2238/2000 al Consiliului din 9 octombrie 2000 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 384/96 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene

Data act
09.10.2000
Intrare in vigoare
12.10.2000
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2000_257_R_0002_01
Status
Inactiv
dumping import legislație antidumping politică comercială comună țări terțe taxă antidumping

Articolul 1

La articolul 2, alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 se modifică după cum urmează: — litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) — În cazul anchetelor antidumping privind importurile din Federația Rusă, Republica Populară Chineză, Ucraina, Vietnam și Kazahstan, precum și din orice țară care nu are economie de piață și care este membră a OMC la data deschiderii anchetei, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c), că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a).”; — nota de subsol se înlocuiește cu următorul text: „(*) Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bielorusia, Georgia, Coreea de Nord, Kârgâzstan, Moldova, Mongolia, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.”

Articolul 2

Prezentul regulament se aplică tuturor anchetelor antidumping deschise după data intrării sale în vigoare. În cazul importurilor care provin din țări care nu au economie de piață și care devin membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) după intrarea în vigoare a prezentului regulament, acesta se aplică tuturor anchetelor antidumping privind produsele originare din aceste țări care au fost deschise după data aderării lor la OMC.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.