Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 800/1999 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text: „— când cantitățile exportate pentru fiecare declarație de export în parte sunt mai mici sau egale cu cantitățile stabilite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1291/2000;”. 2. Articolul 14 alineatul (2) se elimină. 3. La articolul 36, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Dispozițiile articolului 5 alineatul (7) nu se aplică în cazul produselor expediate care intră sub incidența prezentului articol. Cu toate acestea, statele membre pot lua măsurile necesare pentru a permite verificarea produselor.” 4. Articolul 37 se modifică după cum urmează: (a) primul paragraf de la alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „Pentru produsele încărcate în fiecare lună, în conformitate cu dispozițiile prezentului articol, se folosește ultima zi a lunii pentru a stabili rata restituirii care se aplică.”; (b) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) În cazul în care restituirea se stabilește licitație, licența trebuie să fie valabilă în ultima zi a lunii.”