Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială

Articolul 1

Domeniul de aplicare (1) Prezentul regulament se aplică în materie civilă sau comercială atunci când un act judiciar sau extrajudiciar trebuie să fie transmis dintr-un stat membru în altul pentru a fi notificat sau comunicat. (2) Prezentul regulament nu se aplică atunci când adresa destinatarului actului nu este cunoscută.

Articolul 2

Autorități de origine și autorități de destinație (1) Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, denumite în continuare „autorități de origine”, care au competența să transmită actele judiciare sau extrajudiciare ce urmează să fie notificate sau comunicate într-un alt stat membru. (2) Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, denumite în continuare „autorități de destinație”, care au competența să primească actele judiciare sau extrajudiciare provenind din alt stat membru. (3) Orice stat membru poate desemna fie o singură autoritate de origine și o singură autoritate de destinație, fie o singură autoritate care să îndeplinească ambele funcții. Statele federale, statele în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele în care există unități teritoriale autonome au libertatea de a desemna mai multe asemenea autorități. Desemnarea acestora este valabilă pe durata unei perioade de cinci ani și poate fi reînnoită la fiecare cinci ani. (4) Comisiei îi sunt comunicate de fiecare stat membru următoarele informații: (a) numele și adresele autorităților de destinație prevăzute la alineatele (2) și (3); (b) competența teritorială a acestora; (c) mijloacele de primire a actelor de care acestea dispun, precum și (d) limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularului tip din anexă. Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

Articolul 3

Autoritatea centrală Fiecare stat membru desemnează o autoritate centrală însărcinată să: (a) furnizeze informații autorităților de origine; (b) identifice soluții în cazul dificultăților care pot să apară cu ocazia transmiterii actelor în scopul notificării sau comunicării; (c) înainteze, în cazuri excepționale, la cererea unei autorități de origine, o cerere de notificare sau comunicare către autoritatea competentă de destinație. Statele federale, statele în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele în care există unități teritoriale autonome au libertatea de a desemna mai multe autorități centrale. CAPITOLUL II ACTE JUDICIARE Secțiunea 1 Transmiterea și notificarea sau comunicarea actelor judiciare

Articolul 4

Transmiterea actelor (1) Actele judiciare sunt transmise direct și în termenul cel mai scurt între autoritățile desemnate în conformitate cu articolul 2. (2) Transmiterea actelor, cererilor, confirmărilor, confirmărilor de primire, certificatelor și a oricăror alte documente între autoritățile de origine și cele de destinație se poate face prin orice mijloace corespunzătoare, cu condiția ca actul primit să aibă un conținut conform și fidel cu cel al actului înaintat și ca toate informațiile conținute de acesta să poată fi citite cu ușurință. (3) Actul care urmează să fie transmis trebuie să fie însoțit de o cerere făcută prin formularul tip din anexă. Formularul se completează în limba oficială a statului membru căruia i se adresează această cerere sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau una din limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă notificarea sau comunicarea ori într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă. Fiecare stat membru indică limba sau limbile oficiale ale Uniunii Europene, altele decât propria limbă, în care acesta acceptă să fie completat formularul. (4) Actele și toate documentele transmise sunt scutite de legalizare, precum și de orice altă formalitate echivalentă. (5) În cazul în care autoritatea de origine dorește să i se returneze un exemplar al actului, însoțit de certificatul prevăzut la articolul 10, aceasta expediază actul de notificat sau comunicat în dublu exemplar.

Articolul 5

Traducerea actelor (1) Solicitantul este informat de către autoritatea de origine căreia acesta îi înaintează actul în vederea transmiterii că destinatarul poate refuza să-l accepte, dacă nu este redactat într-una din limbile prevăzute la articolul 8. (2) Solicitantul suportă toate cheltuielile pentru traducere efectuate înainte de transmiterea actului, fără a aduce atingere unei eventuale decizii adoptate ulterior de instanță sau de autoritatea competentă cu privire la sarcina suportării acestor cheltuieli.

Articolul 6

Primirea actelor de către autoritatea de destinație (1) La primirea actului, autoritatea de destinație expediază autorității de origine o confirmare de primire, în cel mai scurt termen și, în orice caz, în termen de șapte zile de la primire, prin cel mai rapid mijloc de transmitere, utilizând formularul standardizat care figurează în anexă. (2) În cazul în care, pe baza informațiilor sau actelor transmise, nu poate fi dat curs cererii de notificare sau comunicare, autoritatea de destinație contactează prin cele mai rapide mijloace autoritatea de origine în vederea obținerii informațiilor sau actelor lipsă. (3) Dacă cererea de notificare sau de comunicare este, în mod evident, în afara domeniului de aplicare al prezentului regulament sau dacă neîndeplinirea condițiilor de formă impuse face imposibilă notificarea sau comunicarea, cererea și actele transmise sunt returnate, imediat după primire, autorității de origine, împreună cu avizul de retur al cărui formular standardizat figurează în anexă. (4) Autoritatea de destinație care primește un act pentru notificarea sau comunicarea căruia nu are competență teritorială transmite acest act, precum și cererea, autorității de destinație care are competență teritorială în același stat membru, dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) și informează în mod corespunzător autoritatea de origine, utilizând formularul standardizat care figurează în anexă. Autoritatea de destinație care are competență teritorială informează autoritatea de origine cu privire la primirea actului, în conformitate cu dispozițiile alineatului (1).

Articolul 7

Notificarea sau comunicarea actelor (1) Autoritatea de destinație notifică sau comunică ori dispune notificarea sau comunicarea actului, fie în conformitate cu legislația din statul membru de destinație, fie în conformitate cu forma particulară cerută de autoritatea de origine, dacă o astfel de metodă nu este incompatibilă cu legislația din statul membru în cauză. (2) Toate formalitățile necesare pentru notificarea sau comunicarea actului se realizează în cel mai scurt termen. În orice caz, dacă notificarea sau comunicarea nu poate fi efectuată în termen de o lună de la primire, autoritatea de destinație informează autoritatea de origine prin intermediul certificatului al cărui formular standardizat figurează în anexă, care este completat în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (2). Termenul se calculează în conformitate cu legislația din statul membru de destinație.

Articolul 8

Refuzul primirii unui act (1) Autoritatea de destinație informează destinatarul că poate să refuze să primească actul de notificat sau de comunicat dacă acesta este întocmit într-o altă limbă decât una din următoarele: (a) limba oficială a statului membru de destinație sau, dacă există mai multe limbi oficiale în acest stat, limba oficială sau una din limbile oficiale din locul unde urmează să fie efectuată notificarea sau comunicarea ori (b) o limbă din statul membru de origine pe care destinatarul o înțelege. (2) Atunci când autoritatea de destinație este informată că destinatarul refuză să accepte actul în conformitate cu alineatul (1), aceasta informează imediat autoritatea de origine prin intermediul certificatului menționat la articolul 10 și returnează cererea și documentele a căror traducere este solicitată.

Articolul 9

Data notificării sau comunicării (1) Fără a aduce atingere articolului 8, data notificării sau comunicării unui document în temeiul articolului 7 este data la care acesta este notificat sau comunicat în conformitate cu legislația din statul membru de destinație. (2) Cu toate acestea, dacă actul trebuie notificat sau comunicat într-un termen determinat în cadrul unei proceduri care va fi inițiată sau este pendinte în statul membru de origine, data care se ia în considerare în ceea ce-l privește pe solicitant este stabilită în conformitate cu legislația din statul membru de origine. (3) Din motive întemeiate, un stat membru poate să facă derogare de la dispozițiile alineatelor (1) și (2) pentru o perioadă de tranziție de cinci ani. Acesta poate reînnoi această perioadă de tranziție la fiecare cinci ani pentru considerente care țin de sistemul său juridic. Comisiei îi sunt comunicate de către acesta conținutul unei asemenea derogări și împrejurările specifice ale cazului.

Articolul 10

Certificarea notificării sau comunicării și copia actului notificat sau comunicat (1) Atunci când formalitățile de notificare sau comunicare a actului au fost îndeplinite, se redactează un certificat care atestă acest lucru utilizând formularul standardizat care figurează în anexă și se expediază autorității de origine împreună cu o copie a actului notificat sau comunicat, în cazul în care se aplică articolul 4 alineatul (5). (2) Certificatul este redactat în limba oficială sau într-una din limbile oficiale din statul membru de origine sau într-o altă limbă pe care statul membru de origine a indicat că o poate accepta. Fiecare stat membru indică limba sau limbile oficiale din Uniunea Europeană, altele decât cea sau cele proprii, în care acesta acceptă să fie completat formularul.

Articolul 11

Cheltuielile de notificare sau comunicare (1) Notificarea sau comunicarea actelor judiciare provenind dintr-un alt stat membru nu poate să determine plata sau rambursarea taxelor sau cheltuielilor ocazionate de serviciile oferite în acest sens de statul membru de destinație. (2) Solicitantul este obligat să achite sau să ramburseze cheltuielile ocazionate de: (a) intervenția unui funcționar public sau a unei persoane competente în conformitate cu legislația din statul membru de destinație; (b) utilizarea unei anumite metode de notificare sau comunicare. Secțiunea 2 Alte mijloace de transmitere și de notificare sau comunicare a actelor judiciare

Articolul 12

Transmiterea prin intermediul canalelor consulare sau diplomatice Fiecare stat membru este liber, în cazuri excepționale, să utilizeze canale consulare sau diplomatice pentru transmiterea actelor judiciare, în scopul notificării sau comunicării lor, către autoritățile dintr-un alt stat membru desemnate în acest scop în temeiul articolului 2 sau 3.

Articolul 13

Notificarea sau comunicarea de către agenții diplomatici sau consulari (1) Fiecare stat membru este liber să procedeze la notificarea sau comunicarea actelor judiciare persoanelor care au reședința într-un alt stat membru, fără nici o constrângere, în mod direct prin agenții săi diplomatici sau consulari. (2) Orice stat membru își poate face cunoscută opoziția față de utilizarea acestei posibilități de notificare sau comunicare a actelor judiciare pe teritoriul său, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), cu excepția cazului în care actul trebuie comunicat sau notificat unui resortisant al statului membru de origine.

Articolul 14

Notificarea sau comunicarea prin poștă (1) Fiecare stat membru este liber să efectueze notificarea sau comunicarea actelor judiciare direct prin poștă persoanelor având reședința într-un alt stat membru. (2) Orice stat membru poate să precizeze, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), condițiile în care acceptă notificarea sau comunicarea actelor judiciare prin poștă.

Articolul 15

Cerere directă de notificare sau comunicare (1) Prezentul regulament nu aduce atingere libertății oricărei persoane interesate într-o procedură judiciară să obțină notificarea sau comunicarea actelor judiciare direct prin intermediul funcționarilor publici, autorităților sau altor persoane competente din statul membru de destinație. (2) În conformitate cu articolul 23 alineatul (1), orice stat membru își poate face cunoscută opoziția față de notificarea sau comunicarea actelor judiciare pe teritoriul său în temeiul alineatului (1). CAPITOLUL III ACTE EXTRAJUDICIARE

Articolul 16

Transmitere Actele extrajudiciare pot fi transmise în vederea notificării sau comunicării într-un alt stat membru în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament. CAPITOLUL IV DISPOZIȚII FINALE

Articolul 17

Norme de aplicare Măsurile ce se impun pentru aplicarea prezentului regulament, referitoare la chestiunile menționate mai jos se adoptă în conformitate cu procedura consultativă prevăzută la articolul 18 alineatul (2): (a) elaborarea și actualizarea anuală a unui manual care să conțină informațiile furnizate de statele membre în conformitate cu articolul 2 alineatul (4); (b) alcătuirea unui repertoar, în limbile oficiale ale Uniunii Europene, al actelor ce pot fi notificate sau comunicate în temeiul prezentului regulament; (c) actualizarea sau efectuarea unor modificări de ordin tehnic în cadrul formularului standardizat prevăzut în anexă.

Articolul 18

Comitet (1) Comisia este asistată de un comitet. (2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat se aplică articolele 3 și 7 din Decizia 1999/468/CE. (3) Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 19

Neprezentarea pârâtului la audiere (1) Atunci când o cerere introductivă de instanță sau un act echivalent a trebuit să fie transmis într-un alt stat membru în vederea notificării sau comunicării în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și când pârâtul nu s-a înfățișat la audiere, pronunțarea hotărârii se suspendă până când se stabilește dacă: (a) actul a fost notificat sau comunicat conform formelor prevăzute de legislația statului membru de destinație pentru notificarea sau comunicarea actelor întocmite în acest stat și care sunt destinate persoanelor care se află pe teritoriul său; (b) actul a fost în fapt remis pârâtului sau la reședința acestuia în alt mod prevăzut prin prezentul regulament; precum și dacă, în fiecare din aceste situații, fie notificarea sau comunicarea, fie remiterea au avut loc în timp util pentru ca pârâtul să-și poată pregăti apărarea. (2) Fiecare stat membru are libertatea de a face cunoscut, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), faptul că judecătorii săi, contrar dispozițiilor alineatului (1), se pot pronunța, chiar dacă nu s-a primit nici un certificat de constatare fie a notificării sau comunicării, fie a remiterii, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) actul a fost transmis în unul din modurile prevăzute prin prezentul regulament; (b) de la data transmiterii actului s-a scurs un termen de cel puțin șase luni, stabilit de judecător în fiecare caz în parte; (c) nu a putut fi obținut nici un certificat, în pofida tuturor demersurilor autorităților sau autorităților competente ale statului membru destinatar în sensul obținerii acestuia. (3) Alineatele (1) și (2) nu se opun ca, în cazuri urgente, judecătorul să dispună orice măsură provizorie sau de conservare. (4) Atunci când o cerere introductivă de instanță sau un act echivalent trebuie transmise în alt stat membru în scopul notificării sau comunicării, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, și împotriva pârâtului care nu s-a prezentat la audiere a fost pronunțată o hotărâre, judecătorul are libertatea de a exonera pârâtul de decăderea din termenul pentru formularea unei căi de atac dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) pârâtul, fără să fie în culpă, nu a luat cunoștință de actul respectiv în timp util pentru a se apăra sau nu a luat cunoștință de hotărâre în timp util pentru a exercita o cale de atac; (b) motivele pârâtului nu par, la prima vedere, a fi neîntemeiate. Cererea pentru exonerarea de decădere din termen trebuie formulată într-un termen rezonabil de la data la care pârâtul a luat cunoștință de hotărâre. Fiecare stat membru are libertatea de a preciza, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), faptul că această cerere este inadmisibilă dacă nu este formulată în termenul indicat, acest termen neputând fi, cu toate acestea, mai scurt de un an calculat de la data pronunțării hotărârii. (5) Alineatul (4) nu se aplică în cazul hotărârilor privind statutul sau capacitatea persoanelor.

Articolul 20

Relația cu acordurile sau înțelegerile la care statele membre sunt parte (1) În materiile aflate sub incidența domeniului său de aplicare, prezentul regulament are întâietate asupra dispozițiilor conținute în acordurile sau înțelegerile bilaterale sau multilaterale încheiate între statele membre, în special articolul IV din Protocolul la Convenția de la Bruxelles din 1968 și Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965. (2) Prezentul regulament nu se opune menținerii sau încheierii de către statele membre a unor acorduri sau înțelegeri care urmăresc accelerarea sau simplificarea transmiterii actelor, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu dispozițiile prezentului regulament. (3) Statele membre transmit Comisiei: (a) o copie a acordurilor sau înțelegerilor menționate la alineatul (2) încheiate între statele membre, precum și proiectele de acorduri sau înțelegeri pe care acestea intenționează să le adopte; (b) orice denunțare sau modificare a acestor acorduri sau înțelegeri.

Articolul 21

Asistență judiciară Prezentul regulament nu aduce atingere, în raporturile între statele membre care sunt parte la aceste convenții, aplicării articolului 23 din Convenția din 17 iulie 1905 privind procedura civilă, articolului 24 din Convenția din 1 martie 1954 privind procedura civilă și articolului 13 din Convenția din 25 octombrie 1980 care urmărește să faciliteze accesul internațional la justiție.

Articolul 22

Protecția informațiilor transmise (1) Informațiile, în special datele personale, transmise în temeiul prezentului regulament nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care au fost transmise. (2) Autoritățile de destinație asigură confidențialitatea acestor informații, în conformitate cu legislația lor internă. (3) Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere dispozițiilor interne în temeiul cărora persoanele în cauză au dreptul să fie informate cu privire la utilizarea informațiilor transmise în baza prezentului regulament. (4) Prezentul regulament nu aduce atingere Directivelor 95/46/CE și 97/66/CE.

Articolul 23

Comunicare și publicare (1) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre informațiile menționate la articolele 2, 3, 4, 9, 10, 13, 14, 15, la articolul 17 litera (a) și la articolul 19. (2) Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene informațiile menționate la alineatul (1).

Articolul 24

Revizuire Cel târziu la 1 iunie 2004 și ulterior la fiecare cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social un raport cu privire la aplicarea prezentului regulament, acordând o deosebită atenție eficienței autorităților desemnate în conformitate cu articolul 2, precum și aplicării articolului 3 litera (c) și articolului 9. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri pentru adaptarea prezentului regulament în funcție de evoluția sistemelor de notificare.

Articolul 25

Intrare în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare la 31 mai 2001.