Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (2) se adaugă litera (n): „(n) pulpă dezosată de curcan: pulpă dezosată superioară și/sau inferioară de curcan, adică fără femur, tibie sau peroneu, întreagă, tăiată cuburi sau fâșii.” 2. Articolul 14a se modifică după cum urmează: — la alineatul (3) primul paragraf, „patru” se înlocuiește cu „opt”; — alineatul (13) se înlocuiește cu următorul text: „(13) Statele membre adoptă măsurile practice pentru controalele prevăzute la prezentul articol, la toate nivelurile de comercializare, inclusiv controalele importurilor din țările terțe desfășurate în momentul vămuirii în conformitate cu anexele V și VI. Acestea informează celelalte state membre și Comisia cu privire la măsurile respective înainte de 1 septembrie 2000. Orice modificări aduse acestor măsuri se comunică imediat celorlalte state membre și Comisiei.” 3. Se inserează următorul articol 14b: „Articolul 14b (1) Bucățile de carne de pasăre proaspete, congelate sau congelate rapid pot fi comercializate în cadrul Comunității numai în cazul în care conținutul de apă nu depășește valorile care nu pot fi evitate din punct de vedere tehnic determinate prin metoda de analiză descrisă în anexa VIa (metoda chimică): (a) file din piept de pui cu sau fără claviculă, fără piele; (b) piept de pui, cu piele; (c) pulpe superioare de pui, pulpe inferioare de pui, pulpe de pui, pulpe de pui cu spate, sferturi posterioare, cu piele; (d) file din piept de curcan, fără piele; (e) piept de curcan, cu piele; (f) pulpe superioare de curcan, pulpe inferioare de curcan, pulpe de curcan, cu piele; (g) pulpe de curcan dezosate, fără piele. (2) Autoritățile competente desemnate de către fiecare stat membru se asigură că toate abatoarele și unitățile de tranșare, independente sau nu, adoptă măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a alineatului (1) și în special că: — în conformitate cu articolul 14a alineatul (3), în abatoare și halele de tranșare se efectuează controale regulate ale cantităților de apă absorbite, inclusiv pentru carcasele de pui și curcan destinate producerii bucăților proaspete, congelate sau congelate rapid prevăzute la alineatul (1). Aceste controale se efectuează cel puțin o dată la 8 ore (în cadrul programului de lucru). Valorile limită prevăzute în anexa VII(9) se aplică si carcaselor de curcan; — rezultatele controalelor se înregistrează și se păstrează timp de un an; — fiecare lot este marcat în așa fel încât să poată fi identificată data fabricării; marca lotului respectiv trebuie să apară în evidența producției. (3) Conform anexei VIa, cel puțin o dată la trei luni se efectuează controale ale conținutului de apă în cazul bucăților congelate sau congelate rapid prevăzute la alineatul (1), prin prelevare în mod aleatoriu de mostre de la diferite bucăți de carne de pasăre din fiecare unitate de tranșare unde se produc astfel de bucăți. Aceste controale nu se efectuează pentru bucățile de carne de pasăre destinate exclusiv exportului iar autoritatea competentă primește dovada acestui fapt. După efectuarea timp de un an de controale satisfăcătoare într-o anumită unitate de tranșare, frecvența testelor poate fi redusă la un control la șase luni. În cazul în care nu se îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa VIa se reiau controalele o dată la trei luni pentru o perioadă de cel puțin doi ani înainte ca reducerea frecvenței acestora să poată fi aplicată din nou. (4) La articolul 14a alineatele (5)-(13) se aplică mutatis mutandis pentru bucățile de carne de pasăre prevăzute la articolul 1.” 4. La anexa IV se adaugă următoarele dispoziții cu privire la vârsta minimă de sacrificare: — la litera (b) „creștere în interior - sistem extensiv”: — „gâște tinere (pui de gâscă): 60 de zile sau mai mult,” — la litera (d) „creștere în sistem tradițional a păsărilor în aer liber”: — „60 de zile pentru gâștele tinere și puii de gâscă”. 5. Anexa la prezentul regulament se inserează ca anexa VIa. 6. Anexa VII se modifică după cum urmează: — punctul 1 se înlocuiește cu următorul text: „1. Cel puțin o dată la opt ore în timpul programului de lucru: — se aleg la întâmplare 25 de carcase de pe linia de eviscerare, imediat după înlăturarea organelor comestibile și a grăsimilor și înainte de spălare;” — se inserează următorul punct 8a: „8a. În locul cântăririi manuale, în conformitate cu punctele 1-8, se folosesc linii automate de cântărire pentru stabilirea procentului de absorbție a apei pentru același număr de carcase și în conformitate cu aceleași principii, cu condiția ca linia automată de cântărire să fie aprobată în prealabil în acest scop de către autoritatea competentă.” 7. În anexa VIII se modifică adresele laboratoarelor de referință după cum urmează: LABORATORUL DE REFERINȚĂ COMUNITAR: ID/Lelystad Postbus 65 Edelhertweg 15 8200 AB Lelystad The Netherlands BELGIA Faculteit Diergeneeskunde Vakgroep „Diergeneeskundig toezicht op eetwaren” Universiteit Gent Salisburylaan 133 B-9820 Merelbeke GRECIA Ministry of Agriculture Veterinary Laboratory of Patra 15, Notara Street GR-264 42 Patra ITALIA Ispettorato Centrale Repressione Frodi Via Jacopo Cavedone n.29 I-41100 Modena ȚĂRILE DE JOS ID/Lelystad Postbus 65 Edelhertweg 15 8200 AB Lelystad REGATUL UNIT CSL Food Science Laboratory Sand Hutton York Y04 1LZ United Kingdom AUSTRIA Bundesamt und Forschungszentrum für Landwirtschaft Spargelfeldstr. 191 A-1220 Wien