Articolul 1
În scopul aplicării articolului 9 alineatul (6), primul paragraf din Directiva 70/457/CEE și al articolului 10 alineatul (6), primul paragraf din Directiva 70/458/CEE, prezentul regulament stabilește reguli detaliate de aplicare a anumitor criterii prevăzute la articolul 63 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 privind eligibilitatea denumirilor varietăților.
Articolul 2
(1) În cazul unei mărci înregistrate sub forma unui drept anterior al unei părți terțe, folosirea denumirii unei varietăți pe teritoriul Comunității se consideră a fi exclusă de către notificarea autorității competente în vederea aprobării denumirii varietății unei mărci, care a fost înregistrată într-unul sau mai multe state membre sau la nivel comunitar, înainte de aprobarea denumirii varietății și care este identică sau similară cu denumirea varietății și este înregistrată pentru produse identice sau similare cu varietatea vegetală în cauză.
(2) În cazul unui drept anterior al solicitantului privind întreaga sau o parte din denumirea propusă, articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 se aplică mutatis mutandis.
Articolul 3
(1) O denumire de varietate se consideră dificil de recunoscut sau reprodus de către utilizatorii săi în următoarele cazuri:
(a) când se prezintă sub forma unui „nume fantezist”: (i) este alcătuită dintr-o singură literă; (ii) este alcătuită sau conține ca entitate separată o serie de litere care formează un cuvânt care nu se poate pronunța, cu excepția cazului când această serie este o abreviere consacrată; (iii) conține un număr, exceptând cazul în care acesta face parte integrantă din nume sau când acesta indică că varietatea este sau va face parte dintr-o serie numerotată de varietăți biologic înrudite; (iv) este alcătuită din mai mult de trei entități; totuși, în cazul articolului 63 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2100/94, mai mult de trei entități nu constituie un impediment; (v) este alcătuită dintr-un cuvânt foarte lung sau conține un astfel de cuvânt; (vi) conține o cratimă, un spațiu, altul decât cel care separă entitățile din care este alcătuită, un alt tip de semn, un amestec de majuscule și minuscule în interiorul entităților, un indice superior sau unul inferior, un simbol sau un desen;
(b) când se prezintă sub forma unui „cod”: (i) este alcătuită doar dintr-unul sau mai multe numere, cu excepția cazului în care este vorba despre o linie încrucișată sau despre tipuri de varietăți similare; (ii) este alcătuită dintr-o singură literă; (iii) conține mai mult de 10 litere sau litere și numere; (iv) conține mai mult de patru grupuri diferite, formate dintr-o literă sau mai multe litere și dintr-un număr sau mai multe numere; (v) conține o cratimă, un spațiu, altul decât cel care o separă de un cuvânt care se poate pronunța, un alt tip de semn, un indice superior sau inferior, un simbol sau desen.
(2) La prezentarea propunerii pentru denumirea varietății, solicitantul trebuie să indice dacă denumirea propusă va fi prezentată sub forma unui „nume fantezist” sau a unui „cod”.
(3) Dacă solicitantul nu face nici o declarație cu privire la forma denumirii propuse, aceasta va fi considerată ca fiind un „nume fantezist”.
Articolul 4
Când se evaluează dacă o denumire este identică cu cea a altei varietăți sau dacă există riscul de a fi confundată cu aceasta, se aplică următoarele dispoziții:
(a) prin „poate fi confundată cu” se înțelege în special o denumire de varietate care diferă doar printr-o literă, o cifră sau unul sau mai multe accente de denumirea unui soi înrudit, oficial acceptată a fi comercializată în cadrul Comunității, spațiului economic european sau în cadrul unei părți care a încheiat un contract cu UPOV, sau este subiectul unui drept de denumire a unei varietăți în cadrul teritoriilor menționate anterior; totuși, prezenta decizie nu se aplică în cazul unei diferențe de o singură literă într-o abreviere consacrată care constituie o entitate separată de cea a denumirii varietății. Fără a aduce atingere prevederilor articolului 6, prezenta dispoziție nu se aplică în cazul denumirii unei varietăți care se prezintă sub forma unui cod, dacă denumirea varietății de referință este de asemenea sub forma unui cod;
(b) prin „soiuri înrudite” se înțelege un soi care aparține aceleiași clase ca și cea enumerată în anexă sau, dacă nu este cazul, aceluiași gen botanic;
(c) prin „varietate care nu mai există” se înțelege o varietate care nu mai este comercializată;
(d) prin „registru oficial al varietăților de plante” se înțelege catalogul comun al varietăților soiurilor de plante agricole sau speciilor de legume sau orice alt registru alcătuit și păstrat de către Biroul comunitar al varietăților de plante sau de către un organism oficial al statelor membre ale Comunității, al spațiului economic european sau al unei părți care a încheiat un contract cu UPOV;
(e) prin „varietate a cărei denumire nu a dobândit o semnificație specială” se înțelege o varietate a cărei denumire, într-o anumită perioadă, a fost înscrisă într-un registru oficial al varietăților de plante și astfel a dobândit o semnificație specială, dar a pierdut această caracteristică la expirarea unei perioade de zece ani după ștergerea din registru.
Articolul 5
Denumirile, care sunt utilizate în mod curent pentru comercializarea bunurilor sau cele care nu trebuie să fie utilizate în virtutea altor dispoziții, se aplică în special:
(a) denumirilor de monede sau altor termeni asociați cu greutăți și măsuri;
(b) termenilor care fac azi parte din limbajul cotidian în întreaga Comunitate sau într-o parte din Comunitate și a căror aprobare ca denumire de varietate ar împiedica utilizarea lor de către alte persoane în momentul comercializării materialului de reproducere sau de înmulțire al altor varietăți;
(c) expresiilor care nu se folosesc, conform legislației, în altele scopuri decât cele prevăzute de respectiva legislație.
Articolul 6
O denumire de varietate poate să inducă în eroare sau să producă confuzie dacă:
(a) creează falsa impresie că varietatea posedă caracteristici speciale sau o valoare specială;
(b) creează falsa impresie că varietatea este înrudită sau derivă dintr-o altă varietate specifică;
(c) se referă la o caracteristică sau valoare specifică într-o manieră care creează falsa impresie că numai acea varietate le posedă, când de fapt alte varietăți ale aceleiași specii pot să posede aceleași caracteristici sau aceeași valoare;
(d) sugerează, pe baza asemănării sale cu o marcă binecunoscută, alta decât o marcă înregistrată sau denumire de varietate, că este vorba de o altă varietate sau dă impresia greșită privind identitatea solicitantului, responsabil cu păstrarea varietății, sau a amelioratorului;
(e) conține sau este alcătuită din termenii următori: (i) comparative sau superlative; (ii) numele speciei sau un element din genul sau specia regnului vegetal; (iii) numele comun al unui gen sau specii ale regnului vegetal din cadrul grupului, fie din specia de plante agricole sau din specia de plante de legume cărora le aparține varietatea; (iv) numele unei persoane fizice sau juridice sau o trimitere, dând astfel falsa impresie privind identitatea solicitantului, responsabil cu păstrarea varietății, sau a amelioratorului.
Articolul 7
Denumirile vegetale care au fost acceptate sub formă de cod sunt în mod clar indicate ca atare în catalogul oficial al statelor membre pentru varietățile de plante oficial recunoscute sau în catalogul comun, prin următoarea notă explicativă: „denumire de varietate aprobată sub formă de cod”.
Articolul 8
(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
(2) Nu se aplică denumirilor varietăților care au fost propuse de către solicitant autorității competente pentru aprobare, înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.