Articolul 1
Prezenta directivă se aplică produselor din cacao și din ciocolată destinate consumului uman, conform anexei I.
Directiva 2000/36 · CELEX 32000L0036
Articolul 1
Prezenta directivă se aplică produselor din cacao și din ciocolată destinate consumului uman, conform anexei I.
Articolul 2
(1) Grăsimile vegetale, altele decât untul de cacao, conform anexei II, pot fi adăugate la produsele din ciocolată prevăzute la anexa I litera A punctele 3, 4, 5, 6, 8 și 9. Această adăugare nu poate depăși 5 % din produsul finit, după ce s-au scăzut din greutatea totală toate celelalte materiale comestibile folosite în conformitate cu anexa I litera B, fără să se fi redus conținutul minim de unt de cacao sau conținutul total uscat de cacao. (2) Produsele din ciocolată care, potrivit alineatului (1), conțin grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, pot fi comercializate în toate statele membre, cu condiția ca etichetarea lor, conform articolului 3, să fie completată cu mențiunea următoare, prezentată într-un mod clar și lizibil: „conține și alte grăsimi vegetale pe lângă untul de cacao”. Această mențiune trebuie să fie în aceeași zonă de vizibilitate cu lista de ingrediente, separată clar de acea listă, cu litere cel puțin la fel de mari și îngroșate, alături de denumirea de vânzare; în ciuda acestei cerințe, denumirea de vânzare poate apărea și în altă poziție. (3) Orice modificare la anexa II trebuie făcută în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 95 din tratat. (4) Până la 3 februarie 2006, în conformitate cu articolul 95 din tratat, dacă este necesar și ținând seama de rezultatele unui studiu adecvat asupra impactului prezentei directive asupra economiilor acelor țări care produc cacao și grăsimi vegetale, altele decât untul de cacao, Comisia prezintă o propunere pentru modificarea listei din anexa II.
Articolul 3
Directiva 79/112/CEE se aplică produselor prevăzute la anexa I, în următoarele condiții: 1. Denumirile de vânzare menționate la anexa I trebuie să se aplice numai produselor menționate în anexă și trebuie să fie folosite la comercializarea lor pentru a le desemna. Cu toate acestea, aceste denumiri de vânzare pot fi utilizate în mod complementar și în conformitate cu prevederile sau normele vamale aplicabile în statele membre în care produsele sunt vândute consumatorului final, și pentru a desemna alte produse care nu pot fi confundate cu cele prevăzute la anexa I. 2. În cazul în care produsele prevăzute la anexa I litera A punctele 3, 4, 5, 6, 7 și 10 sunt vândute asortate, denumirile de vânzare pot fi înlocuite prin „ciocolată asortată” sau „ciocolată asortată umplută” sau alte asemenea denumiri. În acest caz, se poate folosi o singură listă a ingredientelor pentru toate produsele asortate. 3. Etichetarea produselor din cacao și din ciocolată conform anexei I litera A punctul 2 litera (c), punctul 2 litera (d), punctele 3, 4, 5, 8 și 9 trebuie să indice conținutul de cacao în substanță uscată prin includerea cuvintelor: „cacao: minimum … %”. 4. Pentru produsele prevăzute în anexa I litera A punctul 2 litera (b) și punctul 2 litera (d) (a doua parte a tezei), etichetarea trebuie să indice conținutul de unt de cacao. 5. Denumirile de vânzare „ciocolată”, „ciocolată cu lapte” și „cuvertură de ciocolată” prevăzute în anexa I pot fi completate cu informații sau descrieri referitoare la criteriile de calitate care prevăd că produsul conține: — în cazul ciocolatei, minimum 43 % din totalul de cacao în substanță solidă uscată, inclusiv minimum 26 % unt de cacao; — în cazul ciocolatei cu lapte, minimum 30 % din totalul de cacao solidă uscată și minimum 18 % lapte în substanță solidă uscată obținut prin deshidratarea parțială sau totală a laptelui integral, lapte semi sau total smântânit, frișcă, sau din frișcă parțial sau total deshidratată, grăsime de lapte sau unt, inclusiv minimum 4,5 % grăsime din lapte; — în cazul cuverturii de ciocolată, minimum 16 % cacao uscată degresată solidă.
Articolul 4
Pentru produsele menționate la anexa I, statele membre nu adoptă dispoziții de drept intern care nu sunt prevăzute de prezenta directivă.
Articolul 5
(1) Măsurile necesare de punere în aplicare a prezentei directive privind aspectele la care se face referire în continuare, trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 6 alineatul (2): — adaptarea dispozițiilor prezentei directive la dispozițiile generale comunitare aplicabile produselor alimentare; — adaptarea prevederilor din anexa I litera B punctul 2, literele C și D la progresul tehnic. (2) Până la 3 august 2003, fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (3), Parlamentul European și Consiliul trebuie să reexamineze, la propunerea Comisiei, conținutul alineatului (1) a doua liniuță din prezentul articol, în vederea posibilei extinderi a procedurii de adaptare la progresul tehnic și științific.
Articolul 6
(1) Comisia trebuie să fie sprijinită de Comitetul permanent pentru produsele alimentare, instituit prin Decizia 69/414/CEE a Consiliului (7), denumit în continuare „comitet”. (2) În cazul în care se face trimitere la prezentul aliniat, se aplică dispozițiile articolelor 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere prevederile articolului 8 din prezenta directivă. Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni. (3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 7
Directiva 73/241/CEE a Consiliului se abrogă de la 3 august 2003. Trimiterile la directiva abrogată trebuie înțelese ca trimiteri la prezenta directivă.
Articolul 8
(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 3 august 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. (2) Aceste măsuri trebuie aplicate astfel încât: — să autorizeze comercializarea produselor prevăzute la anexa I în cazul în care acestea se conformează cu definițiile și normele prevăzute de prezenta directivă, cu efect din 3 august 2003; — să interzică comercializarea produselor care nu se conformează prezentei directive, cu efect din 3 august 2003. Cu toate acestea, comercializarea produselor neconforme cu prezenta directivă, dar etichetate înainte de 3 august 2003 în conformitate cu Directiva 73/241/CEE a Consiliului, este permisă până la epuizarea stocurilor. (3) Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 9
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 10
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre pagina publică principală. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.