Articolul 1
Dosarele următoare îndeplinesc, în principiu, cerințele privind datele și informațiile prevăzute la anexa II și, pentru cel puțin un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, în anexa III la directivă, ținând seama de utilizările propuse: 1. Dosarul pe care Bayer Plc l-a transmis Comisiei și statelor membre în vederea înscrierii tiaclopridului ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE și care a fost înaintat Comitetului permanent fitosanitar la 20 iulie 1999. 2. Dosarul pe care SKW Trostberg AG l-a transmis Comisiei și statelor membre în vederea înscrierii forclorfenuronului ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE și care a fost înaintat Comitetului permanent fitosanitar la 20 iulie 1999. 3. Dosarul pe care Novartis Crop Protection AG l-a transmis Comisiei și statelor membre în vederea înscrierii tiametoxamului ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE și care a fost înaintat Comitetului permanent fitosanitar la 20 iulie 1999.