Articolul 1
Obligația de a coopera cu oficiul
Secretarul general, serviciile și orice conducător, funcționar sau angajat al (instituției, organismului, oficiului sau agenției) trebuie să coopereze pe deplin cu agenții oficiului și să le acorde asistența necesară investigației. În acest scop, aceștia furnizează agenților oficiului toate informațiile și explicațiile necesare.
Fără să aducă atingere dispozițiilor relevante din tratatele de instituire a Comunităților Europene și, în special, ale Protocolului privind privilegiile și imunitățile, sau din textele adoptate pentru punerea lor în aplicare, membrii cooperează pe deplin cu oficiul.
Articolul 2
Obligația de a furniza informații
Orice funcționar sau angajat al (instituției, organismului, oficiului sau agenției) care are cunoștință de dovezi care conduc la prezumția existenței unor posibile cazuri de fraudă, corupție sau orice altă activitate ilegală care prejudiciază interesele Comunităților sau de situații grave, legate de desfășurarea sarcinilor profesionale care ar putea constitui încălcări ale obligațiilor funcționarilor sau agenților Comunităților și ar putea conduce la proceduri disciplinare sau, dacă este cazul, la proceduri penale sau de o încălcare a obligațiilor similare ale membrilor, conducătorilor sau personalului care nu intră sub incidența Statutului personalului informează de îndată cu privire la aceasta șeful de serviciu sau directorul general sau, dacă consideră că este util, secretarul general sau direct oficiul.
Secretarul general, directorii generali sau șefii de servicii sau conducătorii (instituției, organismului, oficiului sau agenției) transmit imediat oficiului orice dovezi de care au cunoștință pe baza cărora se poate presupune existența neregulilor menționate în primul paragraf.
Conducătorii, funcționarii și angajații (instituției, organismului, oficiului sau agenției) nu trebuie să fie supuși, în nici un fel, unui tratament injust sau discriminatoriu ca urmare a faptului că au comunicat informațiile menționate în primul și al doilea paragraf.
Membrii cărora li se aduc la cunoștință fapte în conformitate cu primul paragraf informează președintele instituției (sau al organismului) sau, în cazul în care consideră că acest lucru este util, direct oficiul.
Articolul 3
Asistența din partea oficiului de securitate
La solicitarea directorului oficiului, oficiul de securitate al (instituției, organismului, oficiului sau agenției) acordă oficiului asistență în desfășurarea practică a investigației.
Articolul 4
Informarea părții interesate
În cazul în care apare posibilitatea implicării unui membru, conducător, funcționar sau angajat, partea în cauză este informată rapid, atât timp cât acest lucru nu prejudiciază investigația. În orice caz, la finalizarea anchetei, nu pot fi trase concluzii care fac trimitere nominală la un membru, conducător, funcționar sau angajat al (instituției, organismului, oficiului sau agenției) fără ca părții interesate să i se fi dat ocazia să își exprime punctul de vedere asupra tuturor faptelor care o privesc.
În cazurile în care este necesară menținerea secretului absolut în scopul desfășurării investigației și care necesită utilizarea de proceduri de investigație care țin de competența unei autorități judiciare naționale, respectarea obligației de a invita membrul, conducătorul, funcționarul sau angajatul (instituției, organismului, oficiului sau agenției) să își exprime punctul de vedere poate fi amânată cu acordul președintelui sau, respectiv, al secretarului general.
Articolul 5
Informarea cu privire încetarea investigației
În cazul în care, în urma unei investigații interne, nu poate fi adusă nici o acuzație unui membru, conducător, funcționar sau angajat al (instituției, organismului, oficiului sau agenției) care a făcut obiectul investigației, investigația internă care îl privește este încetată prin decizie a directorului oficiului, care informează în scris partea interesată.
Articolul 6
Ridicarea imunității
Orice solicitare din partea unei autorități naționale polițienești sau judiciare privind ridicarea imunității de jurisdicție a unui conducător, funcționar sau angajat al (instituției, organismului, oficiului sau agenției) în ceea ce privește posibile cazuri de fraudă, corupție sau orice altă activitate ilegală este transmisă directorului oficiului spre avizare. Dacă solicitarea de ridicare a imunității vizează un membru al instituției (organismului), este informat oficiul.
Articolul 7
Data intrării în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare la 1 iunie 1999.