Articolul 1
Prezenta directivă se aplică producției destinate comercializării materialului forestier de reproducere și comercializării acestuia în cadrul Comunității.
Directiva 1999/105 · CELEX 31999L0105
Articolul 1
Prezenta directivă se aplică producției destinate comercializării materialului forestier de reproducere și comercializării acestuia în cadrul Comunității.
Articolul 2
În înțelesul prezentei directive, se aplică următoarele definiții și/sau clasificări: (a) Material forestier de reproducere: materialul de reproducere provenit de la acele specii de arbori și de la hibrizii artificiali ai acestora, care sunt importanți pentru silvicultură pe întreg teritoriul comunitar sau doar în unele părți, și în special cei prezentați în lista din anexa I; (b) Prin material de reproducere se înțelege, după caz: (i) Semințe: conuri, infructescențe, fructe și semințe pentru producția de material săditor sau (ii) Porțiuni de plante: butași de tulpină, de frunze și de rădăcină, culturi de țesut sau embrioni pentru micropropagare, muguri, marcote, rădăcini, altoi, butași sau porțiuni de plante destinate producerii de material săditor sau (iii) Material săditor: plantele crescute din semințe, din porțiuni de plante sau material săditor provenind din regenerare naturală; (c) Prin material de bază se înțelege: (i) Sursă de semințe: arborii de pe o anumită suprafață de la care se recoltează semințele; (ii) Arboret: o populație delimitată de arbori care posedă suficientă omogenitate în structură; (iii) Plantaj: O plantație de clone sau familii selectate care sunt izolate sau îngrijite în așa fel încât să se evite sau să se reducă polenizarea de la surse din afară și administrate în așa fel încât să producă recolte de semințe frecvente, abundente și ușor de cules; (iv) Părinți de familie: Arbori utilizați pentru obținerea de urmași prin polenizare controlată sau deschisă dintr-un singur părinte identificat utilizat ca parte femeiască, cu polenul de la un singur părinte (full-sib) sau de la un număr identificat sau neidentificat de părinți (half-sib); (v) Clonă: Un grup de indivizi (rameți) derivat originar dintr-un singur individ (ortet) prin propagare vegetativă, de exemplu prin butași, micropropagare, altoi, marcote sau diviziuni; (vi) Amestec clonal: Un amestec de clone identificate în proporții definite; (d) Prin autohton sau indigen se înțelege: (i) Arboret autohton sau sursă autohtonă de semințe: Arboretul autohton sau sursa autohtonă de semințe este un arboret care, în mod normal, s-a regenerat continuu prin regenerare naturală. Arboretul sau sursa de semințe poate fi regenerată și artificial din materialul de reproducere colectat din cadrul aceluiași arboret sau din aceeași sursă de semințe sau de la arboreturile sau sursele autohtone de semințe din apropiere; (ii) Arboret indigen sau sursă indigenă de semințe: Un arboret indigen sau o sursă indigenă de semințe este un arboret autohton sau o sursă autohtonă de semințe sau un arboret sau o sursă de semințe crescut(ă) în mod artificial din semințe, a cărui (cărei) origine este situată în aceeași regiune de proveniență. (e) Origine: Pentru un arboret autohton sau o sursă autohtonă de semințe, originea este locul unde cresc arborii. Pentru un arboret neautohton sau o sursă neautohtonă de semințe, originea este locul de unde au fost introduse inițial semințele sau plantele. Originea unui arboret sau a unei surse de semințe poate fi necunoscută. (f) Proveniență: Este locul în care crește un arboret. (g) Regiune de proveniență: Pentru o specie sau o subspecie, regiunea de proveniență este acea suprafață sau acele suprafețe supuse unor condiții ecologice suficient de uniforme în care se găsesc arboreturi sau surse de semințe care prezintă caracteristici fenotipice și genetice similare, luând în considerare limitele de altitudine, acolo unde este cazul. (h) Producție: Producția include toate etapele generării unei semințe, transformarea de la o sămânță la semințe și creșterea materialului săditor din semințe sau porțiuni de plante. (i) Comercializarea Prezentarea spre vânzare, oferirea spre vânzare, vânzarea sau livrarea către un terț, inclusiv livrarea sub forma unui contract de servicii. (j) Furnizor: Orice persoană fizică sau juridică ce lucrează în domeniul comercializării sau al importului de material forestier de reproducere. (k) Organism oficial: (i) o autoritate, înființată sau desemnată de către statul membru sub controlul guvernului național și care este responsabilă de controlul comercializării și/sau calitatea materialului forestier de reproducere. (ii) orice autoritate publică înființată: — fie la nivel național; — fie la nivel regional, sub controlul autorităților publice, în limitele stabilite de constituția statului membru respectiv. Organismele menționate anterior pot, în conformitate cu legislația lor națională, să delege sarcinile care le revin în temeiul prezentei directive și care trebuie să fie îndeplinite sub autoritatea și controlul lor de către orice persoană juridică de drept public sau privat care, în temeiul statutului său recunoscut oficial, este însărcinată exclusiv cu funcții publice specifice, cu condiția ca această persoană juridică și membrii săi să nu aibă nici un interes personal în rezultatul măsurilor luate. În plus, în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2), poate fi autorizată și orice altă persoană juridică înființată în numele organismului menționat la punctul (i) și care acționează sub autoritatea și controlul acestui organism, cu condiția ca această persoană juridică să nu aibă nici un interes personal în rezultatul măsurilor luate. Statele membre trebuie să notifice Comisiei organismele lor oficiale responsabile. Comisia înaintează informațiile respective celorlalte state membre. (l) Materialul forestier de reproducere se împarte în următoarele categorii: (i) „Sursă identificată” materialul de reproducere derivat din materialul de bază, care poate fi constituit dintr-o sursă de semințe, sau din arboretul situat într-o singură regiune de proveniență și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa II; (ii) „Selectat” Materialul de reproducere derivat din materialul de bază, care trebuie să corespundă unui arboret situat în cadrul unei singure regiuni de proveniență, ce a fost selectat fenotipic la nivel de populație și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa II; (iii) „Calificat” Materialul de reproducere derivat din materialul de bază care trebuie să corespundă cu plantaje, părinți de familii, clone sau amestecuri clonale, ale căror componente au fost selectate fenotipic la nivel individual, și care îndeplinesc cerințele prevăzute în anexa IV. Nu este necesar să se inițieze sau să se finalizeze testarea; (iv) „Testat” Materialul de reproducere derivat din materialul de bază care constă din arboreturi, plantaje, părinți de familii, clone sau amestecuri clonale. Superioritatea materialului de reproducere trebuie să fi fost demonstrată prin teste comparative sau printr-o estimare a superiorității materialului de reproducere calculată din evaluarea genetică a componentelor materialului de bază. Materialul trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în anexa V.
Articolul 3
(1) Lista de specii și de hibrizi artificiali prevăzută în anexa I poate fi modificată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3). (2) În măsura în care anumite specii și hibrizi artificiali nu fac obiectul măsurilor prevăzute de prezenta directivă, statele membre pot lua astfel de măsuri sau măsuri mai puțin stricte pe teritoriul propriu. (3) Măsurile prevăzute de prezenta directivă nu se aplică materialului forestier de reproducere sub forma materialului săditor sau al porțiunilor de plante destinate altor scopuri decât cele forestiere. În astfel de cazuri, materialul este însoțit de o etichetă sau de un alt document cerut prin alte dispoziții comunitare sau naționale care se aplică acestor materiale pentru scopurile avute în vedere. În absența unor dispoziții de acest fel, în cazul în care un furnizor deține atât material destinat unor scopuri forestiere, cât și material care este menit altor scopuri, acesta din urmă este însoțit de o etichetă sau un alt document care să cuprindă următoarea declarație: „Nedestinat scopurilor forestiere”. (4) Măsurile prevăzute de prezenta directivă nu se aplică materialului forestier de reproducere care este destinat exportului sau reexportului către țări terțe.
Articolul 4
(1) Statele membre se asigură că numai materialul de bază autorizat este folosit pentru producția de material forestier de reproducere care se comercializează. (2) Materialul de bază poate fi autorizat doar: (a) de către organele oficiale, dacă îndeplinesc în mod adecvat cerințele prevăzute de anexele II, III, IV sau V alăturate sau, după caz, pe cele ale prezentei directive; (b) prin referire la o unitate cunoscută ca „unitate de admitere”. Fiecare unitate de admitere este identificată printr-o referință unică de înregistrare. (3) Statele membre se asigură că: (a) aprobarea este retrasă dacă cerințele prezentei directive nu sunt îndeplinite; (b) după aprobare, materialul de bază destinat producției materialului de reproducere din categorii selectate, calificate și testate face obiectul unor inspecții constante. (4) Fiind interesate în conservarea resurselor genetice ale plantelor folosite în silvicultură așa cum sunt specificate în condiții specifice care sunt elaborate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3), trebuie să se țină seama de dezvoltările din domeniul conservării in situ și folosirea susținută a resurselor genetice ale plantelor prin cultura și comercializarea materialului forestier de reproducere de origine, care este într-un mod natural adaptat condițiilor locale și regionale și care este amenințat de eroziunea genetică, statele membre pot să elimine cererile menționate la alineatul (2) și în anexele II, III, IV, și V în măsura în care condițiile specifice sunt stabilite în conformitate cu articolul 26 alineatul (3). (5) Statele membre pot autoriza, pentru o perioadă de maximum 10 ani, pe întreg teritoriul sau doar pe o parte din teritoriul lor, material de bază pentru producția materialului reproductiv testat unde, din cadrul rezultatelor provizorii ale testelor de evaluare genetice sau comparative prevăzute în anexa V, se presupune că materialul corespunde cerințelor de aprobare conținute de prezenta directivă, atunci când testele sunt terminate.
Articolul 5
(1) Dacă materialul de bază prevăzut la articolul 4 alineatul (1) este alcătuit din organisme modificate genetic în înțelesul articolului 2 punctele (1) și (2) din Directiva 90/220/CEE, astfel de material este acceptat doar în cazul în care este sigur pentru sănătatea umană și pentru mediul înconjurător. (2) În ceea ce privește materialul de bază modificat genetic prevăzut la alineatul (1): (a) se efectuează o evaluare a riscului asupra mediului înconjurător echivalentă cu cea prevăzută de Directiva 90/220/CEE; (b) procedurile prin care se asigură că evaluarea riscului asupra mediului înconjurător și alte elemente relevante sunt echivalente cu cele stabilite de Directiva 90/220/CEE sunt introduse, printr-o propunere a Comisiei, în cadrul unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului, bazat pe temeiurile legislative adecvate din tratat. Până la intrarea în vigoare a unui astfel de regulament, materialul de bază modificat genetic este acceptat doar prin includerea lui în Registrul național în conformitate cu articolul 10 din cadrul prezentei directive, după ce a fost autorizat conform Directivei 90/220/CEE; (c) articolele 11-18 din Directiva 90/220/CEE nu vor mai aplicate materialului de bază modificat genetic autorizat în conformitate cu regulamentul menționat la litera (b); (d) detaliile tehnice și științifice de aplicare a evaluării riscului asupra mediului înconjurător sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3).
Articolul 6
(1) Statele membre au în vedere materialul forestier de reproducere derivat din materialul de bază aprobat în conformitate cu literele (a)-(d): (a) Materialul care provine de la speciile menționate în anexa I nu este comercializat decât în cazul în care face parte din categoriile „sursă identificată”, „selectată”, „autorizată” sau „testată” și îndeplinește cerințele din cadrul anexelor II, III, IV și, respectiv, V; (b) Materialul ce provine de la hibrizii artificiali menționați în anexa I nu este comercializat decât în cazul în care face parte din categoriile „sursă identificată”, „selectată”, „autorizată” sau „testată” și îndeplinește cerințele din cadrul anexelor II, III, IV și, respectiv, V; (c) Materialul care provine de la speciile și de la hibrizii artificiali menționați în anexa I care sunt reproduși în mod vegetativ nu este comercializat decât în cazul în care face parte din categoriile „sursă identificată”, „selectat”, „autorizat” sau „testat” și îndeplinește cerințele din cadrul anexelor II, III, IV și, respectiv, V. În cazul materialului de reproducere din cadrul categoriei „selectat”, poate fi comercializat doar în cazul în care a făcut obiectul înmulțirii în masă din semințe; (d) Materialul care provine de la speciile și hibrizii artificiali menționați în anexa I, și care constau în totalitate sau în parte din organisme modificate genetic, nu este comercializat decât dacă face parte din categoria „testată” și îndeplinește cerințele din cadrul anexei V. (2) Categoriile în cadrul cărora poate fi comercializat materialul de reproducere provenit din diferite tipuri de materiale de bază sunt menționate în anexa VI. (3) Materialul forestier de reproducere din cadrul speciilor și hibrizilor artificiali menționați în anexa I nu este comercializat decât în cazul în care îndeplinește cerințele relevante din anexa VII. Părțile de plante și materialul săditor nu pot fi comercializate decât în cazul în care îndeplinesc standardele internaționale în vigoare, iar respectivele standarde au fost aprobate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3). (4) Statele membre se asigură că furnizorii de material forestier de reproducere sunt înregistrați în mod oficial. Organismul oficial responsabil poate considera că furnizorii care sunt deja înregistrați în conformitate cu Directiva 77/93/CEE, sunt înregistrați în sensul scopului prezentei directive. Cu toate acestea, acești furnizori trebuie să se conformeze cerințelor prezentei directive. (5) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), statele membre pot autoriza, pe teritoriul lor, comercializarea de cantități adecvate de: (a) material forestier de reproducere pentru testări, scopuri științifice, muncă de selectare sau scopuri de conservare genetică și (b) semințe care se arată în mod clar că sunt prevăzute pentru scopuri forestiere. (6) Condițiile în care statele membre pot acorda autorizațiile menționate la alineatul (5) pot fi determinate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3). (7) Fără a aduce atingere alineatului (1) și în cazul materialului forestier de reproducere derivat din materialul de bază care nu îndeplinește toate cerințele categoriilor adecvate menționate la alineatul (1), statele membre pot autoriza comercializarea unui astfel de material îndeplinesc condițiile adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3). (8) Dispoziții specifice pot fi stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3) ținând seama de evoluția condițiilor conform cărora poate fi comercializat materialul forestier de reproducere potrivit pentru producția ecologică.
Articolul 7
Statele membre pot impune, pe teritoriul lor, cerințe suplimentare sau mai stricte pentru autorizarea materialului de bază și pentru producția materialului de reproducere, în ceea ce privește condițiile prevăzute în anexele II-V și VII.
Articolul 8
Statele membre pot să restrângă, pe teritoriile lor, autorizarea materialului de bază prevăzut pentru producția materialului forestier de reproducere din categoria „sursă identificată”.
Articolul 9
(1) În cazul materialului de bază prevăzut pentru producția materialului de reproducere din categoriile „sursă identificată” și „selectat”, statele membre delimitează o regiune de proveniență pentru speciile respective. (2) Statele membre întocmesc hărți publice prin care prezintă regiunile de proveniență delimitate. Hărțile sunt trimise Comisiei și altor state membre.
Articolul 10
(1) Fiecare stat membru elaborează un registru național care să cuprindă materiale de bază ale diferitelor specii autorizate pe teritoriul lor. Toate detaliile privitoare la unitățile de autorizare, inclusiv referința unică de înregistrare, sunt înregistrate în registrul național. (2) Un rezumat al registrului național, sub forma unei liste naționale, este elaborat de fiecare stat membru și transmis la cerere Comisiei și altor state membre. Lista națională este prezentată sub o formă obișnuită pentru fiecare unitate de autorizare. Pentru categoriile „sursă identificată” și „selectată” se aprobă o rezumare a materialului de bază pe regiunile de proveniență. Trebuie comunicate următoarele amănunte: (a) denumirea botanică; (b) categoria; (c) scopul; (d) tipul de material de bază; (e) registru de referințe sau, acolo unde este adecvat, rezumatul din aceasta sau codul de identitate pentru regiunea de proveniență; (f) locația: un nume scurt, dacă este adecvat și oricare dintre următoarele elemente: (i) pentru categoria „sursă identificată”, regiunea de proveniență și coordonatele longitudinale și latitudinale; (ii) pentru categoria „selectat”, regiunea de proveniență și poziția geografică definită de coordonatele de latitudine și longitudine sau zona latitudinii și a longitudinii; (iii) pentru categoria „calificat/autorizat”, poziția geografică exactă (pozițiile geografice exacte) unde se găsește materialul de bază; (iv) pentru categoria „testat”, poziția geografică exactă unde se găsește materialul de bază; (g) altitudinea sau treapta altimetrică; (h) întindere: mărimea sursei (surselor), a arboretului (arboreturilor) sau a plantajului (plantajelor); (i) originea: se menționează dacă materialul de bază este autohton/indigen, neautohton/neindigen sau dacă originea este necunoscută. Pentru materialul de bază neautohton/neindigen, originea este menționată în cazul în care este cunoscută; (j) în cazul materialului care face parte din categoria „testat”, trebuie să se precizeze dacă acesta a făcut obiectul unor modificări genetice. (3) Forma sub care se elaborează astfel de liste naționale este determinată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2).
Articolul 11
(1) Pe baza listei naționale furnizate de fiecare stat membru, Comisia poate publica o listă numită „Lista comunitară a materialului de bază autorizat pentru producția materialului forestier de reproducere”. (2) Lista comunitară trebuie să reflecte detaliile indicate în listele naționale prevăzute la articolul 10 alineatul (2) și să indice zona utilizării, precum și orice autorizație sau restricție în conformitate cu articolele 8, 17 sau 20.
Articolul 12
(1) După recoltare, se eliberează de către organismele oficiale un certificat principal care indică referința unică de înregistrare pentru orice material de reproducere derivat din materialul de bază autorizat, furnizând informațiile relevante menționate în anexa 8. (2) În cazul în care un stat membru asigură reproducerea vegetativă ulterioară în conformitate cu articolul 13 alineatul (2), se emite un nou certificat principal. (3) În cazul în care amestecul are loc în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) literele (a), (b), (c) sau (e), statele membre trebuie să se asigure că referințele înregistrate ale componentelor amestecului sunt identificabile, și se emite un nou certificat principal sau orice alt document prin care se identifică amestecul.
Articolul 13
(1) Materialul de reproducere trebuie, pe perioada tuturor stadiilor de producție, să fie ținut separat față de elementele individuale care fac obiectul aprobării. Fiecare lot de material de reproducere este identificat prin următoarele: (a) codul și numărul certificatului principal; (b) numele speciei; (c) categoria; (d) scopul; (e) tipul materialului de bază; (f) referințe înregistrate sau codul de identitate pentru regiunea de proveniență; (g) regiunea de proveniență – pentru materialul reproductiv din categoriile „sursă identificată” și „selectat” sau, dacă este cazul, orice alt material de reproducere; (h) dacă este cazul, indicații asupra originii materialului (autohtonă sau indigenă, neautohtonă sau neindigenă sau origine necunoscută; (i) în cazul semințelor, anul coacerii; (j) vârsta și tipul materialului de bază de răsad și de butaș fie întregi, transplantate sau răsădite; (k) eventuale modificări genetice. (2) Fără a aduce atingere prevederilor alineatului (1) din prezentul articol și articolului 6 alineatul (1) litera (c), statele membre pot asigura înmulțirearea vegetativă ulterioară a unei singure unități de autorizare din categoriile „selectat”, „calificat”, „testat”. În acest caz, materialul trebuie izolat și identificat ca atare. (3) Fără a aduce atingere prevederilor alineatului (1), statele membre asigură: (a) în interiorul unei singure regiuni de proveniență, amestecarea materialului de reproducere derivat din două sau mai multe unități de admitere din cadrul „sursă identificată” sau din cadrul categoriei „selectat”; (b) că noul lot combinat este certificat ca „material de reproducere derivat dintr-un plantaj”, în cazul în care amestecul materialului de reproducere are loc în cadrul unei singure regiuni de proveniență, de la plantajele și arboreturile din cadrul categoriei „sursă identificată”; (c) că noul lot combinat este certificat ca fiind „de origine necunoscută”, atunci când are loc amestecarea materialului de reproducere derivat din material de bază neautohton sau neindigen; (d) că respectivul cod de identitate pentru regiunea de proveniență este înlocuit cu referințele înregistrate, ca în alineatul (1) litera (f), atunci când are loc amestecarea în conformitate cu literele (a), (b) sau (c); (e) pentru amestecul materialului de reproducere derivat dintr-o singură unitate autorizată din ani diferiți de coacere; (f) că anii de coacere și proporția materialului din fiecare an este înregistrată, atunci când amestecul are loc în conformitate cu litera (e).
Articolul 14
(1) Materialul de reproducere poate fi cumpărat numai în loturi care sunt în conformitate cu articolul 13 și care sunt însoțite de o etichetă sau de un alt document de la furnizor („eticheta sau documentul furnizorului”) care furnizează următoarele informații, ca o adăugare la informațiile prevăzute în articolul 13: (a) numărul unui certificat principal din cadrul articolului 12 sau referirea la celălalt document disponibil în conformitate cu articolul 12 alineatul (3); (b) numele furnizorului; (c) cantitatea furnizată; (d) în cazul materialului de reproducere din categoria „testat”, al cărui material de bază este autorizat conform articolului 4 alineatul (5), cuvintele „autorizate provizoriu”; (e) dacă materialul a fost înmulțit în mod vegetativ. (2) În cazul semințelor, eticheta sau documentul furnizorului la care se face referire la alineatul (1) trebuie de asemenea să includă următoarele informații suplimentare, evaluate, pe cât posibil, prin tehnici internaționale acceptate: (a) puritate: procentajul de greutate a semințelor pure, al altor semințe și a materiei inerte a produsului cumpărat ca un lot de semințe; (b) procentajul de germinare a semințelor pure sau, unde procentajul de germinare este imposibil sau impracticabil de evaluat, procentajul de viabilitate evaluat prin referire la o metodă specificată; (c) greutatea a 1 000 de semințe pure; (d) numărul de semințe germinabile per kilogram de produs comercializat ca semințe, sau, unde numărul de semințe germinabile este imposibil sau impracticabil de evaluat, numărul de semințe viabile per kilogram. (3) Pentru ca recolta de semințe să fie disponibilă cât mai repede, sub rezerva faptului că examinarea privind germinația, prevăzută la alineatul (2) litera (b) nu a fost concluzionată, statele membre pot autoriza comercializarea lor, în cazul primului cumpărător. Respectarea condițiilor prevăzute la alineatul (2) literele (b) și (d) trebuie să fie confirmată de către furnizor în cel mai scurt timp. (4) În cazul cantităților mici de semințe, cererile prevăzute la alineatul (2) literele (b) și (d) nu se aplică. Cantitățile și condițiile pot fi determinate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2). (5) În cees ce privește Populus spp., părți ale plantei pot fi comercializate numai în cazul în care numărul de clasificare CE, conform alineatului (2) litera (b) din anexa VII partea B, este furnizat pe eticheta sau în documentele furnizorului. (6) În cazul în care la o categorie de material forestier de reproducere se folosește marcarea cu o etichetă sau un document colorat, culoarea etichetei sau a documentului furnizorului este galbenă în cazul „sursei identificate” a materialului reproductiv, verde în cazul materialului reproductiv „selectat”, roz în cazul în care materialul este „calificat” și albastră în cazul în care materialul este „testat”. (7) În cazul în care materialul forestier de reproducere este derivat din material de bază care constă în organisme modificate genetic, acest aspect trebuie indicat în mod clar pe etichetă sau pe alt document, oficial sau nu.
Articolul 15
Loturile de semințe se comercializează doar în ambalaje sigilate, dispozitivul de sigilat devenind inutilizabil când pachetul este deschis.
Articolul 16
(1) Statele membre se asigură, printr-un sistem de control autorizat de ele, că materialul de reproducere care provine de la unități de autorizare individuale sau de loturi rămâne clar identificabil de-a lungul întregului proces, de la colectare până la distribuirea către utilizatorul final. Inspecțiile oficiale ale furnizorilor înregistrați se efectuează în conformitate cu standardele. (2) Statele membre se asigură că organismele oficiale se sprijină reciproc pe cale administrativă pentru a obține informația adecvată necesară bunei funcționări a prezentei directive, în special în cazul în care materialul forestier de reproducere este transferat de la un stat la altul. (3) Furnizorii asigură organismelor oficiale informații care conțin detaliile tuturor transporturilor deținute și comercializate. (4) Normele de aplicare a alineatului (2) se elaborează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2) până la 30 iunie 2002. (5) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea prevederilor prezentei directive, făcând toate aranjamente necesare pentru ca acest material forestier de reproducere să fie în mod oficial controlat în timpul producției, în scopul comercializării și pe perioada comercializării. (6) Experții Comisiei pot, în cooperare cu organismele oficiale ale statelor membre, să efectueze inspecții la fața locului, în măsura în care acestea sunt considerate necesare, pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentei directive. Ei pot verifica în special dacă materialul forestier de reproducere este în conformitate cu cerințele prezentei directive. Un stat membru pe al cărui teritoriu este înfăptuit un control acordă asistența necesară experților în îndeplinirea obligațiilor lor. Comisia informează statul membru cu privire la rezultatul investigațiilor.
Articolul 17
(1) Statele membre se asigură că materialul forestier de reproducere comercializat în conformitate cu prevederile prezentei directive nu face obiectul niciunei alte restricții de comercializare în ceea ce privește caracteristicile sale, cerințele de examinare și inspecție, etichetarea și sigilarea, cu excepția celor prevăzute de prezenta directivă. (2) La cerere, un stat membru poate fi autorizat, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3), să interzică, pe întreg teritoriul sau numai pe o parte a acestuia, comercializarea către utilizatorul final cu scopul însămânțării sau al plantării de material de reproducere specificat. O astfel de autorizație nu poate fi acordată în cazul în care există motive să se creadă că: (a) folosirea materialului de reproducere menționat anterior, în conformitate cu caracteristicile fenotipice sau genetice, are un efect defavorabil asupra domeniului forestier, a mediului înconjurător, a resurselor genetice sau asupra biodiversității pe tot teritoriul statului membru sau doar pe o porțiune a acestuia, bazându-se pe — dovezile în legătură cu regiunea de proveniență sau cu originea materialului sau — pe rezultatele proceselor sau cercetărilor științifice realizate în locații adecvate, fie în interiorul sau în afara Comunității; (b) pe baza rezultatelor cunoscute ale unor încercări sau cercetări științifice sau a rezultatelor obținute din practica forestieră în legătură cu supraviețuirea și dezvoltarea materialului săditor în privința caracteristicilor morfologice și fiziologice pe care le deține materialul de reproducere respectiv, au un efect defavorabil asupra domeniului forestier, a mediului înconjurător, a resurselor genetice sau asupra biodiversității, pe întreg teritoriul statului membru sau doar pe o parte a acestuia. (3) Normele de aplicare a alineatului (2) se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3). (4) Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre care au pus în aplicare articolul 8 în ceea ce privește materialul forestier de reproducere din categoria „sursă identificată”, pot interzice utilizatorului final să comercializeze astfel de material.
Articolul 18
(1) Pentru a elimina orice dificultate temporară în aprovizionarea generală a utilizatorului final cu material forestier de reproducere în conformitate cu cerințele directivei, care poate aparărea într-unul sau mai multe state membre și nu poate fi evitată în Comunitate, Comisia autorizează, la cererea cel puțin a unui stat membru afectat și în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 26 alineatul (2), ca unul dintre aceste state membre să aprobe serviciile de comercializare, pe o perioadă stabilită de Comisie, ale materialului forestier de reproducere dintr-una sau mai multe specii care îndeplinesc cerințe mai puțin stricte. În acest caz, etichetele sau documentele furnizorului prevăzute la articolul 14 alineatul (1) arată că materialul în cauză îndeplinește condiții mai puțin stricte. (2) Normele de aplicare a alineatului (1) se pot elabora în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2).
Articolul 19
(1) La propunerea Comisiei, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, decide dacă materialul forestier de reproducere produs în țări terțe îndeplinește aceleași cerințe, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, în ceea ce privește autorizarea materialului de bază și a măsurilor luate privind productivitatea în scopul comercializării, ca și materialul forestier de reproducere produs în cadrul Comunității. (2) În plus, pe lângă aspectele menționate la paragraful 1, Consiliul decide asupra speciilor, a tipurilor de material de bază și a categoriilor de material forestier de reproducere care pot fi comercializate în interiorul Comunității în conformitate cu alineatului (1), precum și asupra regiunilor de proveniență. (3) Până când Consiliul ia o decizie cu privire la alineatul (1), statele membre pot, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3), lua asemenea decizii. O asemenea autorizare are ca scop asigurarea că materialul importat oferă garanții echivalente în toate privințele cu cele ale materialului forestier de reproducere produs în Comunitate în conformitate cu prezenta directivă. Respectivul material importat trebuie însoțit de un certificat principal sau de un certificat oficial emis de țara de origine și înregistrări ce conțin toate detaliile privind expedierile la export prezentate de către furnizorii din țările terțe.
Articolul 20
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3), Comisia poate scuti în totalitate sau parțial un stat membru, la cererea acestuia, de prevederile prezentei directive privind anumite specii de arbori care nu sunt importante pentru silvicultură în respectivul stat membru, cu excepția cazului în care aceasta nu contravine dispozițiilor articolului 17 alineatul (1).
Articolul 21
Cu scopul de a căuta alternative îmbunătățite pentru anumite prevederi din cadrul prezentei directive, se poate decide organizarea temporară a unor experimente provizorii, în condiții specifice la nivel comunitar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3). Durata unui experiment nu depășește șapte ani. În contextul unor astfel de experimente, statele membre pot fi scutite de anumite obligații stabilite de prezenta directivă. Prelungirea acestei scutiri se definește în conformitate cu dispozițiile la care se aplică.
Articolul 22
Materialul forestier de reproducere trebuie să îndeplinească, unde este cazul, condițiile fitosanitare relevante prevăzute de Directiva 77/93/CEE.
Articolul 23
Orice modificare a anexelor în temeiul dezvoltării științifice sau tehnologice se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (3).
Articolul 24
Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive privind chestiunile notificate în articolele menționate mai jos se adoptă în conformitate cu procedura de gestionare menționată la articolul 26 alineatul (2). — Articolele 2, 10, 14, 16, 18 și 27.
Articolul 25
Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive privind chestiunile notificate în articolele menționate mai jos se adoptă în concordanță cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 26 alineatul (3). — Articolele 3, 4, 5, 6, 17, 19, 20, 21 și 23.
Articolul 26
(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru semințe (numit în continuare „comitet”). (2) În cazul în care se face trimitere la prezentul paragraf, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE. Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE este de o lună. (3) În cazul în care se face trimitere la prezentul paragraf, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE. Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este de două luni. (4) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 27
(1) Pe o perioadă tranzitorie ce nu depășește 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2003, statele membre pot folosi, cu scopul de a autoriza materialul de bază pentru producția materialului de reproducere testat care nu a fost inclus în Directiva 66/404/CEE, rezultatele testelor comparative care nu îndeplinesc cerințele prevăzute în anexa V. Asemenea teste vor fi început înainte de 1 ianuarie 2003 și trebuie să fi demonstrat că materialul de reproducere derivat din materialul de bază este superior. (2) Pentru o perioadă de tranziție care nu depășește 10 ani, de la 1 ianuarie 2003, statele membre pot folosi, cu scopul de a autoriza materialul de bază pentru producția materialului de reproducere testat ce provine de la toate speciile și de la toți hibrizii artificiali prevăzuți de prezenta directivă, rezultatele testelor de evaluare genetică ce nu îndeplinesc cerințele din cadrul anexei V. Asemenea teste vor fi început înainte de 1 ianuarie 2003, și trebuie să fi demonstrat că materialul de reproducere derivat din materialul de bază este superior. (3) În cazul unor noi specii și hibrizi artificiali care ar putea fi adăugați la anexa I la o dată ulterioară, perioada de tranziție prevăzută la alineatele (1) și (2) se fixează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2). (4) Statele membre pot fi autorizate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (2), să folosească rezultatele testelor comparative și ale testelor de evaluare genetică după expirarea perioadei de tranziție.
Articolul 28
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive de la 1 ianuarie 2003. Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. (3) Statelor membre li se permite să comercializeze, până la epuizarea stocurilor, materialul forestier de reproducere acumulat înainte de 1 ianuarie 2003.
Articolul 29
Directiva 66/404/CEE și Directiva 71/161/CEE se abrogă de la 1 ianuarie 2003. Directiva 66/404/CEE nu se aplică Republicii Finlanda și Regatului Suediei, iar Directiva 71/161/CEE nu se aplică Republicii Finlanda. Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc conform tabelului de corespondență prevăzut în anexa IX.
Articolul 30
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 31
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.