Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 1734/94 se modifică după cum urmează: 1. Titlul se înlocuiește cu următorul text: „Regulamentul (CE) nr. 1734/94 al Consiliului din 11 iulie 1994 privind cooperarea financiară și tehnică cu Cisiordania și Fâșia Gaza”. 2. Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 (1) Comunitatea realizează cooperarea tehnică și financiară cu Cisiordania și Fâșia Gaza pe o perioadă de cinci ani (din 1999 până în 2003) în scopul sprijinirii dezvoltării economice, politice și sociale durabile a acestora. În cazul în care se adoptă noi perspective financiare pentru perioada ulterioară anului 2000, valoarea acestei cooperări se stabilește în conformitate cu perspectivele financiare și în funcție de decizia autorității bugetare cu privire la această valoare în cadrul procedurii bugetare anuale. (2) În termen de doi ani, dar cel târziu până la 31 decembrie 2000, Consiliul revizuiește prezentul regulament pe baza unei evaluări independente a programelor în conformitate cu articolul 6. Această revizuire ține seama, de asemenea, de recentele evoluții în regiune și ar putea avea în vedere, de asemenea, alinierea regulamentului cu Regulamentul (CE) nr. 1488/96 al Consiliului din 23 iulie 1996 privind măsuri financiare și tehnice de susținere (MEDA) a reformei structurilor economice și sociale în cadrul Parteneriatului euro-mediteranean (6). 3. Articolul 2 se modifică după cum urmează: (a) termenii „și dezvoltarea societății civile” se adaugă după „drepturile omului” la sfârșitul alineatului (1); (b) la alineatul (3) se adaugă următorul paragraf: „Respectivele proiecte și acțiuni au ca scop, inter alia, promovarea ocupării forței de muncă și crearea de locuri de muncă prin îmbunătățirea serviciilor sociale și combaterea sărăciei.”; (c) la alineatele (5) și (6), termenii „teritoriile ocupate” se înlocuiesc cu termenii „Cisiordania și Fâșia Gaza”. 4. La articolul 3, termenii „teritoriile ocupate” se înlocuiesc cu termenii „Cisiordania și Fâșia Gaza”. 5. La articolul 4, alineatele (1)-(3) se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 4 (1) Deciziile de finanțare de proiecte și acțiuni în temeiul prezentului regulament, care depășesc 2 000 000 ECU, altele decât cele privind subvențiile la dobândă pentru împrumuturile acordate de Bancă, se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 5. (2) Deciziile de finanțare privind alocațiile globale pentru cooperarea tehnică, formare și promovarea comerțului se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 5. În cadrul unei alocări globale, Comisia adoptă decizii de finanțare care nu depășesc 2 000 000 ECU. Comitetul menționat la articolul 5 este informat sistematic și prompt, și, în orice caz, înainte de următoarea reuniune cu privire la deciziile de finanțare pentru măsurile care nu implică mai mult de 2 000 000 ECU. (3) Deciziile de modificare a deciziilor de finanțare adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 5 se adoptă de către Comisie dacă nu implică modificări substanțiale sau angajamente suplimentare care depășesc 20 % din angajamentul inițial. Comisia informează imediat comitetul menționat la articolul 5 cu privire la astfel de decizii.” 6. La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Comisia este asistată de Comitetul MED înființat în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1488/96.” 7. La articolul 6, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Comisia examinează stadiul punerii în aplicare a cooperării în temeiul prezentului regulament și raportează anual, în scris, Parlamentului European și Consiliului.”