Articolul 1
În sensul prezentului regulament: 1. termenul „obstacol” reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor între statele membre care este imputabil unei stat membru, fie că implică sau nu o acțiune sau inacțiune din partea acestuia, care ar putea constitui o încălcare a articolelor 30-36 din tratat și care: (a) duce la o perturbare gravă a liberei circulații a mărfurilor împiedicând, întârziind sau deturnând fizic sau în alt fel importul acestora într-un stat membru, exportul dintr-un stat membru sau transportul printr-un stat membru; (b) cauzează pierderi serioase persoanelor lezate; (c) necesită acțiuni imediate pentru împiedica continuarea, extinderea sau intensificarea a perturbării sau prejudiciului respectiv; 2. termenul „inacțiune” include cazul în care autoritățile competente ale unui stat membru, în prezența unui obstacol cauzat de acțiuni întreprinse de persoane de drept privat, nu iau toate măsurile necesare și proporționate care le stau în putere în vederea eliminării obstacolului și a garantării liberei circulații a mărfurilor pe teritoriul lor.