Articolul 1
Directiva 96/26/CE se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (2): — prima liniuță se înlocuiește cu următoarele: „— «profesiunea de operator de transport rutier de marfă»: activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, fie cu ajutorul unui autovehicul, fie cu al unui ansamblu de vehicule, transportul de marfă în beneficiul altor persoane;” — se adaugă liniuța următoare: „— «reședință curentă»: locul în care o persoană are reședința de regulă, anume cel puțin 185 de zile pe an calendaristic, în virtutea unor legături personale și profesionale sau, în cazul unei persoane fără legături profesionale, în virtutea unor legături personale, relevând legături strânse între ea însăși și locul în care are reședința. Cu toate acestea, reședința curentă a unei persoane ale cărei legături profesionale sunt situate într-un loc diferit de cel al legăturilor sale personale și care, din acest motiv, trebuie să locuiască alternativ în două sau mai multe state membre este considerată a fi locul legăturilor sale personale, cu condiția să se întoarcă acolo în mod regulat. Această ultimă condiție nu este impusă în cazul în care persoana efectuează un sejur într-un stat membru pentru executarea unei misiuni pe durată determinată. Frecventarea unei universități sau a unei școli nu implică transferul reședinței curente.” 2. La articolul 2: — alineatul (1) se înlocuiește cu următoarele: „(1) Prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor care exercită profesia de operator de transport rutier de marfă cu ajutorul unor autovehicule sau ansambluri de vehicule a căror greutate maximă autorizată nu depășește 3,5 tone. Cu toate acestea, statele membre pot să scadă acest prag pentru toate sau pentru o parte din categoriile de transport.”; — la alineatul (2), textul actual devine litera (a) și se adaugă următoarea literă (b): „(b) În ceea ce privește întreprinderile care exercită profesia de operator de transport rutier de marfă utilizând vehicule a căror greutate maximă autorizată se situează între 3,5 și 6 tone, statele membre pot, după informarea Comisiei, să exonereze de aplicarea tuturor sau a unei părți a dispozițiilor prezentei directive întreprinderile care efectuează exclusiv transporturi locale cu o foarte slabă incidență asupra pieței transporturilor ca urmare a distanțelor scurte parcurse.” 3. La articolul 3: — la alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următoarele: „(c) au fost condamnați pentru infracțiuni grave împotriva reglementărilor în vigoare referitoare la: — condițiile de remunerare și de muncă ale profesiei sau — activitatea de transport rutier de marfă sau, după caz, de persoane, și anume regulile referitoare la timpul de conducere și de odihnă al conducătorului auto, la greutatea și dimensiunile vehiculelor utilitare, la siguranța rutieră și la siguranța vehiculelor și la protecția mediului, precum și alte reguli referitoare la responsabilitatea profesională”; — la alineatul (3), litera (c) se înlocuiește cu următoarele: „(c) Întreprinderea trebuie să dispună de un capital și de rezerve de o valoare cel puțin egală cu 9 000 euro pentru un singur vehicul utilizat și cu 5 000 euro pentru fiecare vehicul suplimentar. În sensul prezentei directive, valoarea euro este fixată la fiecare cinci ani în devizele naționale ale statelor membre care nu participă la cea de-a treia fază a Uniunii Monetare. Ratele aplicate sunt cele obținute în prima zi lucrătoare din octombrie și publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Ele intră în vigoare la 1 ianuarie din anul calendaristic următor.”; — la alineatul (3), litera (d) se înlocuiește cu următoarele: „(d) În sensul literelor (a), (b) și (c), autoritatea competentă poate accepta sau impune, cu titlu de dovadă, confirmarea sau asigurarea dată de o bancă sau altă instituție calificată în mod corespunzător. Această confirmare sau această asigurare poate fi furnizată printr-o garanție bancară, eventual sub forma unei ipoteci sau depozit de garantare sau printr-un alt mijloc similar”; — alineatul (4) se înlocuiește cu următoarele: „(4) (a) Condiția de capacitate profesională constă în posedarea cunoștințelor adecvate nivelului de formare prevăzut de anexa I, în materiile enumerate acolo. Aceasta se constată cu ajutorul unui examen scris obligatoriu, care poate fi completat de un examen oral, organizate în conformitate cu anexa I de autoritatea sau instanța desemnată în acest scop de statul membru; (b) statele membre pot excepta de la examen candidații care fac dovada unei experiențe practice de cel puțin cinci ani într-o întreprindere de transport la un nivel de conducere, cu condiția ca acești candidați să treacă un examen de verificare, ale cărui modalități sunt fixate de statele membre în conformitate cu anexa I; (c) statele membre pot excepta titularii anumitor diplome de învățământ superior sau de învățământ tehnic, care fac dovada unei bune cunoașteri a materiilor enumerate în lista din anexa I și pe care le desemnează în mod special în acest scop, de la examenul la materiile acoperite de aceste diplome; (d) un atestat eliberat de o autoritate sau o instanță prevăzută la litera (a) trebuie să fie prezentat cu titlul de dovadă a capacității profesionale. Acest atestat este stabilit în conformitate cu modelul de certificat reprodus în anexa Ia; (e) pentru candidații care au intenția de a asigura conducerea efectivă și permanentă a întreprinderilor care efectuează numai transporturi naționale, statele membre pot stabili că, pentru constatarea competenței profesionale, cunoștințele care sunt luate în considerare se referă numai la materiile legate de transporturile naționale. În acest caz, atestatul de capacitate profesională, al cărui model figurează în anexa Ia, trebuie să menționeze că deținătorul atestatului este însărcinat în mod exclusiv să asigure conducerea efectivă și permanentă a întreprinderilor care efectuează numai transporturi în interiorul statului membru care a eliberat atestatul; (f) după consultarea Comisiei, un stat membru poate solicita ca orice persoană fizică, titulară a unui certificat de capacitate profesională eliberat după 1 octombrie 1999 de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru, în cazul în care persoana își avea reședința curentă în primul stat membru, să susțină un examen complementar organizat de autoritatea sau instanța desemnată în acest scop de primul stat membru. Examenul complementar se referă la cunoștințele specifice legate de aspectele naționale ale profesiei de operator de transport rutier în primul stat membru. Prezentul punct este aplicabil într-o perioadă de timp de trei ani, începând de la 1 octombrie 1999. Această perioadă poate fi prelungită cu o nouă perioadă de maximum cinci ani de către Consiliu, care hotărăște la propunerea Comisiei în conformitate cu normele tratatului. Acesta se aplică numai persoanelor fizice care, în momentul obținerii certificatului de capacitate profesională, în condițiile vizate la primul paragraf, nu obținuseră încă niciodată acest certificat într-un stat membru.” 4. La articolul 5: — la alineatul (1) se adaugă următoarea liniuță: „— la 1 ianuarie 1995 pentru Austria, Finlanda și Suedia”; — la alineatul (2), primul paragraf, se adaugă următoarea liniuță după liniuța care începe cu termenii „– după 2 octombrie 1989”: „— după 31 decembrie 1994 și înainte de 1 ianuarie 1997 pentru Austria, Finlanda și Suedia”; — la alineatul (2) se adaugă următoarea liniuță la sfârșitul primului paragraf după liniuța care începe cu termenii „– 1 iulie 1992”: „— la 1 ianuarie 1997 pentru Austria, Finlanda și Suedia”; — se adaugă următorul alineat: „(3) (a) Toate întreprinderile autorizate să exercite profesia de operator de transport rutier înainte de 1 octombrie 1999 trebuie să aplice, în ceea ce privește parcul de vehicule pe care îl utilizează la acea dată, dispozițiile articolului 3 alineatul (3), până la 1 octombrie 2001. Aceste întreprinderi trebuie, cu toate acestea, să aplice dispozițiile articolului 3 alineatul (3) pentru orice fel de mărire a parcului de vehicule efectuată după data de 1 octombrie 1999; (b) întreprinderile care exercitau profesia de operatori de transport rutieri de marfă înainte de 1 octombrie 1999 cu ajutorul unor vehicule a căror greutate maximă autorizată se situează între 3,5 și 6 tone, trebuie să aplice dispozițiile articolului 3 alineatul (3) până la 1 octombrie 2001.” 5. La articolul 6 alineatul (1) se adăugă paragrafele următoare: „Statele membre se asigură că autoritățile competente verifică în mod regulat și cel puțin o dată la cinci ani că întreprinderile continuă să îndeplinească cerințele de bună reputație, de capacitate financiară și de capacitate profesională. În cazul în care această condiție de capacitate financiară nu este îndeplinită în momentul verificării, dar, în ultimă instanță, situația economică a întreprinderii lasă să se întrevadă că această condiție a capacității financiare va fi îndeplinită din nou și în mod durabil, pe baza unui plan financiar, într-un viitor previzibil, autoritățile competente pot să acorde un termen suplimentar care să nu depășească un an.” 6. La articolul 7: — la alineatul (1), începutul textului se înlocuiește cu următoarele: „1. În cazul în care infracțiunile împotriva reglementărilor…”; — alineatul (2) actual se suprimă și alineatul (3) actual devine noul alineat (2). 7. La articolul 8: — la alineatul (2) termenii „sau al absenței falimentului” se elimină; — la alineatul (4), ultima teză se elimină. 8. La articolul 10 alineatul (3) data de 1 ianuarie 1990 se înlocuiește cu cea menționată la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf din prezenta directivă. 9. După articolul 10 se adaugă următoarele articole: „Articolul 10a Statele membre stabilesc un regim de sancțiuni pentru infracțiunile contra reglementărilor de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestor sancțiuni. Sancțiunile astfel prevăzute vor fi eficace, proporționate și ferme. Articolul 10b Începând de la 1 octombrie 1999, statele membre recunosc drept dovadă suficientă a capacității profesionale atestările conforme cu modelul de certificat reprodus în anexa Ia și eliberate de autoritatea sau instanța desemnată în acest scop de fiecare alt stat membru.” 10. Anexa I se înlocuiește cu anexa I la prezenta directivă și se adaugă anexa Ia reprodusă în anexa II la prezenta directivă.