Articolul 1
Domeniul de aplicare
Prezenta directivă se aplică acoperirii operațiunilor legate de exportul de bunuri și/sau servicii originare dintr-un stat membru, cu condiția ca acest sprijin să fie acordat direct sau indirect, în numele sau cu sprijinul unuia sau mai multor state membre, cu o durată totală de risc de cel puțin doi ani, mai exact durata de rambursare să includă durata de fabricație.
Prezenta directivă nu se aplică acoperirii garanțiilor de ofertă, de restituire a unui acont, de bună executare și de reținere a garanției. De asemenea, nu se aplică nici acoperirii riscurilor legate de echipamentele și materialele de lucrări publice folosite pe plan local pentru a permite executarea contractului comercial.
Articolul 2
Obligațiile statelor membre
Statele membre veghează ca orice organism care acordă direct sau indirect o acoperire sub formă de asigurare, de garanții sau de refinanțare a creditului la export, în numele sau cu sprijinul statului membru, care reprezintă însuși guvernul sau care este controlat de către guvernul care acordă acoperirea sau care acționează sub răspunderea acestuia, denumit în continuare „asigurător”, să acopere, în conformitate cu dispozițiile înscrise în anexă, operațiunile legate de exportul de bunuri și/sau servicii destinate țărilor care nu aparțin Comunității și finanțate de un credit-cumpărător sau de un credit-furnizor sau plătite în numerar.
Articolul 3
Aplicarea deciziilor
Deciziile menționate la punctul (46) din anexă sunt luate de către Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 4.
Articolul 4
Comitetul
Comisia este asistată de un comitet compus din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de reprezentantul Comisiei.
Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile care urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.
Comisia adoptă măsuri care sunt aplicabile imediat. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt conforme cu avizul comitetului, aceste măsuri sunt de îndată comunicate Consiliului de către Comisie. În acest caz:
— Comisia amână aplicarea măsurilor adoptate cu cel mult o lună de la data comunicării acestora;
— Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să ia o decizie diferită în termenul prevăzut la prima liniuță.
Articolul 5
Raportul și revizuirea
Înainte de 31 decembrie 2001, Comisia prezintă Consiliului un raport cu privire la experiența dobândită și convergența realizată în cadrul aplicării dispozițiilor stabilite de prezenta directivă.
Articolul 6
Relația cu alte proceduri
Procedurile prevăzute de prezenta directivă le completează pe cele stabilite de Decizia 73/391/CEE (6).
Articolul 7
Abrogarea
Directivele 70/509/CEE și 70/510/CEE se abrogă.
Articolul 8
Transpunerea
Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 aprilie 1999. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 9
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 10
Destinatarii
Prezenta decizie se adresează statelor membre.