Articolul text
Text integral
31998F0716(02) (98/C 221/03) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c), având în vedere articolul 45 din Convenția privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială, întrucât articolul K.3 alineatul (2) litera (c) din tratat dispune că prin convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 din tratat pot să se prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiile acestora în conformitate cu înțelegerile pe care acestea le pot stabili; după examinarea punctelor de vedere ale Parlamentului European (1), în urma unei consultări realizate de președinție în conformitate cu articolul K.6 din tratat, DECIDE elaborarea protocolului al cărui text figurează în anexă, care este semnat astăzi de reprezentanții guvernelor statelor membre, RECOMANDĂ adoptarea lui de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.