Începe proba gratuită

Regulament 1997/2467 · CELEX 31997R2467

Regulamentul (CE) nr. 2467/97 al Comisiei din 11 decembrie 1997 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/97 al Consiliului privind ameliorarea producției comunitare de mere, pere, piersici și nectarine

Data act
11.12.1997
Intrare in vigoare
15.12.1997
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1997_341_R_0003_002
Status
In vigoare
fructe cu sâmburi primă pentru reconversie agricolă producția UE sâmburele fructului

Articolul 1

(1) În înțelesul Regulamentului (CE) nr. 2200/97, sunt luați în considerare ca meri, peri, piersici sau nectarini numai pomii sănătoși, capabili să furnizeze o producție normală de mere, pere, piersici sau nectarine, cu excluderea merilor pentru producerea cidrului și a perilor pentru producerea rachiului de pere. (2) Operațiunea de desțelenire trebuie să fie efectuată pe parcele întregi și, dacă este necesar pentru îndeplinirea condiției prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2200/97, pe o porțiune continuă a unei singure parcele.

Articolul 2

(1) Pentru fiecare produs menționat la articolul 1 alineatul (1), cuantumul primei de desțelenire este stabilit la 5 000 ECU pe hectar, în cazul desțelenirii totale a livezii produsului în cauză, și la 4 000 ECU pe hectar, în celelalte cazuri. (2) În înțelesul alineatului (1), livada este cea exploatată de către solicitant la 30 octombrie 1997.

Articolul 3

(1) Cererea pentru prima de desțelenire este prezentată autorităților competente ale statelor membre înaintea începerii operațiunilor de desțelenire și la 15 februarie 1998. Statele membre pot fixa o dată limită anterioară pentru această prezentare. Cererea cuprinde cel puțin informațiile următoare: (a) numele și adresa solicitantului; (b) denumirea eventuală și adresa fermei în cauză; (c) pentru fiecare parcelă pe care sunt plantați meri, peri, piersici și/sau nectarini, suprafața totală plantată cu aceste specii, clasificată în funcție de specii, precum și datele administrative, cadastrale și/sau grafice necesare pentru identificarea și localizarea parcelelor și suprafețelor plantate menționate anterior; (d) pentru fiecare parcelă care face obiectul operațiunii de desțelenire și pentru care se solicită prima de desțelenire, numărul total de pomi în înțelesul articolului 1 alineatul (1), clasificați pe specii, și clasificarea după speciile suprafețelor plantate; (e) dacă este cazul, datele administrative, cadastrale și/sau grafice necesare pentru identificarea și localizarea parcelelor care au făcut obiectul operațiunii de desțelenire în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1200/90 al Consiliului (6), în ceea ce privește merii, sau în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2505/95 al Consiliului (7), în ceea ce privește piersicii și nectarinii. (2) Cererea trebuie însoțită: (a) de angajamentul scris al solicitantului de a renunța timp de cincisprezece ani, pe de o parte, la plantarea merilor, alții decât merii pentru producerea cidrului, a perilor, alții decât perii pentru producerea rachiului, a piersicilor și/sau nectarinilor, pe suprafețele fermei sale, care fac obiectul operațiunii de desțelenire și, pe de altă parte, la extinderea celorlalte suprafețe plantate cu meri, alții decât merii pentru producerea cidrului, cu peri, alții decât perii pentru producerea rachiului de pere, cu piersici și/sau nectarini; (b) în condițiile prevăzute de legislația națională, din acordul scris, cu privire la operațiunea de desțelenire, al proprietarului sau proprietarilor de parcele plantate cu meri, peri, piersici și/sau nectarini. Acest acord al proprietarului sau proprietarilor reprezintă angajamentul acestuia sau acestora de a transmite oricărui nou proprietar, în cazul vânzării, arendării sau al oricărui alt mod de cesionare a parcelelor menționate, pe perioada menționată la litera (a), obligațiile enunțate la litera (a) menționată anterior.

Articolul 4

(1) După primirea unei cereri pentru o primă de desțelenire, autoritatea competentă efectuează, printr-o vizită la fața locului, verificarea informațiilor din cerere și înregistrează angajamentul prevăzut la articolul 3. Aceasta constată, dacă este cazul, că cererea este conformă cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2200/97, cu dispozițiile prezentului regulament, precum și cu dispozițiile adoptate de statul membru în cauză în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) și cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2200/97. (2) Până la 31 martie 1998, statele membre trimit Comisiei o listă a cererilor recunoscute ca fiind conforme cu alineatul (1). Această listă conține totalul suprafețelor pentru care s-a solicitat o primă de desțelenire, clasificate în funcție de specii. (3) Pe baza listelor menționate la alineatul (2) și în condițiile specificate la articolul 1 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2200/97 Comisia modifică, dacă este cazul, repartizarea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul menționat anterior.

Articolul 5

(1) În cazul în care autoritatea competentă constată că totalul cererilor recunoscute ca fiind conforme cu articolul 4 alineatul (1) se referă, pentru un grup de produse, la o suprafață mai mică sau egală cu cea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2200/97, notifică solicitanții fără întârziere cu privire la acceptarea cererilor. (2) În cazul în care autoritatea competentă constată că totalul cererilor recunoscute ca fiind conforme cu articolul 4 alineatul (1) se referă, pentru un grup de produse, la o suprafață mai mare decât cea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2200/97, dacă este cazul, modificată în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din prezentul regulament, statul membru stabilește, prin una sau mai multe decizii, pe baza criteriilor pe care le definește în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2200/97, suprafețele care pot beneficia de prima de desțelenire. Statul membru notifică solicitanții fără întârziere cu privire la aceasta.

Articolul 6

(1) Operațiunea de desțelenire trebuie să fie efectuată în termen de două luni de la notificarea prevăzută la articolul 5 și până la 30 iunie 1998. (2) Pomii desțeleniți trebuie declarați improprii pentru replantare. (3) Partea interesată comunică în scris autorității competente data prevăzută pentru desțelenire. La trei luni de la această dată, autoritatea respectivă constată, printr-o vizită la fața locului efectuată pe toate parcele în cauză, dacă desțelenirea a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și atestă perioada în care a avut loc. (4) Plata primei de desțelenire se face la patru luni de la constatarea prevăzută la alineatul (3).

Articolul 7

(1) Statele membre verifică dacă angajamentul prevăzut la articolul 3 alineatul (2) este respectat, prin verificări periodice la fața locului, astfel încât fiecare fermă să fie controlată cel puțin o dată la cinci ani. (2) Statele membre informează Comisia cu privire la rezultatele controalelor prevăzute la alineatul (1). (3) În cazul în care statele membre constată că angajamentul prevăzut la articolul 3 alineatul (2) nu a fost respectat: — iau măsuri pentru recuperarea primei de desțelenire plătite, la care se adaugă dobânda calculată în funcție de perioada de timp scursă între plată și rambursarea efectuată de beneficiar și — impun contravenientului plata unei sume egale cu cea a primei de desțelenire vărsate. Rata dobânzii prevăzută la alineatul (1) este cea aplicată de Institutul Monetar European la operațiunile sale în ecu și așa cum apare în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria C, în vigoare la data plății necuvenite și majorate cu trei procente. (4) Sumele recuperate, precum și dobânzile sunt achitate agenției de plată competente și deduse din cheltuielile finanțate de Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă.

Articolul 8

(1) Până la 30 noiembrie 1998, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre: (a) suprafețele care corespund cererilor de prime de desțelenire; (b) suprafețele care corespund cererilor de prime de desțelenire acceptate în conformitate cu articolul 5 și (c) suprafețele efectiv desțelenite și care au beneficiat de prima de desțelenire, clasificate în funcție de specii, soiuri și zona de producție. (2) Până la 30 noiembrie 1998 Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre, pentru fiecare zonă de producție pentru care s-a acordat o primă de desțelenire: (a) o estimare a suprafeței plantate cu meri, peri, piersici și/sau nectarini, efectuată înainte de operațiunea de desțelenire; (b) producția și retragerile din ultimii cinci ani de comercializare și (c) randamentul mediu sau producția, în cursul ultimilor cinci ani de comercializare, pentru ansamblul de suprafețe efectiv desțelenite care au beneficiat de prima de desțelenire, clasificate în funcție de specii. (3) În înțelesul alineatelor (1) și (2): (a) soiurile și zonele de producție sunt cele stabilite în anexele II și III la Decizia 77/144/CEE; (b) prin „ultimii cinci ani de comercializare” se înțeleg anii de comercializare din 1992/1993 până în 1996/1997 pentru mere și pere, și anii de comercializare din 1993 până în 1997 pentru piersici și nectarine.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.