Articolul 1
(1) Prezenta decizie se aplică echipamentelor terminale de date destinate conectării la rețelele publice de date cu comutare de pachete (RPDCP) pentru interfețe de tip conform cu recomandarea X.25 a CCITT, la viteze de transfer al datelor de până la 1 920 kbit/s, folosind interfețe derivate din recomandările X.21 și X.21bis ale CCITT și intrând în sfera de aplicare a standardului armonizat prevăzut la articolul 2 alineatul (1). (2) Prezenta decizie stabilește o reglementare tehnică comună care se referă la cerințele generale de racordare pentru echipamentele terminale prevăzute la alineatul (1).