Articolul 1
După articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 3002/92, se inserează următorul articol: „Articolul 5a (1) Atunci când după eliberarea totală sau parțială a garanției menționată la articolul 5 se constată că utilizarea și/sau destinația stabilite nu au fost respectate pentru toate produsele sau pentru o parte din produse, autoritatea competentă din statul membru în care a fost eliberată garanția solicită comerciantului în cauză, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 729/70, plata unei sume egale cu aceea a garanției care ar fi fost încasată dacă iregularitatea ar fi fost luată în considerare înainte de eliberarea garanției, la care se adaugă dobânzile și care este calculată pe perioada cuprinsă între data eliberării și data care precede pe cea de plată. Perceperea de către autoritatea competentă a sumei menționate la paragraful precedent este echivalentă cu recuperarea avantajului economic acordat pe nedrept. (2) Plata sumei menționate la alineatul (1) se efectuează în termen de treizeci de zile de la data primirii cererii de plată. În cazul în care plata nu se efectuează în termenul stabilit, statele membre, în loc să solicite plata, pot hotărî ca suma care trebuie percepută să fie dedusă din plățile ulterioare către comerciantul în cauză. (3) Rata dobânzii care se aplică se calculează în conformitate cu dispozițiile de drept intern; aceasta nu poate totuși să fie mai mică decât rata dobânzii care se aplică în caz de recuperare a sumelor naționale. În cazul în care eliberarea garanției se datorează unei erori a autorității competente, nu se percepe nici o dobândă cu excepția cazului în care este vorba, cel mult, de o valoare stabilită de statul membru, corespunzătoare beneficiului realizat pe nedrept. (4) Statele membre se pot abține de la solicitarea plății menționate la alineatul (1) atunci când aceasta este mai mică sau egală cu 60 ECU, cu condiția ca, în dreptul intern, reguli analoage să fie prevăzute în situații similare. (5) Sumele percepute în conformitate cu alineatul (1) se varsă agențiilor de plată și se deduc de acestea din cheltuielile Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), secțiunea «Garantare», fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 7 din Regulamentul (CEE) nr. 595/91 (7) al Consiliului.