Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 3010/95 se modifică după cum urmează: 1. În titlul regulamentului, mențiunea „(1995)” se elimină. 2. Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Sunt admise la importul în Comunitate, cu drepturile vamale indicate cu privire la fiecare în parte: — începând de la 1 ianuarie 1995, produsele de la capitolele 1-24 din Nomenclatura Combinată, originare din Malta și Turcia, enumerate în anexele I și II; — de la 1 ianuarie până la 30 decembrie 1995, produsele petroliere de la capitolul 27 din Nomenclatura Combinată, rafinate în Turcia, enumerate în Anexa III.” 3. Anexele se modifică după cum urmează: (a) În antetul anexei I ultima coloană, mențiunea „Perioada dintre 1.7.1995 și 31.12.1995” se înlocuiește cu mențiunea „Începând cu 1.7.1995”. (b) În Anexa I, în ceea ce privește numerele de ordine 16.0500, 16.0510, 16.0520, 16.1070 și 16.2900, tabelul se înlocuiește cu tabelul care figurează în anexa I la prezentul regulament. (c) Anexa II se înlocuiește cu cea care figurează în anexa II la prezentul regulament. (d) Anexa III se elimină cu efect începând cu 31 decembrie 1995.