Articolul 1
Directiva 76/768/CEE se modifică în conformitate cu anexa, după cum urmează.
Directiva 1996/41 · CELEX 31996L0041
Articolul 1
Directiva 76/768/CEE se modifică în conformitate cu anexa, după cum urmează.
Articolul 2
(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că, începând cu 1 iulie 1997, pentru substanțele stabilite în anexă, nici producătorii, nici importatorii stabiliți pe teritoriul Comunității nu introduc pe piață produse care nu îndeplinesc cerințele prezentei directive. (2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că produsele menționate la alineatul (1) care conțin substanțele stabilite în anexă nu pot fi vândute sau puse la dispoziția consumatorului final după 30 iunie 1998.
Articolul 3
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1997. Acestea informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 4
Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 5
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.